joi, 21 aprilie 2011

CHIHLIMBARUL----O BUCLA TEMPORALA !

......Pe trunchiul ARBORELUI COSMIC ,undeva pe o anume portziune de ''scoartza cosmica'' se produce o ruptura.In acea taietura apare o superba ''lacrima cosmica''...o ''rasina cosmica''......Multe soiuri de vietatzi ce traiau pe ''scoarta''ARBORELUI sunt prinse captive in rasina.
In timpul in care rasina este moale (EPOCA DE AUR).....vietzuitoare traiesc in PARADIS. O data cu procesul de intarire a rasinii ( si de VINDECARE a scoartzei) se schimba conditziile de existentza pentru vietzuitoare---adica devin din ce in ce mai grele. ZEII parasesc rasina cosmica. Insa raman alte soiuri de buna voie sau captive......in ''BUCLA TEMPORALA''----------------SI LACRIMA COSMICA SE TRANSFORMA IN CHIHLIMBAR COSMIC !...deci imposibil de intors pe ''scoartza'' ARBORELUI COSMIC.

Si totusi mai sunt unele tunele - GAURI DE VIERME COSMIC- prin care odinioara ZEII le foloseau in calatoriile lor. Trebuiesc doar gasite si ......
-- VEHICOL ?.....MATRICEA sau OUL MATEMATIC
-- ENERGIE PENTRU MASINA TIMPULUI ?-----IUBIREA !----Fuziunea dintre ''contrarii'' (Vezi romanul lui Mircea Eliade, ''Noaptea de Sanzaiene''


Documentare (mica bibliografie)

Universul lui Kurt Gödel si ''banda '' lui Möbius......


..............

......................


http://compositum.weblog.ro/page/4/

5 august 2008
CĂLĂTORIA ÎN TIMP

CĂLĂTORIA ÎN TIMP -

UN VIS IREALIZABIL SAU O REALITATE
POSIBILĂ?

Timpul este o taină a cărei înţelegere ne va scăpa mereu
pentru că, probabil, dorim imposibilul. Dacă se va reuşi depăşirea restricţiilor
fizice ale timpului, atunci cei care vor poseda o astfel de cunoaştere vor
controla pur şi simplu viitorul umanităţii, însă cu ce preţ ?
De la publicarea cărţii «Maşina timpului» de H.G. Wells în 1895, perspectiva călătoriei în
timp a aprins imaginaţia scriitorilor, a declanşat controverse în sânul comunităţii
ştiinţifice şi a încurajat filozofii, savanţii şi visătorii să se angajeze într-o
dezbatere pasionată. Deşi, din punct de vedere literar, romanul poate fi
considerat o reuşită, fizicienii nu par să accepte la fel de uşor ideea călătoriei
în timp, punând-o în aceeaşi categorie cu afirmaţiile misticilor şi şarlatanilor.
Totuşi, descoperiri recente din domeniul gravitaţiei cuantice par să readucă în
atenţia fizicienilor călătoria în timp; ideea a devenit acum un subiect
favorit. Problema care se încăpăţânează să apară de fiecare dată când călătoria
temporală este luată în discuţie este dată de nenumăratele paradoxuri care se
nasc atunci când se acceptă această idee. De exemplu, există aşa numitul
paradox al celui care nu are părinţi, şi anume: ce se întâmplă în cazul în care
te întorci în timp şi-ţi ucizi părinţii înainte ca tu să te naşti ? Pe
scurt, dacă părinţii tăi au murit înainte ca tu să te fi nascut, atunci cum de
este posibil ca tu să te fi întors în timp ca să-ţi ucizi părinţii, când tu
nici nu exişti măcar ?
Milioane de oameni sunt interesaţi de posibilitatea de a
călători în timp fascinaţi sau intrigaţi fiind de o întrebare centrală: dacă
trecutul (mai) există, atunci şi viitorul există deja şi dacă da, este viitorul
nostru deja predeterminat?
Recent
am aflat despre existenţa unor persoane care pretind că sunt călători din
viitor, a altora care susţin că există dovezi conform cărora călătoria în timp
a avut loc deja şi, evident, în lume se organizează conferinţe pe această temă
unde ideile despre călătoria temporală pot fi dezbătute şi dezvoltate.
Nu e
de mirare că a călători prin timp a fost multă vreme considerat un fapt
imposibil. In fond, Newton credea că
timpul este aidoma unei săgeţi: o dată ce o lansezi, ea va zbura doar înainte.
O secundă pe pământ era la fel oriunde în univers. Ceasuri ipotetice împrăştiate
prin univers vor măsura timpul în acelaşi ritm. Einstein, însă, a venit cu o idee mult mai radicală. După el,
timpul era asemănător unui fluviu cu multe meandre în apropierea stelelor şi a
galaxiilor, cu o viteză mai mare sau mai mică în funcţie de cât de masive sunt
corpurile pe lângă care trece. O secundă măsurată pe Pământ nu mai este aceeaşi
secundă măsurată pe Marte. Ceasurile răspândite prin univers nu vor măsura
acelaşi timp. Totuşi, cu puţin timp înainte de moarte, Einstein a fost nevoit să
se confrunte cu o problemă jenantă. Colegul său de
la Princeton, Kurt Gödel a descoperit o nouă soluţie
a ecuaţiilor lui Einstein, soluţii care permiteau călătoriile temporale!
« Fluviul timpului » avea acum vârtejuri unde timpul putea să se răsucească
spre sine. Soluţia lui Gödel era destul de ingenioasă : ea postula existenţa
unui univers scăldat într-un fluid aflat în rotaţie. Oricine mergea în sensul
de rotaţie a fluidului ar fi ajuns la un moment dat din nou în punctul de
plecare, numai că înapoi în timp! In memoriile sale, Einstein a scris că a fost
destul de tulburat de faptul că ecuaţiile sale conţineau o astfel de soluţie.
Insă, în cele din urmă, el a tras concuzia că universul nu se află în nici un
caz în rotaţie, ci doar se extinde (ca în teoria Big-Bang-ului) şi, prin
urmare, soluţia lui Gödel putea fi aruncată la coş.
Destul
de interesant este faptul că şi Stephen
Hawking s-a opus cândva ideii de călătorie în timp. El a afirmat chiar că
există şi dovezi « empirice » împotriva ei. In cazul în care călătoria
temporală ar fi posibilă, spunea el, atunci ar trebui deja să fim vizitaţi de
turişti veniţi din viitor. Din moment ce aceştia nu sunt printre noi, concluzia
se desprinde de la sine : călătoria prin timp nu este posibilă. Insă,
datorită eforturilor enorme depuse în ultimii cinci ani de către fizicieni, Hawking
şi-a schimbat punctul de vedere, iar acum crede că ideea ar putea fi posibilă
(nu neapărat şi practică). Mai mult, putem presupune că noi nu prezentăm vreun
interes pentru turiştii din viitor. Pe lângă cineva care stăpâneşte puterea
unei stele (necesară, se pare, pentru o astfel de călătorie), noi nu suntem
decât nişte primitivi. Imaginaţi-vă o persoană care trece din întâmplare pe
lângă un muşuroi de furnici. S-ar apleca oare acea persoană asupra furnicilor
pentru a le dărui maşinuţe, cărţi, medicamente, sau puteri ? Sau, mai
degrabă, nu s-ar sinchisi deloc în cazul în care va călca peste ele.


Omul care s-a întors din viitor. In
noiembrie 2000, o persoană pe nume John
Titor a apărut deodată la un grup de discuţii de pe Internet pretinzând că
este un soldat din anul 2036. Timp de 16 luni, Titor a strâns un număr de susţinători
fascinându-i cu poveştile sale despre cum se va schimba lumea şi mai ales
America în următoarele decenii. Unele dintre relatările sale cuprindeau informaţii
despre conflictul nuclear la scară mondială din 2015, despre războiul civil din
America din anii 2004/2005 cu punctul culminant din 2008 şi continuă cu
epuizarea rezervelor de ţiţei şi numeroase războaie şi dezastre naturale şi
provocate de om.
Rămâne de văzut dacă misteriosul John Titor este un călător
temporal veritabil sau doar un mistificator inteligent care doreşte să se
amuze. Părerile sunt împărţite. Pus în faţa unor anumite întrebări, Titor a
demonstrat o cunoaştere aprofundată a domeniilor abordate. Intrebat fiind
despre metoda sa călătorie temporală, Titor afirmă ca foloseşte o instalaţie
fabricată la comandă guvernamentală de către General Electric. Mai mult, foloseşte
două mini-găuri negre care distorsionează gravitaţia din jurul lor; astfel,
microsingularităţile deformează şi timpul permiţând călătorului să se deplaseze
pe axa timpului. Din păcate Titor nu a pomenit nimic despre evenimentele
tragice din 11 septembrie 2001 care au schimbat în multe privinţe cursul
istoriei. Ocazia era minunată pentru a înfrânge bănuielile scepticilor. Ce s-a întâmplat
în oraşul New Orleans putea fi anticipat de acest pretins călător temporal, dar
nu s-a întâmplat aşa. In martie 2001, John Titor a dispărut la fel de brusc cum
a apărut, întorcându-se probabil în timpul său – anul 2036.
Ce ar fi dacă ne-am întoarce în vremurile biblice şi am
lua cu noi un CD-ROM cu imagini din timpul nostru?
Am putea astfel dovedi că o călătorie
în timp este posibilă? Această teorie aparţine cercetătorului australian Ronald Pegg. El afirmă că preoţii din
Egiptul Antic în poveştile lor despre istoria Atlantidei descriau imagini ca
cele desprinse dintr-un CD modern numit Civilizaţii
Antice din Mediterana realizat în anul 1995 şi nu în 1230 înainte de
Hristos. Pegg îşi fundamentează supoziţia pe ideea că legendarul Chivot al
Legii a fost de fapt un calculator transportat în trecut pentru a permite
locuitorilor din timpurile antice să arunce o privire în viitor. De ce un călător
temporal din secolul 20 ar fi făcut o astfel de faptă rămâne de desluşit. Totuşi
domnul Pegg este aproape sigur că aşa s-a întâmplat.

Poate fi întoarcerea în timp fi un
fenomen spontan? Este
oare posibil ca, din întâmplare şi pe neaşteptate, să ne întoarcem firesc în
timp fără să apelăm la « maşini ale timpului »? In august 1901, două profesoare de
la Oxford, Anne Moberly şi
Eleanor Jourdain, se plimbau prin grădinile Palatului Versailles când, deodată,
au observat o schimbare a peisajului şi senzaţia clară că fuseseră transportate
înapoi în timp cu o sută de ani. Oamenii din jurul lor purtau îmbrăcămintea din
secolul al 18-lea, peruci şi se agitau semn că ceva neobişnuit se întâmplă. După
un timp viziunea s-a şters iar englezoaicele s-au trezit din nou în 1901.
Şocate de ce li se întâmplase, cele două profesoare au început să caute în documentele epocii şi au ajuns la
concluzia ca asistaseră fără voia lor la devastarea palatului Tuilleries şi la
masacrul Gărzilor Franceze în timpul Revoluţiei Franceze. Este posibil ca vălul
care separa trecutul de prezent să se fi ridicat în acel moment când cele două
doamne au fost transportate brusc în trecut.
Nave care călătoresc în timp.
Există păreri conform cărora OZN-urile sunt călători în timp care vin şi pleacă
după bunul lor plac. Dar, ce spun oamenii de ştiinţă ? Pentru a călători în
timp trebuie mai întâi să călătorim cu
viteze supraluminice ceea ce fizica nu a realizat deocamdată şi nici nu au
existat relatări de fapte în acest sens. Teoria relativităţii a lui Einstein a
demonstrat că distanţa şi timpul nu sunt absolute ci sunt afectate de mişcarea
unui obiect – timpul este relativ, ceea ce înseamnă că, în teorie, dacă putem
construi o navă cosmică suficient de rapidă, noi sau civilizaţia care ar deţine
tehnologia necesară, ar putea călători în timp. Totuşi, Einstein nu considera
posibilă călătoria în timp.
Amos Ori, profesor de
fizică
la Technion
(Institutul de Tehnologie din Israel) din Haifa tinde să agreeze ideea că, din
punct de vedere matematic, legile fizicii nu se împotrivesc construirii maşinilor
timpului, deşi punerea în practică a acestui vis mai are de aşteptat. In primul
rând există problema energiei. La fel cum un automobil are nevoie de benzină, o
maşină a timpului are nevoie de foarte multă energie pentu a funcţiona. Fie ar
trebui să se poată stăpâni energia unei stele, fie ar trebui să recurgem la
forme mai « exotice » ale energiei (antigravitaţie, de exemplu). Sau
ne putem folosi de o sursă de energie negativa (fizicienii au crezut multă
vreme că energia negativa este o imposibilitate. Experimental, însă, au fost
detectate mici cantităţi de energie negativă în aşa numitul efect Casimir).
Aceste soluţii nu se dovedesc practice când este vorba de obţinerea unor cantităţi
foarte mari de energie şi se crede că lucrurile nu se vor schimba cel puţi
pentru câteva secole de acum înainte.

Experimentele Philadelphia şi
Montauk. A încercat
Marina Americană să călătorească în timp folosind tehnologia secretă a lui
Tesla pe una dintre navele sale, iar primul experiment s-a soldat cu un eşec?
Două experimente au fost efectuate la interval de exact 40 de ani (august 1943 şi
august 1983); în primul experiment nava US Eldridge a dispărut complet timp de
20 de minute. Mulţi au rămas convinşi că US Navy a reuşit să trimită nava în
viitor. Este interesant faptul că o intensă activitate OZN a fost semnalată în
jurul navei Eldridge în săptămâna premergătoare experimentului. Au fost
implicate OZN-urile direct în experiment sau efectuau doar o activitate de
monitorizare a acestuia, este o întrebare legitimă dar fără răspuns.
Experimentul a fost reluat după patruzeci de ani (experimentul Montauk) se pare
pentru a corecta ceea ce fusese greşit în experimentul Philadelphia din 1943.

Soluţia se află în găurile de vierme? Sunt oare găurile
de vierme tunele temporale care facilitează călătoria în timp ? Aceasta
este o idee căreia i s-a acordat credit de către unii savanţi. O ipoteză ar fi
aceea că o gaură de vierme ar putea acţiona ca un fel de scurtătură între două
puncte, ceea ce teoretic ne-ar permite să « învingem timpul ». Francisco Lobo, astrofizician
la Universitatea din
Lisabona comentează pe marginea acestui subiect : « Găurile de vierme
traversabile sunt extrem de utile ca experimente mentale – experimente care,
teoretic, sunt valabile dar imposibil de realizat practic – pentru a verifica
limitările teoriei generale a relativităţii ». Pare perfect fezabil faptul
că diferite zone ale « ţesăturii/urzelii » timpului şi spaţiului ar
putea fi conectate în acest mod.
Soluţia metafizică – transcenderea
timpului prin meditaţie
Omul
este materie, dar şi conştiinţă. Fizica cuantică demonstrează că totul în
univers este vibraţie. Şi dacă ne este greu să modificăm frecvenţa de vibraţie
a corpului fizic, cu conştiinţa putem opera relativ uşor, iar descrierile trăite
de mistici demonstrează că de fapt conştiinţa are un acces nelimitat.
Fizicienii
susţin că, în esenţă, totul este lumina, dar mai mult sau mai puţin încătuşată
de energie gravitaţională. şi încetinită până la frecvenţe foarte mici – de la
lumina pură, până la materia densă, la roci palpabile fizic. Misticii susţin că
totul este doar Lumină dumnezeiască, dar mai mult sau mai puţin acoperită, încătuşată
de materie. Fizicienii demonstrează că există posibilitatea călătoriei în timp,
a unificării trecutului – prezentului – viitorului, misticii însă trăiesc
profund această realitate. Misticii descriu alte lumi unde şi gândul se mişcă
prea încet. Fizicienii explică posibilitatea existenţei în simultaneitate a mai
multor planuri de existenţă, în acelaşi spaţiu dar cu frecvenţe diferite.
Credem că identitatea dintre lumea descrisă de savanţi şi cea a misticilor începe
să se facă simţită. Une exemplu grăitor al paralelismelor dintre teoriile noii
fizici şi cele ale tradiţiilor spirituale ne este oferit de către Fritjof Capra în lucrarea « Taofizica » (prima ediţie apărută în
1975).
Din
perspectiva metafizicii accentul se pune oarecum diferit pentru că nu există
dovezi obiective suficiente în favoarea călătoriei temporale ci doar « o
abordare introspectivă » a fenomenului – deşi nu toţi metafizicienii sunt de
acord cu aceasta. O deosebire majoră faţă de abordarile anterioare constă în
faptul că, metafizic vorbind, călătoria în timp nu este necesară în planul
fizic – material.
In
practicile yoghine, se spune că misticii erau capabili să realizeze o serie de
fapte miraculoase ca : bilocaţia şi trimiterea energiei în trecut sau
viitor. In Reiki (o tehnică spiritual-terapeutică) energia universală este
canalizată în Spaţiu şi Timp în scopuri terapeutice pentru eliminarea traumelor
din trecut sau în viitor astfel ca pacientul să se conecteze la această energie
într-un moment prestabilit.
Transcenderea
timpului ar putea deveni posibilă pentru energia non-fizică (energia gândului),
dar nu şi pentru cea fizică. Pentru a înţelege această teorie este necesar să
presupunem că, alături de lumea materială – fizică căreia îi aparţinem, există
o ambianţă nonfizică în care nu există restricţiile care operează în lumea
fizică (contra-partea fizică). In timp ce ştiinţa are în studiu universul
fizic, în metafizică, universului non-fizic i se acordă o importanţă mult mai
mare.
In
teoria metafizică există un punct din univers în care timpul nu există,
trecutul, prezentul şi viitorul sunt una. Ţinând cont de
aceasta, arta profeţiei merită o atenţie aparte. Se prea poate ca trecutul,
prezentul şi viitorul să existe laolaltă şi că profeţii sunt capabili să pătrundă
în acest rezervor de « totalitate/universalitate » şi să culeagă/surprindă
fragmente din viitor. Din nou, ca şi în cazul lumii fizice, nu putem nici
aproba şi nici respinge această teorie; pur şi simplu suntem uimiţi.

O scurtă concluzie şi o mare întrebare
Timpul
este poate o taină a cărei desluşire ne va scăpa mereu. S-ar putea să dorim imposibilul.
Dacă vom reuşi să depăşim restricţiile fizice ale timpului atunci cei care vor
poseda o astfel de cunoaştere vor controla pur şi simplu viitorul umanităţii,
dar cu ce preţ?
Războaiele
şi dezastrele naturale vor fi anticipate din timp, însă şocul salvării
milioanelor de vieţi ar fi incalculabil. Rivalii politici vor fi scoşi din cărţile
de istorie, tehnologia eliminată sau implementată după voie, însă nimeni nu va
fi în stare să prevadă cu adevărat efectele reale ale căderii unei pietricele în
oceanul timpului. Rămâne de văzut dacă omul va ajunge vreodată la stadiul în
care nu numai că va putea călători în timp, dar va avea şi înţelepciunea de a-şi
asuma responsabilitatea riscurilor pe care o călătorie temporală le incumbă.
Dacă
am avea abilitatea să călătorim în timp, ce ar trebui să facem cu aceasta?



Totuşi, dacă vă treziţi cu cineva la uşă spunându-vă că este stră-stră-stră-nepotul
dumneavoastră,
nu-i întoarceţi spatele.
La urma urmei, ar putea avea dreptate!


ments
29 iulie 2008
UNIVERSUL HOLOGRAFIC

UNIVERSUL
HOLOGRAFIC

Intr-un univers holografic, spaţiul şi timpul nu mai pot fi considerate
entităţi fundamentale,
iar realitatea devine un fel de superhologramă în care coexistă trecutul,
prezentul şi viitorul.
Totul a început în
1982 când,
la Universitatea
din Paris, grupul de cercetători condus de fizicianul Alain Aspect a realizat probabil unul dintre experimentele
epocale din secolul al 20-lea. Evenimentul nu a fost
pomenit în ştirile de seară iar, dacă nu răsfoiţi publicaţiile ştiinţifice,
probabil că numele Alain Aspect nu vă va spune nimic, deşi unii specialişti sunt
convinşi că această descoperire poate schimba faţa ştiinţei.
Aspect şi echipa sa au stabilit că, în anumite condiţii, doi electroni
(particule subatomice) sunt capabili să comunice instantaneu între ei indiferent de distanţa care-i separă, 10 metri
sau 10 miliarde de kilometri. Fiecare electron pare să fie, nu se ştie cum, "informat"
despre ce se întâmplă cu cealălalt. Problema este că acest comportament încalcă
teza lui Einstein conform căreia o informaţie nu poate călători mai repede
decât lumina. Fizicienii au tot încercat să explice descoperirea lui
Aspect, alţii, însă, mai inspiraţi, au
oferit soluţii revoluţionare.
Astfel, fizicianul David Bohm
de
la Universitatea
din Londra crede că, din perspectiva descoperii lui Aspect, realitatea obiectivă
nu există, că, în pofida aparentei solidităţi, Universul este o fantasmă, o
gigantică şi splendid de amănunţită hologramă.
Până în prezent, ştiinţa occidentală a operat sub deviza conform căreia
calea optimă de înţelegere a unui fenomen fizic este "disecarea" lui în
părţile componente. Holograma ne învaţă că unele lucruri din univers nu se
pretează la o astfel de abordare. Dacă încercăm să disecăm ceva structurat după
principiul hologramei, nu vom obţine părţile componente ale acelui ceva ci doar
versiuni ale "întregului".
Această abordare i-a sugerat lui Bohm o altă cale de înţelegere a
descoperirii lui Aspect. Astfel, Bohm crede că motivul pentru care particulele
subatomice sunt capabile să rămână în contact, indiferent de distanţa care le
separă, nu rezidă în faptul că ele schimbă un fel de mesaj misterios, ci pentru
că separarea lor spaţială este, pentru noi, o iluzie! Avansând pe firul deducţiilor,
Bohm afirmă că, la un nivel mai profund al realităţii, particulele nu sunt
entităţi individuale ci extinderi ale aceluiaşi "ceva" fundamental.
Pentru o mai bună înţelegere, Bohm propune următorul exemplu: Să ne imaginăm
un acvariu în care înoată un singur peştişor. Nu putem vedea direct acvariul,
iar ceea ce se petrece în el observăm doar cu ajutorul a două camere TV, una
orientată spre partea frontală a acvariului, iar cealaltă spre laterală. Pe
cele două monitoare vom vedea doi peşti (aparent diferiţi) fără să ştim că ei
sunt de fapt unul şi acelaşi. Când o imagine se mişcă, observăm că şi cealaltă
se mişcă simultan, dar oarecum diferit. Concluzia ar fi că cei doi peşti
comunică între ei. In realitate există doar un singur peşte, în timp ce noi
vedem două imagini diferite ale acestuia. La fel se întâmplă şi în cazul
electronilor din experimentul lui Aspect.
Conform ipotezei lui Bohm, aparenta comunicare cu viteză superluminică între
particule ne conduce la ideea că există un nivel mai profund al realităţii la
care nu avem acces, o dimensiune cu mult mai complexă decât cea ilustrată în
exemplul cu peştele din acvariu. Particulele subatomice le observăm ca entităţi
separate deoarece noi avem acces doar la o parte din realitatea acestora. Aceste
particule nu sunt « părţi » separate, ci faţete ale unei unităţi mai
profunde care, în ultimă instanţă, este la fel de indivizibilă ca şi holograma
unui obiect. Şi, întrucât tot ceea ce există în realitatea fizică este compus
din astfel de entităţi holograme, universul însuşi este o proiecţie holografică,
o Super-hologramă. In afară de natura iluzorie (pentru noi), un astfel de
univers ar trebui să posede caracteristici şi mai surprinzătoare: dacă
separarea dintre particulele subatomice este iluzorie, rezultă că, la un nivel
mai profund al realităţii, toate lucrurile din univers sunt infinit
interconectate.
Intr-un univers holografic chiar şi spaţiul şi timpul nu mai pot fi
considerate entităţi fundamentale. Deoarece conceptul de localizare spaţială
dispare într-un univers în care nimic nu mai este izolat, atunci timpul şi spaţiul
3-dimensional (asemenea imaginilor peştişorului) ar trebui privite ca proiecţii
ale acestei ordini mai profunde. La acest nivel mai adânc, realitatea este un
fel de superhologramă în care trecutul, prezentul şi viitorul coexistă. Astfel,
cu mijloace potrivite, am putea cândva să ajungem la nivelul superholografic al
realităţii şi să surprindem scene dintr-un trecut de mult uitat.
Ce anume conţine Superholograma rămâne o întrebare fără răspuns. Admiţând, de
dragul argumentaţiei, că Superholograma este matricea care a dat naştere la tot
ceea ce există în universul nostru, atunci ea conţine fiecare particulă subatomică
existentă sau viitoare, fiecare configuraţie posibilă a materiei şi energiei,
de la fulgii de zăpadă până la quasari, de la balena albastră până la razele
gama. Această matrice poate fi privită ca un soi de depozit cosmic a "Tot
Ceea Ce Există". Deşi Bohm admite că nicicum nu putem cunoaşte ce
se află ascuns în superhologramă, el îndrăzneşte să spună că nu avem nici un
motiv să credem că ea nu conţine mai mult(e). Probabil, nivelul superholografic
al realităţii este doar o "treaptă"
dincolo de care «"există o infinitate
de extinderi superioare".
Bohm nu este unicul cercetător care avansează pertinenta ipoteză a naturii
holografice a Universului. Lucrând independent în domeniul investigării
creierului, Karl Pribram,
neurofiziolog
la Stanford,
a fost fascinat de misterul stocării memoriei în creier. Timp de decenii, nenumărate
studii au arătat că, în loc să fie localizate într-o anumită zonă, amintirile sunt
dispersate în tot creierul. Intr-o serie de experimente cruciale efectuate în
anii 1920, neurologul Karl Lahley
descoperise că, indiferent care porţiune a creierului de şobolan este îndepărtată,
memoria animalului legată de efectuarea unor operaţiuni complexe, învăţate
anterior, nu era afectată. Singura problemă era cămecanismul din culisele
acestei stocări de tip holografic a memoriei nu a putut fi explicat.
Ulterior, prin anii 1960, Pribram întâlneşte conceptul de "holografie" şi, într-un moment de
insipraţie, îşi dă seama că a găsit explicaţia căutată de neurologi. Pribram
crede că informaţiile (amintirile) nu sunt codificate în neuroni sau în formaţiuni
restrânse de neuroni ci în configuraţii de impulsuri nervoase care se încrucişează
în creier la fel cum structurile de interferenţă a razei laser se întrepătrund
pe bucata de film care conţine imaginea holografică. Cu alte cuvinte, Pribram
crede că însuşi creierul este o hologramă. Unul dintre cele mai uluitoare
aspecte ale procesului de gândire la om este faptul că fiecare unitate de
informaţie pare să fie interconectată cu oricare alta – o altă caracteristică
intrinsecă a hologramei.
O altă enigmă este modul în care creierul translează avalanşa de informaţii
vibraţionale venite pe calea simţurilor (frecvenţe luminoase, sonore, mecanice,
etc.) în lumea concretă a percepţiilor noastre. Codarea şi decodarea acestor
frecvenţe este exact ceea ce holograma poate face mai bine. Aşa cum holograma
funcţionează ca un fel de "lentilă" (dispozitiv de translare capabil
să convertească noianul aparent fără noimă de vibraţii într-o configuraţie/imagine
coerentă), Pribram crede că şi creierul conţine o "lentilă" similară şi
foloseşte principiile holografice pentru a converti matematic frecvenţele pe
care le primeşte prin simţuri înspre universul interior al percepţiilor umane. Există
numeroase dovezi care sugerează că creierul apelează la principii holografice
pentru a-şi realiza sarcinile. Teoria lui Pribram, de fapt, a câştigat un sprijin
tot mai consistent din partea neurofiziologilor.
Insă,
aspectul cel mai derutant al modelului holografic al minţii umane propus de Pribram
este rezultatul fuziunii cu teoria lui Bohm. Dacă palpabilitatea lumii înconjurătoare
este doar o realitate secundară şi ce se află "acolo" este de fapt o
multitudine holografică de frecvenţe, şi dacă creierul este la rândul lui o
hologramă care selectează din acest amestec vibraţional doar unele vibraţii şi
le transformă matematic în percepţii senzoriale, ce devine atunci realitatea obiectivă?
Această
realitate încetează să mai existe. După cum susţin religiile orientale,
lumea materială este Maya, o iluzie, şi, deşi suntem convinşi că suntem fiinţe
materiale evoluând într-o lume fizică, şi aceasta este o iluzie!
Noua
şi surprinzătoarea faţetă a realităţii, de fapt sinteza teoriilor lui Bohm şi
Pribram, a fost numită paradigma
holografică şi, cu toate că mulţi savanţi au primit-o cu scepticism, ea a
galvanizat interesul altora. Un grup de cercetători consideră că acesta ar
putea fi cel mai acurat model al realităţii din câte a elaborat ştiinţa până în
prezent. Mai mult chiar, unii consideră că el poate descifra unele mistere care
nu au fost nicicând explicate de ştiinţă şi că readuce paranormalul chiar în
sfera normală a naturii.
Numeroşi
cercetători, inclusiv Bohm şi Pribram, au remarcat că numeroase fenomene
parapsihice devin mult mai comprehensibile prin prisma noii paradigme. Prin
anii 1950, în timp ce efectua studii privind utilizarea LSD ca unealtă
psihoterapeutică, Stanislav Grof ţinea
sub observaţie o femeie care, deodată, a simţit că o invadează identitatea unei
femele dintr-o specie de reptile preistorice. Pacienta nu numai că a furnizat, în
timpul halucinaţiei, o descriere detaliată a senzaţiilor trăite pe când era "captivă"
în noua identitate, dar a remarcat că un mascul din aceeaşi specie avea o
coloraţie deosebită în zona capului. Ce l-a uluit pe Grof a fost faptul că
femeia nu avea habar despre reptilele preistorice iar, ulterior, o discuţie
avută cu un zoolog a confirmat că anumite specii de reptile preistorice aveu
zone ale capului colorate identic cu cele descrise de pacientă, coloraţii care
aveau rolul atragere a sexului opus. Regresiile
subiecţilor umani în regnul animal nu au fost singurele fenomene neobişnuite cu
care Grof s-a confruntat. El a întâlnit pacienţi care păreau să pătrundă într-un
fel de inconştient colectiv. Indivizi cu nivel scăzut de educaţie ofereau
descrieri detaliate despre practici funerare zoroastriene sau scene din
mitologia hindusă. In alte experienţe, subiecţii relatau amănunţit despre călătoriile
lor în afara trupului, străfulgerări precognitive sau regresii în vieţile lor anterioare.
Deoarece
elementul comun în aceste experimente era transcenderea conştiinţei individuale
dincolo de graniţele egoului şi/sau limitările spaţiului şi timpului, Grof a
numit aceste manifestări "experienţe
transpersonale" iar în anii ‘
60 a pus bazele unei ramuri a psihologiei numită
"psihologia transpersonală"
dedicată în totalitate studierii acestor fenomene. Deşi Asociaţia de Psihologie Transpersonală înfiinţată de Grof a atras
rapid un număr crescând de savanţi iar noua ştiinţă devenit o ramură respectată
a psihologiei, ani de zile nici Grof şi nici colegii lui nu au fost în stare să
explice mecanismele care stăteau la baza bizarelor fenomene investigate. Această
situaţie s-a schimbat radical o dată cu apariţia paradigmei holografice. După
cum remarca însuşi Grof, dacă mintea este în realitate o parte dintr-un continuum,
asemenea unui labirint conectat nu doar cu oricare altă minte care există sau a
existat vreodată, ci şi cu orice atom, organism şi regiune din imensitatea spaţiului
şi timpului, nu mai pare un lucru straniu faptul că ea (mintea) este capabilă
sa efectueze incursiuni în labirint şi să trăiască experienţe transpersonale.
Paradigma
holografică are implicaţii şi pentru ştiinţele aşa-zise clasice cum este
biologia. Keith Floyd,
psiholog
la Virginia Intermont College, a arătat că, dacă
palpabilitatea realităţii este doar o iluzie holografică, nu ar mai fi corect să
afirmăm "creierul secretă/produce conştiinţa", ci, mai curând, conştiinţa
este cea care creează apariţia creierului – dar şi a corpului şi a tot ceea ce
există în jurul nostru şi pe care le interpretăm ca fiind realitatea fizică.
O
astfel de răsturnare a manierei de considerare a structurilor biologice i-a făcut
pe cercetători să admită că medicina şi inţelegerea procesului de vindecare ar
putea fi şi ele transformate de paradigma holografică. Dacă aparenta structură
fizică a corpului este doar o proiecţie holografică, reiese clar că fiecare
dintre noi este mult mai răspunzător faţă de propria sănătate decât (ar) admite
înţelepciunea medicală actuală. Ceea ce considerăm acum drept remisii
miraculoase ale unor boli incurabile se poate datora schimbărilor la nivelul
conştiinţei care, la rândul ei, operează modificări în holograma corpului. Similar,
noile şi controversatele tehnici de vindecare care folosesc tehnici de
vizualizare pot funcţiona atât de eficient pentru că în zona holografică
imaginile gândite sunt în ultimă instanţă la fel de reale ca şi
"realitatea" însăşi.
Chiar
şi viziunile şi experienţele care implică realitatea "ne-obişnuită"
devin exeplicabile sub paradigma holografică. In cartea sa "Daruri de
la Lucrurile Necunoscute",
biologul Lyall Watson descrie
întâlnirea sa cu o femeie şaman din Indonezia care, prin efectuarea unui dans
ritual, a fost în stare să facă un pâlc de arbori să dispară din faţa
martorilor oculari. Watson relatează că în timp ce urmărea femeia-şaman continuându-şi
dansul magic, aceasta a readus arborii la locul lor, apoi i-a făcut nevăzuţi
din nou, miracolul repetându-se de mai multe ori. Deşi ştiinţa actuală este
incapabilă să explice astfel de fenomene, ele devin mai acceptabile dacă
admitem că realitatea "concretă" este doar o proiecţie holografică.
Experienţe
miraculoase cum este cea la care martor a fost Watson nu sunt la ordinea zilei
pentru că minţile noastre nu au fost programate cu credinţe sau convingeri care
ar permite repetarea unor astfel de miracole. Intr-un univers holografic, "canavaua"
realităţii poate fi modificată fără
limite. Ceea ce percepem drept realitate este doar un fundal, o urzeală, pe
care putem "desena" orice imagine dorim. Aşadar, orice este posibil,
de la îndoirea lingurilor cu puterea minţii până la faptele fantsmagorice
experimentate de Carlos Castaneda în
timpul remarcabilelelor sale întâlniri cu Don
Juan, fumătorul de Yaqui, şi asta pentru că magia este un dar funciar
dobândit de om chiar de la naştere. In acest caz chiar şi cele mai fundamentale
noţiuni despre realitate devin superflue pentru că, într-un univers holografic
aşa cum l-a imaginat Pribram, chiar şi evenimentele întâmplătoare trebuie considerate
ca bazându-se pe principii holografice şi, prin urmare, determinate.
Sincronicităţile sau coincidenţele semnificative capătă brusc sens şi tot ce
există în realitate ar trebui considerat doar ca o metaforă, pentru că până şi
cele mai întâmplătoare evenimente ar trebui să fie manifestări ale unei ordini
sau simetrii ascunse.

Indiferent dacă paradigma
holografică apud Bohm şi Pribram este
acceptată de ştiinţă sau cade într-o ignobilă uitare, rămâne de văzut; trebuie
să recunoaştem, totuşi, că ea are o influenţă incontestabilă asupra gândirii multora dintre oamenii de ştiinţă contemporani.


..................


Ambiguitatea timpului
In afara de miscare, mai exista un mod de a dilata timpul – gravitatia. Timpul curge cu atat mai incet, cu cat gravitatia este mai mare. Acest fenomen poate fi demonstrat daca punem ceasuri in rachete sau daca, de exemplu, masuram frecventa vibratiilor din timpul exploziei unei cladiri, la baza si la varful acesteia. Pe Terra, acest efect este minuscul, dar daca ne-am apropia de o gaura neagra, timpul ar deveni din ce in ce mai greoi, pana cand, la intrarea in aceasta, ar ingheta cu totul. Se pare ca in interiorul gaurii negre se afla punctul fara intoarcere, eternitatea, timpul fara de timp si spatiul fara de spatiu.

Alta ambiguitate e aceea ca, din moment ce timpul este diferit pentru observatori diferiti, notiunile de „acum“ sau de „prezent universal“ nu mai au nici un sens. In viata de zi cu zi, impartim timpul in trecut, prezent si viitor, dar acestea sunt doar niste etichete menite sa ne puna ordine in viata. Din punctul de vedere al fizicii moderne, in loc de a spune ca „doar timpul prezent este real, pentru ca se intampla acum“, mai corect ar fi sa ne gandim la toate evenimentele din trecut si viitor ca si cum s-ar petrece acum.



Ramane un mister, daca admitem ca fizicienii au dreptate, de ce percepem timpul ca pe ceva ce trece moment cu moment. Filosofii si fizicienii cerceteaza de milenii daca scurgerea timpului este un efect fizic, sau o iluzie. Ceea ce se stie sigur este ca in fizica nu exista nimic care sa corespunda unui flux sau unei miscari a timpului. Sunt unii care ar putea spune ca, desi conceptele de trecut si viitor nu au un sens universal, cu siguranta exista o distinctie in timp intre directia spre trecut si directia spre viitor. Ei ar argumenta ca suntem totusi inconjurati de procese care au o directie in timp: oamenii imbatranesc, focul se aprinde, arde, apoi se stinge. Insa acestora fizicienii le pot raspunde ca la mijloc se afla o lege fundamentala a naturii – caldura paraseste corpurile calde si intra in corpurile reci.

Cand punem mai multe cubulete de gheata intr-un pahar cu whisky, nu ne asteptam ca lichidul sa inceapa sa clocoteasca. Intregul Univers pare a fi supus unei degradari termice continue si ireversibile: toate sursele sale de energie – asemenea stelelor – se consuma si mor. Toate procesele din Cosmos se hranesc din resturile de energie ale Big Bang-ului, pana cand aceasta va fi epuizata in intregime, moment in care Universul va muri. Daca acceptam aceasta teorie – tributara cosmologiei clasice a Big Bang-ului –, atunci putem spune ca moartea termica a Universului va insemna si moartea spatiului si a timpului.



Toate lucrurile care au un inceput ajung la un sfarsit. Daca timpul s-a nascut o data cu Big Bang-ul, neexistand un inainte, daca credem, asemenea Sf. Augustin, ca „lumea a fost facuta cu timp, nu in timp“, atunci e logic ca timpul sa se termine la un moment dat. Aceasta teorie are insa, si in fizica, si in filosofie, numeroase critici si alternative.

FACTS: Bizarerii ale timpului
* Viteza celor mai puternice radiatii cosmice este atat de mare, incat acestea strabat intreaga Cale Lactee in mai putin de 15 minute.
* In 1972, fizicianul american Bruce Partridge a incercat sa detecteze unde radio venite din viitor, folosind o antena-prototip amplasata in varful unui munte, pe care a indreptat-o spre spatiul intergalactic. Antena nu a receptionat insa nimic.
* Daca am fi inchisi intr-o cutie vidata si impenetrabila, am muri in cel mult cinci minute, prin asfixiere. Insa, conform fizicii cuantice, miscarea aleatorie a moleculelor care ne compun ar face ca, peste un numar de ani ce se scrie ca un 1 urmat de un milion ori un miliard ori un miliard de zerouri, sa fim recompusi in starea biomoleculara pe care o aveam inaintea mortii si sa inviem pur si simplu!
* Poate fi credibil ca Universul in care traim s-a format dintr-o raza cuantica a carei durata a reprezentat doar a zecea parte dintr-o milionime x 1018 x 1018 x 1018 x 1018 dintr-o secunda?

5 intrebari si raspunsuri despre timp
1. Are timpul un inceput? Ce se intampla inainte sa apara timpul?
A intreba ce a fost inainte de aparitia timpului este similar cu a intreba cam cat de la nord este situat Polul Nord. Stephen Hawking remarca: „Polul Nord marcheaza cea mai indepartata limita geografica a Pamantului, dar Pamantul nu se termina practic acolo.“ In acelasi mod, timpul poate avea o limita extrema, Big Bang-ul. Teoria cosmologica a Big Bang-ului a oferit un raspuns despre cum s-au zamislit spatiul si timpul. Ultimele teorii din fizica sustin insa ca timpul nu ar avea inceput sau sfarsit, intrucat Universul s-ar afla intr-o eterna miscare de extindere/dilatare si restrangere/contractie. Potrivit lor, nu ar fi existat un singur Big Bang, ci o infinitate.

2. Putem intoarce timpul inapoi?
Multi scriitori de literatura SF au sugerat ca sageata timpului poate fi aruncata si spre trecut, si spre viitor. Stiintific vorbind, insa, in lumina celor mai noi teorii din fizica, rasturnarea timpului ar fi posibila doar daca Universul s-ar extinde la maximum, adica la infinit, si apoi ar incepe, brusc, sa se contracte. In acest caz, ne-am confrunta cu urmatoarele consecinte: apa ar curge in sus, oamenii ar intineri, iar stelele ar absorbi toata caldura si lumina. Existenta ar avea sens invers, iar oamenii ar fi instabili din punct de vedere mental. Practic, ar fi tot lumea noastra, numai ca lucrurile s-ar petrece pe dos. Pana acum, orice incercare de a descrie din punct de vedere fizic modelul timpului care inverseaza Universul a esuat.

3. Este posibila intoarcerea in timp cu o viteza mai rapida decat a luminii?
Teoretic, daca am putea depasi bariera luminii, am putea sa vizitam trecutul. Conform teoriei relativitatii, daca ai incerca sa accelerezi un corp cu viteza luminii, acesta ar deveni foarte greu. In masa lui ar intra din ce in ce mai multa energie, in timp ce energia necesara pentru cresterea vitezei ar scadea cantitativ. Ar fi nevoie de o cantitate uriasa de energie pentru a atinge viteza luminii, ceea ce actualmente este imposibil.

4. Exista ceva care sa poata calatori mai repede decat lumina?
Teoria relativitatii nu exclude posibilitatea unei calatorii cu viteze superioare celei a luminii. Fizicienii au descoperit tahionii – particule ipotetice care pot circula in timp mai repede decat lumina. Ei ar putea fi folositi pentru a calatori in trecut. Totusi, marea majoritate a comunitatii stiintifice este sceptica in privinta existentei tahionilor.

5. Exista timpul in realitate?
Spatiul si timpul sunt notiuni de baza ale fizicii. Multe teorii explica fenomene si formule plecand de la aceste notiuni. Spatiul si timpul sunt miezul multor structuri. Dar ce sunt ele cu adevarat nu stie – practic – nimeni.



FACTS: Unitatile de masurare a timpului
* Attosecunda. Este a miliarda parte dintr-o miliardime de secunda. O attosecunda reprezinta cel mai scurt interval de timp care are nume. O miscare din interiorul atomului dureaza o attosecunda, acest fapt fiind observat de catre cercetatorii de la Universitatea Tehnica din Viena in cadrul unui experiment cu raze laser.
* Picosecunda. Este a mia parte dintr-o miliardime de secunda. In apa (H2O), legatura dintre atomii de hidrogen se rupe si se reface la interval de cateva picosecunde.
* Microsecunda. Este a miliona parte dintr-o secunda. Dupa ce fitilul dinamitei a ars, sunt suficiente 24 de microsecunde pentru ca aceasta sa explodeze. Un liliac poate percepe ecourile la un interval de doar 2 microsecunde.
* Secunda. O pulsatie a inimii unui om dureaza in jur de o secunda. Ritmul batailor inimii este diferit la fiecare persoana, dar in mod normal au loc intre 50 si 100 de batai pe minut.
* Ora. In medie, o persoana consuma intr-o ora aproximativ 350.000 jouli de energie. In biologie, cea mai rapida reproducere a celulelor prin diviziune dureaza o ora.
* Ziua. Timpul aproximativ in care Pamantul se invarteste o data in jurul axei sale. Mai precis, miscarea de rotatie dureaza 23 de ore, 56 de minute si 4 secunde.

Cum construim masina timpului?
Calatoria in timp este unul dintre cele mai vechi si mai dragi visuri ale scriitorilor de anticipatie. Poate fi el realizat? Daca ne raportam la teoria relativitatii, nu exista motive intemeiate care sa impiedice acest fenomen; concretizarea lui ar insemna rezolvarea a nenumarate probleme cea mai mare dintre acestea fiind construirea unei masini a timpului.

La inceputul anilor ‘80, a fost lansata ideea calatoriei in timp printr-o gaura de vierme. Gaura de vierme este o structura ipotetica a spatiu-timpului, reprezentata sub forma unui tunel lung si subtire care face legatura intre doua puncte de spatiu-timp. Ea ar fi o zona de gravitatie intensa, asemanatoare unei gauri negre; dar, in timp ce gaura neagra este o calatorie catre nicaieri, gaura de vierme are atat intrare, cat si iesire. In limbajul SF, o gaura de vierme este o scurtatura intre doua puncte din spatiu-timp.



Obiectele care trec prin ea pot fi proiectate in trecut sau in viitor. Unii fizicieni cred ca gauri de vierme, de dimensiuni colosale, apar la fiecare Big-Bang, deci ele se afla undeva in Cosmos. Altii considera ca gaurile de vierme ar trebui cautate in microlumea cuantica. Unii ingineri si fizicieni cu idei mai nonconformiste au cochetat, la nivel teoretic, cu ideea construirii unei gauri de vierme, deci a unei masini a timpului. Va prezentam, pe scurt, demersul lor, sfatuindu-va totodata: Don’t try this at home!

1. Coliziunea
Primul pas in construirea unei gauri de vierme ar incepe nu in Cosmos, ci intr-un mediu controlat (laborator), in interiorul unui accelerator de particule numit collider. Asta pentru ca, daca am incerca sa cream o gaura de vierme in spatiu, ar trebui sa facem o taietura in spatiu-timp, ceea ce ar duce la eliberarea unor energii colosale, avand drept consecinta distrugerea naturii sau formarea de gauri negre. De aceea, cea mai buna idee ar fi manipularea particulelor la o scara cat mai mica, iar asta ar urma sa intre in sarcina collider-ului.



Collider-ul recreeaza conditiile care existau la cateva microsecunde dupa Big Bang, atunci cand temperatura era de 10 miliarde de miliarde de grade Celsius. El izbeste doua nuclee de uraniu cu o viteza enorma. Socul impactului amesteca nucleele dand nastere unui corp amorf, compus din constituenti de baza: quarci si gluoni (quarc – particula de baza care formeaza particulele elementare; gluon – particula ipotetica, neutra, fara masa, care se pare ca ajuta, alaturi de quarci, la formarea celorlalte particule). Primul collider din lume a fost inventat in 2002, in laboratorul CERN din Elvetia.

2. Implozia
Corpul amorf format din quarci si gluoni este pus intr-un shaker, care il amesteca cu o intensitate de 100 x 1018 x 1018 amperi. Pentru a crea aceasta intensitate, shaker-ul trebuie sa fie o incapere vidata, securizata, ai carei pereti sa fie formati din campuri magnetice. In interiorul sau se introduce corpul amorf, apoi se dezvolta o energie echivalenta cu cea obtinuta prin detonarea a 20 de bombe termonucleare. In acel moment, campurile magnetice se comprima si strivesc corpul amorf. Teoretic, dupa ce are loc explozia, la o scara incredibil de mica, spatiul se transforma intr-o agitatie clocotitoare, numita de fizicieni spuma de spatiu-timp.



Aici se formeaza si dispar in permanenta gauri de vierme temporare. Pentru a captura una dintre ele, e necesar sa se injecteze, prin implozie, un puls energetic echivalent cu 10 x 1018 jouli. Daca implozia functioneaza, corpul amorf agitat livreaza un impuls din magnitudinea sa spre o gaura de vierme temporara, luand-o in posesie si stabilizand-o indeajuns pentru pasul urmator.

3. Marirea
Pentru a trimite un temponaut intr-o gaura de vierme, aceasta ar trebui sa fie, in mod evident, de cel putin cativa metri latime, deci gaura de vierme microscopica trebuie marita. Marirea necesita folosirea unui camp antigravitational, care scoate gaura de vierme din spuma spatiu-timp. Pentru a genera antigravitatie, se poate injecta in gaura de vierme energie negativa, dar procurarea acesteia nu este usoara. O energie laser de foarte mare intensitate ar putea sa lanseze impulsuri scurte, gratie carora s-ar produce atat energie negativa, cat si pozitiva.



Pentru a se capta doar energia negativa, se vor folosi oglinzi rotative, care o vor directiona spre gura gaurii de vierme. O data ce marirea va fi realizata prin efectul antigravitational, insasi natura spatiala a gaurii de vierme va genera o antigravitatie indeajuns de puternica pentru a stabiliza definitiv marimea gaurii.

4. Diferentierea
Pasul final consta in transformarea gaurii de vierme intr-o masina a timpului. Acest proces necesita manipularea unei guri a gaurii de vierme, in timp ce cealalta ramane stabila. Procesul implica stoparea cresterii cand gaura de vierme este inca de marime subatomica. Apoi se injecteaza o forta electrica ce permite mutarea gurilor, prin folosirea campurilor electrice si magnetice. Una dintre guri poate fi rotita in jurul unui tub circular, intr-un accelerator de particule special adaptat.



Efectul de dilatare a timpului va imprima o diferenta permanenta de timp intre cele doua guri. Acest pas ar putea dura ani, dar, in momentul realizarii lui, gaura de vierme ar putea fi manipulata din nou prin intermediul pasului 3, astfel incat sa creasca pana la dimensiunile la care ar permite intrarea unui temponaut. In momentul de fata, insa, nu exista tehnologia necesara decat pentru realizarea pasului 1.

FACTS: Alte moduri de a construi masini ale timpului
* In afara de gaurile de vierme, au mai fost studiate alte doua tipuri de masini ale timpului. In 1937, matematicianul van Stockhum a demonstrat teoretic ca, daca un cilindru de dimensiuni gigantice s-ar invarti in jurul axei sale, el ar rasuci spatiu-timpul ca intr-un vortex, permitand astfel aparatului spatio-temporal ce navigheaza in cilindru sa se intoarca in trecut (vortex – miscare circulara care formeaza vid in centrul cercului pe care il traseaza si atrage catre acest vid corpurile cu care intra in actiune).

* Cealalta metoda implica asa-zisele sfori cosmice. Aceste legaturi subtiri de energie se presupune ca sunt un fel de urme indepartate ale Big Bang-ului. Ele ar avea o greutate enorma si ar produce efecte gravitationale puternice. Matematicianul american J. Richard Gott al III-lea a facut urmatorul calcul: o pereche de sfori cosmice drepte miscandu-se una langa cealalta cu o viteza foarte mare, pe cai paralele, ar permite scurte salturi in timp. Un astronaut care „infasoara“ sforile pe o traiectorie selectata s-ar putea intoarce in timp. Calculul lui Gott este insa unul idealist, intrucat presupune ca sforile au o lungime infinita si sunt perfect drepte.

CALATORIA IN VIITOR
Intr-un anumit sens, calatorim in viitor – dar secunda cu secunda, pe masura ce trece timpul. Teoria relativitatii spune, insa, ca am putea ajunge mult mai repede intr-un anumit moment din viitor, daca am calatori cu viteza luminii. De exemplu, daca am dispune de un aparat care ar atinge 300.000 km/s, am ajunge in anul 3000 intr-un singur an. Teoretic este posibil, practic e inca imposibil.

CALATORIA IN TRECUT
Gandul, masina a timpului care se afla la dispozitia fiecaruia dintre noi, ne transporta zilnic in trecut, prin intermediul amintirilor. Totusi, calatoria in trecut este diferita de cea in viitor si e mult mai greu de realizat. Pentru a reusi, ar trebui sa facem un salt in spatiu-timp, iar apoi ar trebui sa stim sa tinem sub control si sa exploatam bizarele deformari ale gravitatiei – intrucat totul s-ar petrece pe dos.

Dilemele si interdictiile timpului
Chiar daca nimic din teoria lui Einstein nu interzice calatoria in trecut, oamenii de stiinta resping ideea ca fiind prea ciudata sau chiar paradoxala. Ce s-ar intampla cu un calator care s-ar intoarce in timp si si-ar omori mama la momentul cand ea este inca doar un copil? Cu siguranta, el nu s-ar mai fi nascut, deci nu ar fi putut comite crima. Pentru a rezolva aceasta dilema, Stephen Hawking (foto, jos)) a propus o „conjectura de protectie a cronologiei“ ce interzice intoarcerea in timp. Aceasta impiedica o gaura de vierme si orice alt dispozitiv sa fie transformate intr-o masina a timpului. Alta interdictie, venita din fizica cuantica, se bazeaza pe principiul incertitudinii al lui Heisenberg si se aplica domeniului subatomic.



Pe de o parte, energia fluctueaza imprevizibil chiar si in spatiul liber; nimic nu poate opri aceste fluctuatii, intrucat asa este alcatuita natura spatiu-timpului in care traim. De aceea, pentru o calatorie in timp – in eventualitatea in care am avea deja la dispozitie o masina a timpului –, am „imprumuta“ practic energie gratuit, pacalind astfel natura. Natura ne-ar permite acest imprumut atata timp cat energia ar fi returnata rapid. Conform principiului nesigurantei, cu cat ar fi mai mare cantitatea de energie de care am avea nevoie, cu atat durata imprumutului ar fi mai scurta.



O masina a timpului ar transforma energia imprumutata intr-un salt in timp. Insa daca respectiva masina nu s-ar intoarce aproape instantaneu inapoi, energia cuantica lipsa ar genera campuri gravitationale masive, care ar distruge gaura de vierme folosita. Din perspectiva principiului incertitudinii al lui Heisenberg, am putea folosi o masina a timpului, dar am ramane pentru vesnicie captivi in spatiu-timpul destinatiei alese.

Cercetarile profesorului Kip Thorne (foto, jos), de la Institutul de Tehnologie din California, lasa deschis raspunsul la intrebarea daca fluctuatiile energiei ar putea distruge gaura de vierme si deci masina timpului. Poate ca o viitoare teorie a gravitatiei, din perspectiva cuantica, ne va lamuri acest aspect – desi fizica cuantica nu se impaca prea bine cu gravitatia. Cele mai faimoase teorii cuantice care au tangenta cu gravitatia, teoria M (unificarea tuturor fortelor si particulelor naturii intr-o schema matematica) si teoria sforilor / corzilor (Universul este format din lanturi si fasii) nu au avut foarte multe de spus cu privire la calatoria in timp. Nu toti fizicienii sunt adepti ai paradoxurilor calatoriei in timp.



David Deutsch, de la Universitatea din Oxford, crede ca, dimpotriva, fizica cuantica vine in ajutor. Nesiguranta din principiul lui Heisenberg se datoreaza faptului ca nu se poate sti cu certitudine ce se va intampla in momentul urmator. Un mod prin care se poate elimina nesiguranta este vizualizarea unui ansamblu de realitati contradictorii, fiecare reprezentand un posibil viitor atomic. Deutsch propune ipoteza a doua universuri paralele. Intr-unul dintre ele, atomii se misca spre dreapta, in celalalt – spre stanga.

Din perspectiva cuantica, ambele universuri sunt reale, intrucat in fizica cuantica exista un numar infinit de realitati paralele. In cazul in care calatoria in timp ar fi posibila, nesiguranta atomica ar putea fi amplificata la dimensiuni individuale, asa incat un calator in timp sa nu aiba un singur trecut, ci o multitudine. Ar putea sa-si omoare mama in istoria unei lumi, lasand-o totusi in viata in universul din care a plecat. Doar cativa savanti cred ca teoria relativitatii este adevarata in raport cu timpul si gravitatia.

Alte teorii alternative ale gravitatiei evidentiaza indepartari de la teoria relativitatii, ele putand fi confirmate in laborator, in viitorul apropiat, prin urmatoarea generatie de acceleratoare de particule. Acceleratorul Large Hadron Collider, de la laboratorul CERN de langa Geneva, poate deja amesteca protoni si antiprotoni cu o energie nemaiintalnita. Se presupune ca, in cativa ani, aceste coliziuni cu viteze foarte mari vor putea crea gauri negre microscopice si, in cele din urma, gauri de vierme. Chiar daca marirea acestor gauri de vierme nu va fi inca posibila, se va incerca trimiterea prin ele a unor particule in viitor sau in trecut. In functie de rezultatul acestui experiment, calatoria in timp va fi, in sfarsit, confirmata sau infirmata.

FACTS: Scurta istorie a calatoriilor in timp
* 1895. H.G. Wells scrie romanul Masina timpului, punctul de plecare al SF-ului modern.
* 1905. Albert Einstein publica prima sa lucrare despre teoria relativitatii, demonstrand ca timpul poate fi incetinit.
* 1915. Einstein isi completeaza teoria, aratand ca gravitatia are, de asemenea, capacitatea de a dilata timpul.
* 1937. Van Stockhum apeleaza la teoria relativitatii pentru a demonstra ca, folosindu-ne de campul gravitational al unui cilindru gigantic, am putea inventa masina timpului.
* 1949. Kurt Godel lanseaza ideea ca, daca intregul Univers s-ar invarti, intoarcerea in timp ar fi posibila.
* 1957. John Archibald Wheeler scrie o conjectura despre existenta gaurilor de vierme, dar nimeni nu il ia in serios.
* 1968. Wheeler inventeaza termenul de gaura neagra: „portiune goala a spatiului si a timpului unde campul gravitational este atat de intens, incat orice traiectorie a razelor luminoase este deviata.“
* 1986. Carl Sagan publica romanul Contact, in care o gaura de vierme este folosita pe post de masina a timpului.
* 1988. Dupa ce citeste romanul Contact, Kip Thorne cerceteaza la modul cel mai serios ideea lui Sagan si confirma ca scriitorul a intuit adevarul.
* 1990. Stephen Hawking intervine impotriva libertatii calatoriei in timp, publicand lucrarea Protectia cronologiei.


Sursa: all4rent
__________________


"Rusii testeaza masina timpului


- Odata cu punerea in functiune a acceleratorului de particule din Geneva, Elvetia, vizitatori din viitor ar putea sa ne bata la usa


Gata cu visele despre existenta de dincolo de stele. Ceea ce vedeam pana acum doar la televizor, in serialul "Capcana timpului", i se poata intampla orcaruia dintre noi. Cercetatorii anunta ca in primavara acestui an se da startul calatoriilor in timp. Si asta daca proiectul de 10 miliarde de dolari, pus la cale de doi rusi, Irina Arefieva si Igor Volovich, in cadrul Centrului European de Cercetare Nucleara (CERN) de langa Geneva, se dovedeste viabil. Punerea in functiune a celui mai mare accelerator de particule construit vreodata, LHC (Large Hadron Collider), ar face posible calatoriile in timp -atat in trecut, cat si in viitor. Aparatul ar putea crea gauri minuscule in spatiu, care sa permita o forta limitata de calatorie in spatiu. In cazul in care testarea se incheie cu succes, aceasta ar fi prima "masina a timpului" creata vreodata.

Din epoca Renasterii si pana astazi, oamenii de stiinta s-au aratat extrem de preocupati sa geseasca acea metoda care sa permita omenirii sa atinga alte dimensiuni temporale. Fie ca este vorba de trecut sau de viitor, teoria relativitatii a suscitat interesul fizicienilor vreme de sute de ani. De data aceasta, doi rusi sustin ca in cateva luni vor testa, la Geneva, un accelerator de particule revolutionar, care ar putea deschide o "bucla spatio-temporala", care sa permita trasnbordarea.

In cazul in care intoarcerea in timp ar fi posibila, calatorii ar putea avea acces la trecut nu mai devreme de anul in care a fost creata prima masina de calatorie in timp. Asta ar insemna, spun cercetatorii, ca am putea primi, la randul nostru vizita unor calatori din viitor. Ceea ce face ca 2008 sa fie "Anul Zero" al calatoriilor in timp. Arefieva si Volovici considera ca LHC ar putea crea "gauri de vierme" in spatiu-timp care vor permite o forma de calatorie temporala. LHC este un tunel subteran de 27 km in care particulele sub-atomice sunt accelerate pana la viteze apropiate de cele ale luminii si facute sa se ciocneasca, pentru a studia rezultatul acestor ciocniri, cu speranta dezvaluirii de informatii esentiale pentru functionarea Universului.

"Ne-am dat seama ca gaurile de vierme si curbele temporale inchise pot fi de asemenea rezultatul ciocnirii particulelor", sustine Arefieva. Cei doi subliniaza ca scara la care se pot produce aceste fenomene este una subatomica. Daca LHC va deschide poarta si pentru calatoria in timp a oamenilor "ramane o intrebare profunda si interesanta", care necesita mai multe investigatii. Calatoria in timp este o idee "speculativa pana la extrem, dar nu nebuneasca", afirma prof. David Deutsch, de la Universitatea Oxford. "Din mai multe motive, nu cred ca mecanismul propus de ei va functiona, in sensul de a deschide calea mesajelor din viitor, chiar daca speculatiile lor sunt adevarate", a adaugat el. Sansa ca acest lucru sa se intample este totusi foarte mica, avand in vedere ca astfel de gauri de vierme care s-ar putea forma in prima instanta la LHC vor avea dimensiuni de ordinul atomilor, insuficienta pentru a permite trecerea unei persoane.

Se asteapta ca acceleratorul LHC sa dezvaluie cateva dintre misterele particulelor si fortelor care au condus la nasterea Universului. Arefieva si Volovici sunt de parere ca giganticul experiment care se va desfasura la CERN, centrul european de fizica a particulelor de langa Geneva, s-ar putea dovedi ca este prima "masina a timpului", scrie "New Scientist". Cei doi teoreticieni rusi afirma ca, in momentul in care energiile LHC vor fi concentrate intr-o particula subatomica - de mii de miliarde de ori mai mica decat o furnica - in structura Universului numita de oamenii de stiinta "spatiu-timp" s-ar putea intampla "lucruri ciudate".


In ciuda optimismului aratat de cei doi oameni de stiinta rusi, exista si voci care contesta posibilitatea ca aceste calatorii in trecut sa fie posibile. "Sa afirmi ca legile fizicii, asa cum ne sunt accesibile noua, permit calatoria in trecut e casi cum ai spune, parafrazandu-l pe Bertrand Russell, i s-ar permite ceainicului sa ajunga pe orbita in jurul planetei Venus", spune dr. Brian Cox, cercetator in cadrul Universitatii din Manchester. "Este posibil , dar greu de crezut", mai adauga acesta.

"Calatoria in viitor este foarte posibila, de fapt timpul trece in cu totul altfel in spatiu decat trece pe pamant, iar acest aspect trebuie avut in vedere in asa fel incat sistemele de navigare sa functioneze. Dar calatoria in trecut, desi, permisa tehnic de teoriile lui Einstein, va fi exclusa, in opinia celor mai multi fizicieni, chiar atunci cand, daca acest lucru se va intampla, se va ajunge la o intelegere mai clara a legilor fundamentale ale fizicii - iar acceleratorul LHC vrea sa faca tocmai asta", afirma fizicienii citati de "The Independent".

Ideea calatoriei in timp s-a nascut in fizica teoretica dupa ce un fost coleg al lui celebrului Albert Einstein, Kurt Godel, a folosit teoria relativitatii pentru a avansa ideea ca intoarcerea in timp este posibila. Dupa publicarea acestei teorii, in 1949, cele mai mari nume din fizica au incercat sa materializeze teoria, insa pana in prezent cele mai luminate minti tot nu au reusit sa gaseasca un motiv fundamental pentru imposibilitatea calatoriei temporale. Potrivit cotidianului rus, "Pravda", posibilitatea calatoriei in timp a fost demonstrata de profesorul rus Nikolai Koziryov, din cadrul Observatorului din Pulkovo (Saint - Petersburg).

Acesta a descoperit ca astronautii observa lumina de la o singura stea din nu mai putin de trei puncte: din trecut, prezent si viitor. In anii 70, academicianul Albert Veinik din Bellarus propunea o ipoteza de lucru care presupunea ca timpul are un material purtator, numit "zona Cronomica". Albert presupunea ca planeta noastra are o "cronosfera" si, in momentul in care vom afla cum sa o controlam, vom putea sa facem calatorii in trecut.

Material preluat de pe site-ul ziarului ZIUA.
__________________


"Calatoriile in timp, in curand posibile?


Acceleratorul de particule care a fost pus in functiune in Elvetia ar putea crea gauri negre si gauri de vierme, care creeaza posibilitatea teoretica pentru calatoria in timp.

Ne vom intalni in curand cu calatori in timp veniti din viitor? Suna ca un scenariu science-fiction, dar 2 matematicieni rusi cred ca acest lucru va fi posibil odata cu punerea in functiune in luna mai a celui mai mare accelerator de particule din lume, Large Hadron Collider (LHC), care apartine CERN, si care este localizat in Elvetia.

LHC este un tunel subteran de 27 km in care particulele sub-atomice sunt accelerate pana la viteze apropiate de cele ale luminii si facute sa se ciocneasca, pentru a studia rezultatul acestor ciocniri, cu speranta dezvaluirii de informatii esentiale pentru functionarea Universului.

Cei 2 matematicieni rusi, Irina Aref’eva si Igor Volovich de la Steklov Mathematical Institute din Moscova, cred ca un efect secundar al acestor experimente va fi crearea de gauri negre si gauri de vierme in spatiu-timp, care ar putea fi esentiale pentru intelegerea de catre generatiile urmatoare a calatoriei in timp si pentru construirea de masini ale timpului care sa poata face acest lucru. De fapt, matematicienii afirma ca astfel de gauri de vierme ar reprezenta primele masini ale timpului.

“Coliziunile proton-proton de la LHC ar putea duce la formarea de masini ale timpului (regiuni in spatiu-timp cu curbe de timp inchise) care violeaza cauzalitatea [vezi imaginea alaturata]. Un model pentru o astfel de masina a timpului este o gaura de vierme traversabila,” se afirma in lucrarea celor 2.

De aici, speculatia ca cei care vor realiza aceste masini ar putea calatori apoi in timp, pana la momentul in care a inceput totul. Faptul ca pana acum nu am observat calatori in timp veniti din viitor ar putea sublinia doar faptul ca o astfel de calatorie in timp este posibil sa fie facuta in urma doar pana la momentul in care a aparut prima astfel de masina a timpului, adica pana la momentul primelor experimente care incep in luna mai la LHC.

Sansa ca acest lucru sa se intample este totusi infima, avand in vedere ca astfel de gauri de vierme care s-ar putea forma in prima instanta la LHC vor avea dimensiuni de ordinul atomilor, insuficienta pentru a permite trecerea unei persoane.
Faptul ca un astfel de scenariu devine, chiar daca doar teoretic, posibil este insa impresionant, viitorul apropiat putandu-ne rezerva surprize in acest sens.

Sursa: blitztech

................"Experimente în timp II
Posted by Robert-Ovidiu TRIF

Teoretic, paradoxul călătoriei în timp a fost rezolvat!
Ideea călătoriei în timp aduce cu sine o serie de dificultăţi conceptuale. Următorul paradox este de pildă binecunoscut: Cum ar fi să te duci în trecut şi să-ţi omori tatăl înainte ca el să se întîlnească cu mama ta? Atunci, tu nu ai mai fi născut. Însă dacă tu ai ieşit din calcule, cine l-a omorît pe potenţialul tău tată?

Asemenea scenarii ipotetice par să sugereze ca nu este posibilă călătoria în timp. Cu toate acestea, teoria generală a relativităţii permite diferite deformări ale spaţiu-timpului, iar Kurt Godel, celebrul matematician, a reuşit să demonstreze că, în conformitate cu această teorie, călătoria în timp ar putea în principiu să existe. Nici mecanica cuantică nu spune în mod explicit că nu ar fi posibilă călătoria în timp. Dimpotrivă, simţul cauzalităţii este mai degrabă bulversat de ea.

Unii scriitori de ştiinţifico-fantastic au încercat să ocolească paradoxurile călătoriei în timp folosind ideea de universuri paralele. Atunci cînd cineva ar merge în trecut şi ar schimba ceva, universul ar continua pe o cale diferită. Însă universul original din care a provenit călătorul va continua să existe neafectat, în paralel. Prin urmare, acel Oedip care călătoreşte în timp vine dintr-un univers şi îşi omoară tatăl în alt univers. Studiind această idee ştiinţifico-fantastică cu ajutorul mecanicii cuantice, trei fizicieni, Daniel M. Greenberger şi Karl Svozil pe de o parte şi David T. Pegg pe de alta parte, au ajuns, în 2006, la aceeaşi concluzie în mod independent.

Ideea în mecanica cuantică este că toate posibilităţile există în mod simultan într-un anumit fel abstract, însă nu în paralel, ci influenţîndu-se unele pe celelalte. Ceea ce se observa în realitate este rezultatul unui anumit proces de mediere peste toate aceste posibilităţi - toate universurile posibile interferează unul cu altul, iar universul real este rezultatul care apare. În acest fel, pot fi luate în considerare inclusiv universuri în care timpul curge dinspre viitor spre trecut - de aceea mecanica cuantică nu este în mod explicit împotriva ideii de călătorie în timp. Cu toate acestea, Greenberger, Svozil şi Pegg au constatat că, pe măsură ce timpul curge, universurile alternative care ar fi putut să se întîmple însă nu s-au întîmplat, se şterg - aceste universuri alternative se anulează unul pe celalalt. Prin urmare, dacă cineva ar reuşi, cine ştie cum, să călătorească înapoi în trecut, el nu ar regăsi universul aşa cum a fost, ci va găsi un univers simplificat, în care nu se mai poate întîmpla decît ceea ce chiar s-a întîmplat.



Călătoria în timp e posibilă, dar numai în viitor
Oamenii de ştiinţă cred în vizitele în alte epoci, dar avertizează că Antichitatea şi Evul Mediu vor rămîne inaccesibile: deplasările temporale se limitează doar la erele dotate tehnologic.
Un nou concept pentru o maşină a timpului ar permite generaţiilor viitoare să călătorească în trecut. Spre deosebire de vechile idei de sisteme de deplasare în erele anterioare, acesta din urmă nu ar avea nevoie de vreo materie exotică sau inexistentă încă. Ideea va necesita însă o tehnologie mult mai avansată decît orice există astăzi, iar întrebarea dacă o maşină a timpului se va dovedi suficient de stabilă pentru a călători cu adevărat în trecut stă încă în picioare.

Oamenii de ştiinţă care au studiat fenomenul se concentrează mai ales asupra gravitaţiei, fenomen aflat în directă legătură cu momentul în care materia curbează timpul şi spaţiul, explică publicaţia "LiveScience". Cercetarea se bazează pe o curbare suficient de puternică a timpului şi a spaţiului, astfel încît liniile timpului să se întoarcă atît de tare pentru a forma o buclă, denumită "curba închisă a timpului". "Stim că această curbare se întîmplă mereu, dar trebuie ca fenomenul să fie suficient de puternic şi să ia o formă specială, astfel încît liniile timpului să formeze bucle închise", spune Amos Ori, fizician la Institutul Israelian pentru Tehnologie Technion din Haifa.

Acesta a conceput o gaură în forma de gogoaşă, învelită într-o sferă alcătuită din materie normală. "Atunci cînd vine vorba despre bucle închise de timp, cel mai la îndemina exemplu sînt cercurile. Tocmai de aceea am conceput o gaură în forma de inel", explică Ori. În interiorul vidului în formă de gogoaşă, spaţiul şi timpul s-ar putea curba cu ajutorul cîmpurilor gravitaţionale pentru a forma o curbă a timpului închisă. Ca să se întoarcă în timp, o persoană ar trebui să se învîrtă în interiorul gogoaşei, ajungînd tot mai departe cu fiecare buclă pe care o încheie. "Această maşină reprezintă spaţiul şi timpul. Dacă reuşim să concepem o suprafaţă cu o deformare a spaţiului atît de evidentă, generaţiile viitoare vor putea să întreprindă vizite în vremurile noastre", se entuziasmează israelianul.

Cercetătorul avertizează totuşi că există limite pentru frenezia deplasării în alte vremuri istorice: "Maşina nu va putea fi folosită pentru a călători decît în perioadele în care această invenţie ar fi deja funcţională". Alte obstacole sînt la fel de importante. Cîmpurile gravitaţionale necesare pentru a realiza o curbă a timpului închisă trebuie să fie foarte puternice, asemănătoare celor aflate în interiorul găurilor negre. "Nu avem cum să realizăm în ziua de azi cîmpuri gravitaţionale atît de solide şi nici modalităţi de a le controla", constată Ori.
__________________


................

"Experimente în timp III
Posted by Robert-Ovidiu TRIF



Înainte de Einstein, timpul era privit ca fiind ceva absolut şi universal, acelaşi pentru toată lumea, indiferent de circumstanţele fizice. În ciuda tuturor teoriilor postulate pînă atunci, savantul a adus în atenţia academică teoria relativităţii, susţinînd, printre altele, că timpul depinde de viteză şi de gravitaţie. Pornind de la ideile lui Einstein, multe dintre călătoriile în trecut sau în viitor, propuse de oamenii de ştiinţă şi nu doar de scriitorii SF, sînt strîns legate de viteza luminii şi de gravitaţie. În 1948, Kurt Goedel, cercetător la Institutul de Studii Avansate din Princeton, propunea o teorie legată de cîmpurile gravitaţionale, prin care un astronaut putea călători în spaţiu, astfel încît să îşi întîlnească trecutul. Tot de trecut au fost pasionaţi şi Frank J. Tipler, de la Universitatea Tulane, în 1974, şi J. Richard Gott, de la Universitatea Princeton, în 1991, care au formulat propriile teorii de vizitare a timpului.

O altă idee intens dezbătută este aceea a dilatării timpului, care a şi fost demonstrată în 1971. Doi fizicieni au instalat atunci două ceasuri atomice într-un satelit care urma să se învîrtă în jurul Pămîntului: diferenţa dintre ora indicată de ele faţă de cele de la suprafaţă a fost de 59 de nanosecunde.

Cel mai realist scenariu a fost vehiculat însă la mijlocul anilor '80 şi pornea de la conceptul găurii de vierme. Aceasta reprezintă un tunel care face legătura între două puncte de spaţiu-timp şi este asemănată cu o gaură neagră. Spre deosebire de aceasta însă, gaura de vierme are o intrare şi o ieşire, iar obiectele care trec prin ea pot fi proiectate în trecut sau în viitor. O parte dintre fizicieni cred că aceste găuri au dimensiuni gigantice şi se afla în Cosmos, în timp ce alţii sînt de părere că ele pot fi construite, dacă nu fizic, măcar teoretic. Pentru realizarea acestora nu e nevoie decît de un accelerator de particule şi de condiţii asemănatoare celor de la Big Bang. În 2002, elveţienii au reuşit să finalizeze primul astfel de accelerator, în laboratorul CERN, dar condiţiile optime pentru călătoria în timp sînt "mai greu" de simulat.

Exista insa si alte teorii cum ar fi teoria universului simplificat (in care universurile alternative se anuleaza reciproc), Mark Buchanan de la New Scientist explica teoria folosind perspectiva ondulatorie (ceea ce in acest caz este poate mai clar): "Constrangerea apare datorita capacitatii obiectelor cuantice de a se comporta ca unde. Obiectele cuantice isi separa existenta intr-o serie de unde, fiecare dintre ele urmand o cale distincta prin spatiu-timp. In cele din urma, obiectul este cel mai probabil sa ajunga acolo unde undele se recombina sau 'interfereaza' constructiv, cu varful unei unde nimerindu-se peste varful altei unde.

Obiectul este putin probabil sa ajunga in acele locuri in care undele interfereaza destructiv, si se anuleaza una pe cealalta. Mecanica cuantica permite calatoria in timp pentru ca nu exista nimic care sa impiedice o unda sa mearga inapoi in timp. Atunci cand Greenberger si Svozil au analizat ceea ce se intampla cu aceste unde care merg spre trecut, au descoperit ca paradoxurile care ar fi implicate de ecuatiile lui Einstein nu apar. Undele care calatoresc inapoi in timp interfereaza distructiv una cu cealalta si impiedica deci sa se intample altceva decat ceea ce s-a intamplat deja."

Dacă oamenii de ştiinţă nu au reuşit să avanseze prea mult pe acest subiect, pasionaţii de SF s-au întrecut care mai de care în a imagina posibile soluţii de a întîlni trecutul şi viitorul. Tema a devenit populară chiar din 1895, de cînd H. G. Wells a scris faimoasa sa nuvelă "Maşina Timpului". Printre primele scrieri în care descinderea în epoci apuse era posibilă, chiar şi fără o maşinărie anume, se numără "Un colind de Crăciun" de Charles Dickens sau "Un yankeu la curtea regelui Arthur" de Mark Twain. Literatura SF a brevetat însă aparate de deplasare tot mai sofisticate. Ray Bradbury, Isaac Asimov, Stephen King sau Kurt Vonnegut au cochetat în romane şi nuvele cu luatul de puls din alte vremuri. Cinematografia a fost la fel de fascinată de idee, pe care a transpus-o în filme sau în animaţii de toate genurile, de la "Maşina timpului", "Superman", "Terminator", "Star Trek", "Donnie Darko", "The Butterfly Effect" pînă la "Austin Powers" sau "Dexter's Laboratory".
__________________


....

"Creatorii matricei, Egregor si Universul holografic
Posted by Robert-Ovidiu TRIF


Daca universul nu este nimic mai mult decat o minciuna holografica, nu-i asa ca aceasta ne da noua tuturor, permisiunea de a ne tese propriile minciuni in panza universului? La fel ca fiii lui Seth, creatorii iluziei. Ce anume le da lor acest drept si noua nu? Ei bine, un singur lucru: ei stiu ca totul este lipsit de importanta, in timp ce noi nu putem accepta asta, desi obisnuim sa discutam despre aspectul holografic al lumii.

Criticam ordinea impusa de Lumea Noua ce isi implanteaza minciunile si inselaciunile, o uram, dar in acelasi timp afirmam cu tarie ca realitatea nu exista in maniera in care crede omul. Logic vorbind, daca toti traim intr-o realitate produsa de altcineva, la fel ca in celebra serie Matrix, dar impartasim aceleasi abilitati, nu putem oare sa ne smulgem din acea realitate acceptand ca jucam cu totii intr-o piesa de teatru? Toate particulele pretind ca sunt separate de intreg - societatile secrete stiu asta, asa ca am putea la fel de bine sa ne jucam jocul cot la cot cu ele.

Si cum facem asta? Prin conectarea constiintei noastre la crearea si dezvoltarea unui nou EGREGOR in plan astral, a unui arhetip si prin permiterea altor constiinte sa isi planteze emotiile si intentiile in noua entitate. Termenul de “egregor” vine din limba greaca de la “egregoroi” care tradus in engleza inseamna supraveghetor. Eliphas Levi ii considera “ finte teribile”, tati ai lui Nephilim. Conform spuselor lui Levi, supraveghetorii nu au niciun fel de mila pentru oameni, nefiind practic constienti de existenta noastra. Egregorii, ingerii, sunt astfel eterni, mult mai puternici decat omul, putand sa faca orice vor, cu toate ca au nevoie ca omul sa existe.

Podul de trecere intre un supraveghetor si un Nephilim este intentia constienta a umanitatii. Folosindu-se de constiintele acestora, arhetipul din planul astral creste si se dezvolta dupa care capata in planul astral o minte proprie. Acest egregor se separa de ceilalti prin definitia data de cei care aleg sa-l faca real, stabilindu-i contururile, hotarand ce reprezinta si ce nu reprezinta. Atunci cand se materializeaza in realitatea curenta, egregorul devine echivalentul unui inger ce cade din rai pentru a poseda mintile femeilor si barbatilor.

Este Nephilim, cel mentionat anterior, cel pe care evreii il vroiau distrus in marele potop. Este acelasi Nephilim pe care popoarele actuale incearca sa il extermine, punandu-si sperantele intr-o lume noua care sa se ridice din cenusa anului 2012.



Pasii pentru crearea unui egregor au fost tinuti ascunsi de oamenii de rand , dar folositi in actele oculte, magice, ritualice care deschideau portaluri si permiteau creatiilor mentale sa paseasca. De exemplu, se spune ca aparitia omuletilor cenusii ar fi rezultatul ritualului lui Aleister Crowley, care a intrat in contact cu fiinta numita LAM. Contactul dintre Crowley si LAM a fost asociat de atunci cu contactul dintre oameni si omuletii cenusii. Sa fi fost oare acest portal dintre astral si material, de vina pentru expreientele ulterioare cu omuletii censuii?

Magia ritualica - crearea supraveghetorilor a fost mereu asociata cu magia neagra. V-ati intrebat vreodata ce inseamna de fapt aceasta latura intunecata si de ce oamenii se simt atat de atrasi de ea? La baza, scopul acesteia este de a demonstra ca totul este interconectat si ca omul este parte din tot : bine si rau. Scopul ritualurilor este de a ne elibera de sentimentul de limitare, fortand omul sa faca parte din mai mult decat este obsinuit.

Inaintea ritualurilor, omul are o abilitate mai mica de a crea. Apoi, incepe sa se simta imputernicit intrucat a facut ceva ce nu vroia sa faca. Vina organizarii unor asemena ritualuri trebuie depasita, dar odata ce indivizii isi vand sufletele in timpul ritualului sunt din ce in ce mai liberi sa creeze egregori si sa interactioneze cu ei.

Care este de fapt scopul acestor ritualuri? Ele determina conectarea cu tine insuti preschimbandu-te si ajutandu-te sa faci lucruri de care inainte nu erai capabil. Experimentele ca acestea largesc orizonturile si e fac sa contientizam ca facem parte din ceva mai mare, diminuand distanta om - Creator.

Invataturile religiilor nu fac decat sa iti ofere reguli si parametri intre care iti este ingaduit sa traiesti. Acestea te limiteaza si te conecteaza la un singur egregor care ajunge cu timpul sa te priveze de abilitatile proprii. Cand intervine indoctrinarea, acel egregor te poseda stergandu-ti contiinta si inlocuind-o cu a lui. Este nevoie de ritual pentru a sparge aceste constrangeri si a-ti deschide mintea.



Creatia implica, inevitabil, dualitate. Neacceptarea aspectului dual al creatiei tale te face un creator mai putin eficace. Orice scriitor sau scenarist care si-a vandut opera ar fi de acord. Creatia trebuie sa fie echilibrata, produsa de o constiinta care sa distruga barierele, sa lase ambele parti sa se imbine armonios.

Realitatea pe care o poti vedea, simti, mirosi, atinge si experimenta nu ar putea exista intr-o lume in care s-a stabilit deja ca totul este parte din tot. Pentru a crea realitate, trebuie sa creezi o forma-gand, o entitate dependenta de existenta contiintei tale, tu fiind cel care stabileste limitele. Entitatea poate fi creata si de un grup de persoane a carei energie colectiva actioneaza ca un fel de baterie uriasa.

Constiinta ta ii ofera formei-gand putere la fel cum entitatea, la randul ei iti daruieste o oarecare putere izvorata din siguranta de a avea un scop. Sacrificiul pentru bine este un bun exemplu de posedare de catre un egregor, acesta curatandu-ti mintea de orice alte perceptii si inlocuindu-le cu una singura. Credeti ca pasarile dintr-un stol sunt sperate de stolul in sine? Dificil de spus, la fel de dificil cum este sa ne dam seama daca credinciosii catolici sunt separati de Biserica Catolica. Institutia este mai puternica decat omul, dar se bazeaza pe existenta lui.

Cand mai multi oameni formeaza un grup avand la baza un scop comun, acest lucru duce la formarea unei minti colective care prinde viata si care este mult mai complexa decat suma partilor ei. Supraveghetorii exista in planul astral, dar in momentul in care se amesteca cu contiintele oamenilor se transforma intr-un fel de oameni-zei ( JK ROWLING le-ar spune sange-mali : )) ).Probabilitatea existentei reale a acestor forme-gand in planul astral este un subiect deschis pentru interpretare si opinie personala.

Cunostintele despre crearea egregorilor au fost mereu tinute la distanta de oameni. Ceea ce nu s-a tinut insa secret a fost existenta lor, deoarece creatorii de egregori stiu cat de puternice ar fi devenit creatiile lor “ajutate” de mai multe minti increzatoare. Astfel reuseau sa detina controlul asupra milioane de minti si inimi care capatau scop prin perpetuarea idealurilor egregorului.



Entitatile acestea obisnuiesc sa caute putere, dorind cu disperare sa detina controlul. Credeti ca Biserica Catolica inca mai slujeste omul sau rolurile s-au inversat? Nephilim cauta existenta eterna si munceste ca sa o obtina. In momentul in care lucrezi pentru Microsoft, iti doresti ca acesta sa fie puternic. Dorinta ta este absorbita de catre egregor si folosita in scopul existentei eterne fara macar ca tu sa stii ca ti-ai sacrificat contiinta la altarul unei zeitati.

Tu nu vezi decat o entitate foarte puternica care se manifesta in inimile si mintile a milioane de oameni, fara sa realizezi ca tu esti cel care a facut-o sa fie asa. Omul este cel mai mare dusman al lui insusi. Probabil doar universul este capabil sa mai distruga aceste entitati prin evenimente catastrofice sau prin cine stie ce alte mijloace necunoscute.

Si atunci de ce sa cream daca rezultatele se transforma in monstri? Pentru ca acest lucru ne ofera ocazia sa experimentam, sa ne intelegem constiinta si sa visam vise noi. Cum am putea visa despre motociclete daca nu le-am experimentat niciodata? Ce anume am visa daca nu ar exista o viata materiala asupra careia sa reflectam? Acesti monstri astrali sunt indispensabili. Ei creeaza pentru noi o rezistenta. De fapt noi ne cream propria rezistenta.

Este dreptul nativ al fiecaruia dintre noi de a crea, si acest dar este cel care ne va ajuta sa ii distrugem pe cei care ne-au inconjurat, precum un tren indreptat spre stancile intunecate ale eternului abis. Fii creator, nu doar un vad plin cu gandurile si credintele egregorilor existenti deja in jurul tau. Tu poti gusta noul, poti sa-l deti, sa-l posezi. Zeul colectiv de deaspra poate alege pleava de grau atunci cand noi nu suntem capabili. Ti-a dat un scop in viata: nevoia arzatoare de a crea. Nu da cu piciorul in el!
__________________



..................


O reţea de spin din cele utilizate în gravitaţia cuantică cu bucle


Diagramă Penrose a unui univers minkowskian infinit
......................
............

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu