Les trois Grâces „Urorganismus” (organism primordial),

http://mistermatematic.blogspot.com/2012/01/les-trois-graces.html
 Cateva  citate interesante care sustin  ideile  lui  M.  Eliade  din  nuvela ''Les Trois Graces''
......   Este cu putinţă o legătură între propria noastră
viaţă şi cea a lumii vegetale? Această întrebare nu
vrea să stârnească speculaţii, ci doar cere o simplă
demonstraţie reală, printr-o metodă irefutabilă. Ea
presupune mai ales lăsarea la o parte a oricăror
prejudecăţi, cele mai multe din acestea fiind nu
numai nefondate, ci chiar contrare faptelor. Ultimul
cuvânt aparţine plantelor şi nici o dovadă care nu
poartă semnătura plantei nu trebuie acceptată".
METAMORFOZA PLANTELOR.......
Totuşi, începătorii studiului botanicii,
care ar putea fi entuziasmaţi de acest aspect al
sexualităţii, sunt sistematic descurajaţi si derutaţi
de termeni ca stamină pentru organul reproducător
bărbătesc sau pistil pentru cel femeiesc. Şcolarii ar
fi putut fi fascinaţi de faptul că fiecare grăunţă de
pe ştiuletele de porumb înseamnă de fapt un ovul că fiecare fir din mătasea ştiuletelui nu este în
realitate decât un vagin gata să prindă cu lăcomie
firul de polen, adică de spermă, venit prin aer până
la el şi că acesta e în stare să se strecoare prin
toată lungimea acestui vagin stilizat ca să
impregneze un ovul al ştiuletelui şi că fiecare bob
de porumb este rezultatul unei impregnări
independente şi separate. In loc să-şi chinuie
creierii tocind denumirile arhaice care au tocmai
rolul de a ascunde sub vălul lor pudic o realitate
clară ca lumina zilei, şcolarii ar avea mult mai mult
de câştigat învăţând de la bun început că fiecare
unitate de polen, adică fiecare spermatozoid,
fertilizează o singură matrice conţine un singur
ovul, că o păstaie de tutun conţine în medie două
mii cinci sute de seminţe, care sunt rezultatul a
două mii cinci sute de impregnări, care au trebuit
să se petreacă toate într-un interval de numai
douăzeci şi patru de ore şi pe un spaţiu cu un
diametru de nici o cincime de centimetru. In loc să se
slujească de minunile naturii ca să stimuleze
inteligenţa, ce abia se înfiripa, a şcolarilor lor,
dascălii de odinioară au profitat de existenţa
păsărelelor şi a albinelor ca să denatureze întreaga
sexualitate şi să lase moştenire acest sistem până
şi şcolii din zilele noastre.
Fiindcă şi azi sunt numeroase universităţile în care
se bate monedă pe paralelismul existent între
natura hermafrodită a plantelor, purtătoare de
penis şi vagin în acelaşi timp, şi „înţelepciunea
antichităţii" care ne spune că omul coboară dintr-un    strămoş androgin. Nici un cuvânt despre
extraordinara ingeniozitate desfăşurată de anumite
plante pentru a evita autofertilizarea. Există specii
de palmieri care împing această prudenţă până
acolo încât acelaşi exemplar produce într-un an flori
cu stamine iar în celălalt flori cu pistil. Iarba şi
cerealele se fertilizează sub acţiunea vântului, în
timp ce alte specii vegetale, cele mai numeroase,
sunt ajutate de păsărele şi mai ales de insecte.
Asemeni femeilor noastre şi femelelor celor mai
multe specii, florile degajă şi ele un miros puternic
şi atrăgător atunci când sunt gata să fie fecundate.
Atunci mirosul stârneşte roiuri întregi de albine, de
păsărele şi de fluturi care participă la aceste acte
nupţiale miraculoase. Florile rămase nefecundate vor
emana în continuare un parfum şi mai puternic, uneori
timp de o săptămână, după care se ofilesc şi se
scutură de petale. Floarea care a avut norocul să fie
fecundată îşi pierde mirosul aproape imediat,
uneori în nici o jumătate de oră. Ca şi la femeie,
sentimentul frustrării poate preface parfumul în
duhoare. Tot aşa, când floarea este gata să fie
fecundată, organul ei femeiesc, pistilul, începe să
degaje căldură. Aceste lucruri au fost pentru prima
oară consemnate de eminentul botanist francez
Adolphe Theodore Brongniart, cu ocazia examinării
atente a unui exemplar dintr-o plantă tropicală,
Colocasia odorata, cultivată în seră pentru
frumuseţea frunzişului ei. In perioada când
înfloreşte, această plantă ajunge să cunoască o
asemenea creştere de temperatură încât  Brongniart compară acest fenomen cu un adevărat
acces de febră, iar faptul acesta durează şase zile
consecutiv, între orele trei şi patru după-amiază.
Când soseşte momentul fecundării, se produce o
creştere a temperaturii cu unsprezece grade, fapt
constatat de Brongniart cu ajutorul unui
termometru aşezat lângă organul femeiesc.
Polenul celor mai multe plante se caracterizează printrun
grad foarte ridicat de inflamabilitate. Când vine
în contact cu o suprafaţă metalică încinsă la roşu,
se aprinde ca praful de puşcă. Odinioară chiar se
producea pe scenă efectul luminos al fulgerului prin
aruncarea de spori de Lycopodium clavatum, o
varietate de ferigă, pe o bucată de tablă încinsă. La
numeroase plante, mirosul polenului seamănă
izbitor cu cel al spermei de la mamifere şi al celei
umane. Polenul îndeplineşte aceleaşi funcţii ca
sperma şi acţionează într-un mod aproape identic,
penetrând vulva plantei, urcând de-a lungul
vaginului acesteia până la ovare, unde intră în
contact cu ovulul pe care îl fecundează. Tuburile
care îl conţin se prelungesc singure, printr-un
proces absolut remarcabil. La fel ca la animale şi la
om, sexualitatea anumitor plante este dirijată de
gust. Spermatozoizii anumitor varietăţi de muşchi,
pe care roua dimineţii îi excită să pornească în
căutarea ovulelor, sunt atraşi tocmai datorită
gustului lor pentru acidul acumulat pe fundul
delicatelor corole unde se află ovulele care
aşteaptă să fie fecundate. Spre deosebire de ei,
spermatozoizii de ferigă, cărora le place foarte mult   zahărul, găsesc ovulele căutate în picăturile
minuscule de rouă îndulcită cu zaharurile secretate
de planta interesată în atragerea lor.......  Johann Wolfgang von Goethe.
In drum spre Veneţia el s-a oprit spre a vizita
grădina botanică a Universităţii din Padova. In timp
ce se plimba prin mijlocul acestor plante luxuriante, din
care cele mai multe nu creşteau în Germania sa
natală decât în sere, Goethe fu dintr-o dată năpădit
de viziunea poetică datorată de cunoaşterea
intuitivă a naturii tuturor acestor plante. Acest fapt
avea să-i dea şi un loc de cinste în istoria ştiinţelor,
ca precursor al teoriei darwiniene cu privire la
dezvoltarea organică, idee atât de puţin înţeleasă
de contemporanii săi încât generaţia următoare o şi
uitase....Tânărul poet, ale cărui versuri sunt
impregnate de o atât de pătimaşă dragoste faţă de
natură, era dezgustat de contradicţiile meschine şi
caraghioase ale belferilor ruginiţi de la universitate.
El caută să-şi îmbogăţească pe alte căi cunoştinţele
şi ajunge să fie pasionat de galvanism, mesmerism
şi de experienţele electrice ale lui Winkler. Incă din
copilărie simţise o adevărată fascinaţie faţă de
electricitate şi magnetism şi fusese adânc
impresionat de manifestările atât de ciudate ale
polarităţii. Dominat de dorinţa puternică de a
pătrunde tainele unei creaţii şi ale unei distrugeri
sistematice, ajunse să aibă preocupări constante
legate de misticism şi de alchimie. In felul acesta îi
descoperi pe Paracelsus, Jakob Boehme, Giordano
Bruno, Spinoza şi Gottfried Arnold. In special lectura
scrierilor lui Paracelsus l-a tulburat profund, făcându-l
să se gândească dacă nu cumva ocultismul este
mai apropiat de realitate decât ştiinţa, tocmai
fiindcă se axează pe realitatea vie, nu pe liste mai important pe care l-a deprins din aceste lecturi
parcurse cu sufletul la gură a fost că bogăţia de
frumuseţi a naturii nu poate fi simţită şi aflată
decât de acela care găseşte o cale de comuniune
sufletească cu ea. Inţelese că tehnicile folosite de
botaniştii din timpul său nu îngăduiau cercetarea
unei plante ca organism angrenat într-un ciclu de
creştere. Era imperios necesară o apropiere în alţi
termeni de acest domeniu, astfel încât să fie
studiată mai ales viaţa plantei. Incercând să obţină
o imagine cât mai limpede şi mai completă a unui
exemplar vegetal, Goethe îşi luase obiceiul ca în
fiecare seară, înainte de a adormi, să îşi imagineze
ciclul complet de dezvoltare, de la care germinează
şi până la sămânţa rezultată în urma procesului de
creştere şi fecundare.....Goethe remarcă în special un
palmier şi, observându-1 cu atenţie, fu frapat de un
anumit lucru: creşterea în evantai a acestuia
constituia o structură completă. De la frunzele
simple, în formă de lance, din apropiere de
suprafaţa solului, şi până la buchetul de frunze
spatulate din care ţâşnea o ramură plină de flori cu
aspect izbitor de exotic, toate acestea păreau să
prezinte o anumită logică. Analizând atent această
suită de forme de tranziţie, Goethe ajunse la
concluzii care mai târziu aveau să constituie unul
din punctele de bază ale doctrinei sale asupra
metamorfozei plantelor. Intr-o străfulgerare, el întrevăzu
aici, la Padova, o concluzie a tot ce se acumulase în
mintea sa de-a lungul atâtor ani pe care-i
consacrase studiului plantelor: palmierul acesta în
formă de evantai era dovada vie şi limpede că
toate excrescenţele laterale ale plantei erau simple
variaţii ale unei singure structuri, frunza.
La cererea călătorului sosit de departe, grădinarul
padovan tăie din palmierul-evantai câteva
asemenea excrescenţe, pe care Goethe le aşeză cu
grijă în hârdaie unde supravieţuiră mulţi ani. Şi, ca
o curiozitate, să amintim că acel palmier trăieşte şi
azi în grădina botanică din Padova, în pofida atâtor
războaie şi revoluţii care au zguduit lumea.
In baza acestui nou mod de a privi plantele, Goethe
ajunse la concluzia că natura este în măsură să
realizeze formele cele mai diversificate pornind de
la una singură, o formă de bază, care favorizează
  una sau alta din componentele plantei. „Variaţiile
formelor plantelor, ale căror particularităţi le
urmăream de multă vreme, m-au
incitat şi m-au făcut să mă gândesc din ce în ce
mai stăruitor că formele în chestiune nu sunt
determinate aprioric ci dimpotrivă, au un grad
ridicat de mobilitate şi flexibilitate, ceea ce le
permite să se adapteze diferitelor condiţii a căror
influenţă sunt nevoite să o suporte pe toată
suprafaţa planetei, modelându-se şi remodelânduse
fără contenire, în funcţie de aceste condiţii."
Goethe notă de asemenea că procesul de
dezvoltare şi de definitivare a formelor la plante
urma un ciclu cuprinzând trei trepte, fiecare din
acestea fiind formată din câte două etape:
expansiunea şi contragerea. Expansiunea
frunzişului este urmată de contragerea într-un
caliciu, cu bracteele lui. Apare apoi mirifica
revărsare a petalelor corolei, urmată şi ea la rândul
ei de o nouă contragere, anume în punctul de
întâlnire a staminei cu stigmatul pistilului. In sfârşit,
a treia expansiune, hipertrofierea ţesuturilor sub
forma fructului, este urmată de o contragere a
principiilor fecunde în sămânţă. O dată cu
încheierea acestui ciclu în şase etape grupate două
câte două,   partea esenţială a plantei este gata s-o

Zei   si  Zeite  ale  medicinei

ia de la început.........   Goethe ajunse la concluzia că adevărata natură a
vieţii vegetale nu aici trebuia căutată, ci la un nivel
mult mai profund. Iar aceasta îl făcu să se
gândească din ce în ce mai mult la faptul că s-ar
putea obţine orice specie de plantă pornind de la
una singură.
Această idee a sa era destinată să transforme
radical ştiinţa botanicii şi, de fapt, întreaga
concepţie despre lume, pentru că aducea cu ea
conceptul de evoluţie. Metamorfoza devenise cheia
cifrului naturii. Dar dacă pentru Darwin
circumstanţele exterioare, cum ar fi de exemplu
cauzele de ordin mecanic, influenţează natura unui
organism şi prin urmare o modifică, pentru Goethe
modificările observate reprezintă diferite expresii
ale organismului arhetipal originar „Urorganismus” (organism
primordial),URORGANISMUS care are puterea să îmbrace mai multe
forme şi să se stabilească, la un moment dat, la
aceea din ele care se adaptează cel mai bine din
toate la condiţiile de viaţă oferite de mediul
înconjurător. Nu e greu de observat că acest
concept introdus de Goethe, Urorganismus, este o
idee înrudită cu gândirea platoniciană şi transpusă
în domeniul unei evoluţii creatoare.
In viziunea lui sir George Trevelyan, nodul filozofiei lui
Goethe rezidă într-un concept metafizic asupra
naturii. „Braţul lui Dumnezeu stă deasupra celor în
viaţă, nu a morţilor. Voinţa divină este prezentă in
tot ceea ce se dezvoltă şi se transformă,
neimplicându-se în ceea ce a căpătat deja o formă
şi a devenit rigid. Astfel raţiunea, în căutarea
elementului divin, se sprijină pe ceea ce deja a
evoluat şi a căzut în letargia imobilităţii."
Pe baza observaţiei că fiecare parte a unei plante e
rezultatul metamorfozei unui „organ-frunză"
arhetipal, Goethe trage concluzia existenţei unei
plante arhetipale sau Urpflanze,URPLANZE, principiu
hipersensibil capabil să îmbrace miliarde şi miliarde
de înfăţişări diferite, deci o varietate practic
nelimitată. Nu e vorba aici, subliniază Trevelyan, de
o plantă unică, ci de o forţă care cuprinde în ea
toate formele potenţiale ale plantelor. „Toate
plantele sunt astfel considerate ca fiind manifestări
specifice ale plantei arhetipale care controlează
întreg regnul vegetal şi pune în valoare imensul
talent al naturii în direcţia zămislirii formelor. In
acest domeniu mai ales, ea este permanent în
acţiune: înaintează şi dă înapoi, urcă şi coboară,
intră şi iese, mişcări ciclice şi necontenite pe
infinita scară a formelor."
Incercând să-şi rezume descoperirile, Goethe
ajunsese să se întrebe: „Dacă toate plantele n-ar fi
create pe baza aceluiaşi model, atunci de unde aş
putea eu să ştiu că acestea sunt plante?" Plin de
fericire, el se simte astfel cuprins de imensul
orgoliu de a putea crea forme cu totul noi în regnul
vegetal. Intr-o scrisoare trimisă din Napoli prietenului
său Johann Gottfried von Herder, care locuia pe
atunci la Weimar, el mărturiseşte: „îţi încredinţez
ştirea confidenţială că sunt foarte aproape de
aflarea secretului creării plantelor şi că acesta e
lucrul cel mai simplu care se poate închipui. Planta
arhetipală va fi creaţia cea mai stranie de pe întreg
pământul şi am presentimentul că natura însăşi mă
va invidia pentru descoperirea asta. Dispunând de
acest model şi cunoscând şi cheia folosirii lui, vom
putea născoci la infinit plante noi, însă plante în
sine. Asta înseamnă că, chiar dacă planta în cauză
nu a existat până acum, ea ar fi putut să existe şi
n-ar fi constat într-o haină artistică sau poetică de
suprafaţă, ci ar fi posedat şi un adevăr interior şi
caracterul de inevitabilitate. Şi aceeaşi lege care
domneşte în acest caz s-ar putea aplica la absolut
tot ce înseamnă viaţă."
Goethe porni să cerceteze mai în amănunt această
idee, „plin de bucurie şi de încântare, căutând cu
febrilitate dovezi la Napoli şi apoi în Sicilia",
aplicând-o la toate planurile noi pe care le întâlnea
şi ţinându-1 permanent la curent pe prietenul său
Herder cu tot ce găsea nou, „cu tot atâta
entuziasm cât a produs şi găsirea dinarului de
argint pierdut, despre care povesteşte parabola din
Evanghelie".
In timpul celor doi ani petrecuţi în Italia, Goethe
studie şi notă amănunţit toate datele privitoare la
această chestiune, executând şi numeroase desene
şi crochiuri de o precizie impresionantă. „Urmez
fără contenire studiile de botanică, simţindu-mă în
permanenţă călăuzit, îndemnat, silit şi înlănţuit de
interesul pe care mi-1 stârnesc toate aceste
lucruri."
Numai că la întoarcerea în Germania Goethe
descoperi că noua viziune asupra vieţii era cu totul
de neînţeles pentru compatrioţii sai. La sosirea din
Italia, ţară atât de plină de coloritul unei vieţi
vesele m-am cufundat în Germania mohorâtă şi
ştearsă, schimbând intensul cer meridional pe unul
plumburiu şi lugubru. Prietenii mei, în loc să mă
întărească în convingerile mele şi să mă strângă la
piept, ma făcură să mă simt cuprins de cea mai
adâncă disperare. Bucuria şi entuziasmul meu în
faţa unor lucruri care lor le erau cunoscute doar
vag, dacă nu cumva chiar deloc, amărăciunea şi
durerea pe care le simţeam la amintirea minunatelor zile
din Italia, acum pierdute pentru mine, toate lucrurile acestea
păreau că-i ofensează. N-am întâlnit nicăieri nici o
umbră de simpatie, nimeni nu parea că-mi înţelege
cuvintele. Această situaţie era inacceptabilă şi
simţurile mele se revoltau numai la ideea că m-aş
putea resemna. Din fericire, moralul a început după
un timp să mi se refacă şi nu m-am mai lăsat
copleşit de indiferenţa şi ostilitatea din jurul meu." 
  . ---------
------------
  Peter Tompkins Christopher Bird
VIAŢAv SECRETĂ A PLANTELOR
Traducere: Emil Coltofeanu
EDITURA ELIT