LIBERTATEA ABSOLUTA (19 Trandafiri, fragment)

De  ce  se teme Albini ?  De  magie  ?...Sau  ca  povestea  ''actorilor'',nu e  fantastica ,ci  TERIBIL   de  REALA.
Un  exemplu;
.

Hieronymus  a patentat  o masina care opereaza atat  in  lumea  reala (naturala) cat si in cea spirituala (mentala, supranaturala)

                Dr. Thomas Galen Hieronymus  se distinge prin aceea ca poseda singurul patent american al unei masini care opereaza prin intermediul mentalului. La prima vedere, ceea ce el a inventat a fost o masina care sa detecteze tipul si cantitatea oricarei substante materiale aflate sub observatie (studiate, cercetate), analizand pana atunci necunoscuta  forma de radiatie "eloptica" (de la cuvintele electrica si optica), care parea sa emane din toate materialele. Nimeni nu se gandise vreodata la o asemenea masina, iar  stiinta (principalul curent stiintific) a ramas perplexa in fata faptului ca instrumentul sau patentat functioneaza. Ingredientul sau secret era acela ca cel care experimenta devenea o parte a propriei sale masini, facand legatura (puntea) dintre lumea reala si cea psihica (mentala).

                Patentul cu numarul 2.482.773 a fost acordat in 1949, dupa trei ani de foarte atenta luare in considerare de catre Oficiul de Patente al Statelor Unite. Sunt criterii stricte care trebuie indeplinite (satisfacute) inainte ca un patent sa fie acordat. Un "patent de utilitate" pentru o masina trebuie sa fie ceva nou, neobisnuit si nu ceva evident. Aceste puncte sunt usor de satisfacut. In plus, inventia trebuie sa fie folositoare pentru cel putin un lucru verosimil (credibil) care nu a putut fi facut inainte. El nu trebuie sa explice Cum a functionat, ci doar sa demonstreze Ca a functionat, suficient cat sa aiba un merit incontestabil. In cazuri extraordinare, in care o inventie pare sa sfideze preceptele de baza ale stiintei, o dovada in plus este ceruta de catre Oficiul de Patente. Hieronymus si-a sustinut pretentiile  cu experimente in direct cu plante si a realizat modele functionale ale inventiei sale.

                Traditional, masinile cu functionare mentala cad sub incidenta domeniului Parapsihologic al Psihotronicelor. Radionica este un subdomeniu al Psihotronicii, in care masinile au componente

electronice care opereaza in aria undelor radio. Sunt doua tipuri principale de instrumente Radionice: Receptorii si Transmitatorii. Masina patentata a lui Hieronymus este un instrument Receptor, cunoscut si ca Detector. El amplifica si detecteaza prezenta razelor eloptice care apar la diferite frecvente vibrationale emanate in mod natural de catre elemente, cum ar fi semnalele (frecventele) de canal ale unui aparat de radio. Hieronymus a realizat, de asemeni, Transmitatori de radiatie Eloptica, supranumiti si Proiectoare de Raze Eloptice sau Radiatoare Eloptice. Ele au proiectat frecvente specifice de radiatie Eloptica in materiale si fiinte. Acesti transmitatori puteau fi facuti sa stocheze radiatia in alcool sau alte materiale. Va vom prezenta cateva dintre utilizarile instrumentelor sale Radionice mai tarziu, ceea ce va ilustra cat de misterioasa poate fi aceasta masina.

Masina simbolica antreneaza propria ta constiinta si propriile abilitati mentale

Ceea ce avem de la acest patent, este un model functional al unei masini care opereaza prin intermediul mentalului. Din testele efectuate de Hieronymus si alti cercetatori independenti, reiese ca masina va functiona pentru 80% din populatie. Procentul este chiar mai mare daca ai vointa si dorinta de a avea o reusita cu masina. Aceasta este o fenomenala rata de succes intr-un experiment psihic (mental). Dar povestea nu se incheie aici. S-a descoperit ca, fiecare dintre subsistemele masinii, poate fi incredibil de generic, inlocuit de reprezentari simbolice, ori eliminat in totalitate. Ceea ce aceasta ar putea insemna este ca masina este construita in asa fel incat sa contina mai putin parti componente in lumea materiala, ele fiind inlocuite de componente psihice ale experimentatorului, pe masura ce castiga experienta . Dar putini indivizi sunt imediat capabili sa o opereze cu experienta (eficienta). Asadar, instrumentul este o obiectiva unealta de invatare progresiva, care poate oferi un fundamental punct de pornire pentru studii psihice (mentale) in radiastezie (sensibilitate la vibratii), ocultism, clarviziune, vedere la distanta, comunicare inter-dimensionala, vindecare etc."

Sa examinam, in secventa, partile componente ale Receptorului Hieronymus . Porneste de la 1) Obiect si continua cu 2) Preluare (ridicare), 3) Acordor, 4) Refractor, 5)Amplificator si se incheie cu 6) Suport de alipire. Vom mentiona (arata) cum fiecare parte a subsistemului poate fi generalizata, facuta simbolic sau eliminata.

1)Obiect - s-a constatat, de catre Hieronymus si altii, ca, in plus fata de folosirea intregului obiect, cum ar fi un arbore sau o persoana, Detectia va functiona si cu o frunza, o picatura de sange sau un singur fir de par. In continuare, a fost descoperit faptul ca o fotografie a unei persoane va functiona, de asemeni. In orice caz, subiectul poate fi la

1000 de mile departare. Tot ceea ce a fost nevoie era o focalizare (concentrarea) mentala sau reprezentarea obiectului si o dorinta de a participa, din partea subiectului.

2) Ridicare (preluare) - Patentul explica faptul ca ridicarea poate fi atat de generica incat stiinta nu poate explica de ce si variatiunile vor functiona. Ridicarea poate consta in conexiuni directe, placi, electrozi, bobine spirale plate, bobine cilindrice, atingerea sau neatingerea obiectului. Din moment ce patentului i se cere sa dezvaluie in totalitate metodologia de constructie, pentru ca experimentatorii independenti sa poata reconstrui masina, aceste generalizari sunt semnificative. Aceasta inseamna ca Hieronymus a testat toate aceste metode, cu el insusi sau cu altii, si a ajuns la concluzia ca orice tip de preluare va functiona. Presupun ca fiecare simbol echivalent functional cu un "pick-up" va functiona si el."

Iata inca o portiune a traducerii :

"3) Acordor - Masina utilizeaza doua  scale, care doar (abia) intensifica si fac mai pronuntat efectul de aderare (alipire), prin ajustarea Refractorului. Procedura din patent stipuleaza faptul ca trebuie sa ajustezi  intai Refractorul, in linii mari (grosso-modo, rudimentar), pentru a obtine o reactie de aderare la placa de alipire. Apoi ajustezi butoanele acordorului, pentru o mai buna reactie de aderare, apoi reglezi din nou, cu precizie, refractorul, pentru a obtine raspunsul final exact (de mare acuratete). Fiecare buton are cate o scala arbitrara de la 0 la 100, cunoscute sub denumirea de "Rata 1" si "Rata 2". Condensatorii nu au avut nici macar nevoie de valori specifice, pentru ca nu a contat ! Altminteri i s-ar fi cerut sa releveze (sa arate) valorile in patent. Inca o data, un exemplu al faptului ca butoanele au fost simbolice. Ele nu sunt adaptate (acordate, reglate)  la o frecventa electronica deloc !"

4) Refractorul - Acest montaj (ansamblu) contine o prisma, care indoaie invizibilele raze Eloptice la diferite unghiuri, in functie de elementul care le-a produs, in mod natural. A fost facut mai generic in patent, de catre o forma (reprezentare concreta) separata , propusa pentru substituirea unei lentile convexe. Cu toate ca patentul specifica o lentila de sticla, Hieronymus a descoperit, mai tarziu, ca pana si un plastic subtire a blocat razele Eloptice. Singurele indicii (sugestii) cantitative de constructie din patent se refera la ansamblarea prismei. El sugereaza un grad de incidenta de 5.5 de la perpendicular, pentru a conferi o imprastiere adecvata de 10 la 40 de grade in afara prismei, masurate din fata. Trebuie sa fi fost importanta pentru ei, de a fost  mentionata in mod explicit. Masinile contruite ulterior, proiectate de Hieronymus pentru diagnostice medicale, experimente agricole si vedere la distanta, nu au necesitat nici macar aceasta ansamblare a prismei, ca sa functioneze. Acest montaj a fost eliminat."

Iata si urmatorul paragraf :

"5) Amplificatorul - Amplificatorul electronic este constituit din 3 tuburi electronice. Semnalul se poate intercala intre faze (etape) prin serpentine sau rezistente. El specifica, in patent, ca in anumite situatii (circumstante), nu este nici macar necesar ca el (semnalul) sa fie prezent, pentru ca masina sa opereze. John Campbell a descoperit ca masina poate lucra chiar si fara energie sau, in mod miraculos, cu ajutorul unei diagrame sau a unui amplificator desenat in tus (tush), pe hartie. Trebuia sa reincarci cu tus bateriile, ca sa mentii amplificatorul in functiune. Acesta este unul dintre cele mai solide cazuri pentru ipoteza in care intreaga masina ar fi, de fapt, o reprezentare simbolica a unui proces care apare (ia nastere) in mintea experimentatorului, subiect si lume."

..si ultimul element al masinii tale :

"6) Placa de aderenta - a fost definita, in patent, ca fiind o placa sau o bobina spirala plata din sarma. Ea putea fi direct conectata la amplificator, sau chiar in imediata vecinatate, daca se utilizau bobine. Experimentatorii care au urmat au descoperit ca ei puteau sa simta raspunsul placii aderente cu ajutorul pendulului, a unei maini trecute peste placa (planand deasupra placii) etc. Adeptii au descoperit faptul ca masina nu era necesara deloc pentru ca ei sa obtina aceleasi rezultate." un alt adept al lui Abrams, doctorul

George W. Wiggelsworth din Chicago, încerca să

îmbunătăţească prin mijloace originale „cutia"

maestrului, solicitând pentru asta ajutorul fratelui

său, inginer electronist de mare capacitate, care la

început considerase că „osciloclastul" e o simplă

aiureală cu care nişte oameni serioşi nu aveau nici

un motiv să-şi bată capul. Numai că până la urmă

se lăsă şi el convins de eficacitatea acestui aparat

şi încercă să îmbunătăţească funcţionarea acestuia

înlocuindu-i rezistenţele prin condensatori, ceea ce

însemna un mare progres, deoarece acum se

puteau face reglaje de mare fineţe. Wiggelsworth

numi aparatul astfel îmbunătăţit „patoclast", adică

distrugător de boli, iar medicii care recurseră la

folosirea lui, destul de puţin numeroşi, se grupară

într-o mică asociaţie patometrică.

Intre timp, Hyeronymus se apucase intens de

studiul detaliat al energiilor necunoscute emise nu

de ţesuturi sănătoase sau bolnave, ci de metale.

Vrând să aprofundeze acest studiu, el adună câteva

obiecte de argint cum ar fi nişte linguri vechi şi

strâmbe, o solniţă şi câteva mici bijuterii şterpelite

de la soţia lui, pe care le duse şi le îngropa undeva

departe, în mijlocul preeriei din Kansas.

Stabilind riguros coordonatele punctului unde se

afla îngropat acest material, Hyeronymus începu să

lucreze, cum spunea el însuşi, „în sens invers",

adică încercând să ajungă până la emanaţii. Numai

că avu alarmanta surpriză de a constata că, din

când în când, din argintul îngropat nu emana nici

un fel de energie, astfel încât de fiecare dată se

întreba dacă nu cumva peste mica lui comoară

dăduse vreun om care nu se îndurase s-o lase

acolo. Numai că fiecare din aceste pauze era

urmată de o reluare a emisiei de energie, mai

puternică decât înainte, ceea ce putea însemna

multe.

Inteligenţa eclectică a lui Hyeronymus îl făcu să se

întrebe dacă emisia de energie înceta cu adevărat,

sau era vorba pur şi simplu de imposibilitatea

captării ei din cauza unei schimbări de direcţie. Ar fi

fost posibil ca radiaţiile să nu se mai îndrepte în

sus, unde le-ar capta negreşit aparatele aflate

permanent în funcţiune, ci spre centrul planetei,

adică exact în direcţia opusă. Ca să se convingă

cum stau lucrurile, luă o bară de oţel îmbrăcată în

cupru şi merse cu ea în preerie, înfigând-o în

pământ în poziţie înclinată, aşa fel încât să ajungă

până dedesubtul micului depozit de obiecte de

argint, apoi urmări ce se întâmplă. Când vârful

barei era la acelaşi nivel cu argintul sau dedesubtul

acestuia, aparatul conectat la capătul rămas afară

al barei indica un plus de energie. Când însă trăgea

de bară în sus, astfel încât capătul înfipt în pământ

să se afle la un nivel superior nivelului argintului, nu

se înregistra nici o schimbare.

Repetând această operaţiune timp de săptămâni

întregi, ca să fie sigur că orice posibilitate de

hazard era eliminată, Hyeronymus îşi dădu seama

că energia emisă de obiectele de argint părea să-şi

schimbe direcţia timp de câteva ore, la anumite

intervale. Făcând un grafic al acestor schimbări,

concluzia fu aceea că intervalele erau de

aproximativ şaizeci de ore, cu alte cuvinte fenomenul se

producea cam la două zile şi jumătate. Incercând să

stabilească fenomenele exterioare care ar fi putut

sta la baza acestor fapte, inginerul nostru consultă

mai multe lucrări printre care şi un almanah de

astronomie şi ajunse la concluzia că acest interval

era în vizibilă legătură cu anumite momente din

ciclul schimbărilor fazelor lunii. Descoperirile lui

Pfeiffer în legătură cu influenţa exercitată de fazele

lunii asupra plantelor păreau acum să se aplice în

egală măsură şi metalelor, deşi lucrurile se cereau

investigate mai îndeaproape.

Cercetări ulterioare asidue cu metale îngropate în

pământ îl convinseră pe Hyeronymus că cele

constatate până aici nu fuseseră pură întâmplare.

Aceste energii necunoscute erau vizibil influenţate

ca şi cele descoperite de Abrams, de atracţia

magnetică. Să ne amintirn că alţi doi cercetători, un

medic ca Mesmer şi un om de laborator ca

Reichenbach, redescoperiseră legătura care uneşte

magnetismul mineral de „magnetismul animal".

Hyeronymus bănuia că energia necunoscută emisă

de metale ar fi, într-un fel oarecare, dependentă de

lumina soarelui sau mai bine-zis de radiaţiile

acestuia. Era indiscutabil că se putea transmite prin

cablu, conectarea barei de fier acoperit cu cupru la

aparate stătea dovadă. Şi astfel se năştea

întrebarea dacă această formă de energie era de

natură să influenţeze creşterea plantelor.

Vrând să se lămurească asupra acestei chestiuni,

Hyeronymus făcu rost de câteva cutii căptuşite cu

aluminiu pe care le aşeză în beciul casei sale din

Kansas City, unde domnea un întuneric absolut.

Conecta câteva din cutiile acestea la o sursă de

apă şi le branşă pe fiecare, prin cabluri individuale

de cupru, la plăci metalice aşezate afară în curte, în

bătaia soarelui. Celelalte cutii rămaseră fără

legătură cu exteriorul. Apoi puse în toate cutiile

grâu şi aşteptă rezultatele. Iar acestea fură pe

măsura aşteptărilor lui: în primele cutii firele

răsăriră robuste şi de un verde sănătos, în timp ce

în celelalte grâul a încolţit, e adevărat, dar firele

erau subţiri, bolnăvicioase şi mai cu seamă fără nici

o umbră de verde.

Aceste lucruri îl conduseră pe Hyeronymus la o

concluzie revoluţionară, anume aceea că, indiferent

de natura precisă a agentului care duce la formarea

clorofilei, nu este vorba de lumina solară însăşi, ci

de ceva care este asociat cu ea şi care, spre

deosebire de lumină, se putea transmite prin cablu.

Acest ceva rămânea deocamdată o enigmă,

întrucât nu se putea şti absolut nimic despre

frecvenţa lungimii de undă electromagnetică în

care se deplasa şi nici măcar dacă între această

energie misterioasă şi spectrul electromagnetic

există vreo legătură.

Pe măsură ce confecţiona noi instrumente medicale

şi le încerca, Hyeronymus era din ce în ce mai

convins că energia pe care o indicau mereu

aparatele sale nu era un fenomen legat de

electromagnetism. Iar certitudinea sa fu deplină

atunci când descoperi că aparatul însuşi, lăsat în

lumina soarelui, era blocat de scurtcircuite, aşa

cum se întâmplă, de exemplu, cu un aparat de

radio cufundat în apă.

Această descoperire schimba cu totul datele

problemei, astfel încât Hyeronymus realiză un

analizor special, prevăzut iniţial cu lentile iar apoi

cu prisme, cu ajutorul căruia reuşi identificarea a

numeroase elemente de pe tabela lui Mendeleev,

datorită radiaţiilor captate de analizor. Devenea

limpede faptul că energia, traversând o prismă, se

comportă într-un mod aproape identic cu lumina,

singura deosebire constând în aceea că unghiurile

de refracţie ale energiei sunt mult mai ascuţite.

Descoperirea cea mai importantă fu însă alta,

anume faptul că energia emanată din diferite

elemente chimice dă unghiuri de refracţie care

diferă între ele, iar clasificarea elementelor după

aceste unghiuri de refracţie ducea la aceeaşi ordine

în care ele erau aşezate în tabela lui Mendeleev,

după conţinutul nucleului fiecăruia. Faptul că un

element putea fi identificat după simpla frecvenţă a

radiaţiilor emise de el îl convinse pe Hyeronymus

că bolile puteau fi într-adevăr vindecate cu aparatul

lui Abrams şi cu toate cele care îi urmaseră,

variante din ce în ce mai perfecţionate ale aceluiaşi

model, vindecarea producându-se „prin atacarea cu

radiaţii a energiei de legătură care menţine grupate

structurile moleculare".

Frecvenţa de emanaţie, sau unghiul de refracţie,

păstrează o proporţie riguroasă cu numărul de

particule cuprinse în nucleul unui element, arată

Hyeronymus. Amplitudinea frecvenţelor, sau a

unghiurilor de refracţie ale substanţelor complexe,

ar putea duce astfel la dezvăluirea conţinutului lor.

Cât despre energia astfel emisă, aceasta, contrar

energiei electromagnetice, nu se atenuează în mod

invers proporţional cu pătratul distanţei dintre ea şi

sursă. Radiaţiile ei nu se manifestă decât pe o

anumită distanţă care depinde de obiectul care

constituie sursa, de direcţia în care se manifestă şi

chiar de ora la care se întreprind măsurătorile.

Există şi anumiţi factori care provoacă variaţii ale

cantităţilor de radiaţii emise, cum ar fi ceaţa, fumul

sau orice alt factor de natură să ducă la modificări

în densitatea aerului din atmosferă, aşa cum se

întâmplă cu intensitatea luminii, care este şi ea

afectată de o mulţime de factori.

Vrând să explice această emisie de radiaţii,

Hyeronymus a recurs la o formulă destul de puţin

limpede: „Este o energie care ascultă de anumite

legi ale electricităţii, dar nu de toate, şi de anumite

legi ale opticii, dar nu de toate." Drept care, pentru

a evita repetiţia şi frazele lungi, el a denumit-o

inventând cuvântul „eloptică", o combinaţie între

cele două denumiri ale domeniilor fizicii de care

părea să ţină seama această nouă energie,

electricitatea şi optica.

Energia eloptică, conchide el, deşi absolut

independentă de energia electromagnetică, are

totuşi, din anumite puncte de vedere, o serie de

asemănări cu aceasta. In baza diferenţelor nete

aflate de el, a tras şi concluzia că spectrele lor de

frecvenţă sunt în mod necesar legate. Se hotărî

deci să se refere la energia eloptică, sub toate

lungimile de undă, ca la un „mediu bun" care, cum

scrie el, „ar putea fi unul si acelaşi cu cel pe care

electroniştii şi fizicienii îl numesc „eter", dacă nu

cumva e vorba de armonii mult mai înalte decât cele

atribuite în mod obişnuit eterului".

Otto Rahn, strălucitul bacteriolog a cărui carte

despre radiaţiile emise de organismele vii stârnise

atâta animozitate printre confraţii săi cu un deceniu

mai înainte, examina amănunţit procedeele lui

Hyeronymus şi îi repetă cu migală toate

experienţele, scriindu-i apoi acestuia: „Din faptul că

radiaţiile cuprind secretul vieţii trebuie să

înţelegem că şi secretul morţii stă ascuns tot în ele.

In momentul de faţă foarte puţini oameni iau în

serios această chestiune şi sunt şi mai puţin

numeroşi cei ce cunosc toate faptele legate de ea.

Tendinţa generală căreia i se supun aceştia îmi pare

aceea ca iniţiaţii să nu divulge tot ce ştiu şi să lase

să răsufle doar ceva informaţii care ar putea fi

aplicabile imediat, dar limitat, în combaterea

bolilor. Spre deosebire de acest punct de vedere pe

care eu îl consider îngust şi meschin, descoperirile

dumneavoastră lasă să se întrevadă orizonturi

extrem de vaste, poate cel puţin tot atât de vaste

ca cele deschise de descoperirea energiei atomice.

Pentru că, asemeni acesteia, descoperirea

dumneavoastră ar putea fi folosită atât spre binele

omenirii, cât şi la distrugerea ei."

In anul 1949, Hyeronymus îşi văzu brevetată

invenţia sub nr. 4482773, brevetul fiind acordat

pentru „detectarea emanaţiilor produse de

materiale şi măsurarea cantităţii acestora". Urmă

brevetarea aceleiaşi invenţii în Canada şi în Anglia.

Veni totuşi o experienţă care constitui pentru el o

revelaţie zguduitoare. Impreună cu unul din

membrii grupului U.K.A.C.O., s-a dus la o fermă

unde a ales trei fire de porumb afectate de câte un

vierme parazit. Protejând cele trei fire în aşa fel

încât viermii să nu poată fugi, Hyeronymus începu

să trateze plantele cu ajutorul emiţătorului său

radionic, cu emisii de câte zece minute pe oră, timp

de trei zile fără întrerupere, douăzeci şi patru de

ore din douăzeci şi patru. La sfârşitul experienţei,

doi din cei trei viermi erau nu numai morţi, ci

transformaţi într-un adevărat terci, în timp ce al

treilea încă mai trăia, deşi era limpede că nici lui

nu-i mergea deloc bine. Insistând asupra lui încă

douăzeci şi patru de ore, vânjosul exemplar îşi

urmă semenii, iar după încă două zile, din el nu mai

rămăsese decât o uşoară urmă de umiditate pe

tulpina plantei.

Puterea ucigătoare a radiaţiilor îl năuci de-a binelea

pe Hyeronymus, care înţelegea acum că, vrând să

slujească ştiinţa, realizase un mijloc de distrugere

pe lângă care bomba atomică nu era decât o

jucărie nevinovată. Ingrozit la gândul că în câteva

zile întreaga omenire putea fi lichidată cu aparatura

lui, el hotărî să nu dezvăluie niciodată şi nimănui

alcătuirea aparatelor sale şi modul lor de

funcţionare, decât, poate, în ziua când avea să

întâlnească cercetători de înaltă ţinută ştiinţifică şi

mai cu seamă morală, cărora să le ceara să

continue alături de el cercetarea posibilităţilor

precise de aplicare a descoperirii sale numai spre

binele omenirii…..

John Campbell,

redactorul publicaţiei Astounding Science Fiction,

devenită ulterior Analog Science Fiction, constata

prin anii' 50 că o diagramă a circuitului lui

Hyeronymus executată în tuş negru funcţiona la fel

de bine ca aparatul însuşi. „Circuitul

dumneavoastră electronic - îi scria el lui

Hyeronymus - reprezintă o schemă de relaţii.

Caracteristicile ei electrice sunt accesorii şi pot fi cu

totul lăsate la o parte."……………………. George De La Warr şi soţia lui mai constatară un

lucru demn de atenţie, anume că o plantă este

aureolată de o schemă de radiaţii care depinde

tocmai de raportul poziţiei plantei faţă de câmpul

geomagnetic. In interiorul acestei scheme, sau

reţele, pot fi detectate anumite noduri, care se pot

localiza cu ajutorul unui detector transportabil

prevăzut cu o sondă şi cu o placă de frecare

asemănătoare celor care intrau în componenţa

aparaturii radionice.

In Anglia, Farrelly constată că, doar cu ajutorul unui

simplu pendul, putea să localizeze în schema

geometrică în formă de dom din jurul unui arbore,

noduri de energie în stare să impresioneze un film

special, de tipul celor folosite în tehnica razelor X.

Acest câmp energetic poate fi comparat, într-o

anumită măsură, cu un câmp magnetic, întrucât

amândouă pot fi detectate prin radiestezie……………………..Hyeronymus a mărturisit autorilor acestei cărţi:

„Oare forţa şi manipularea ei aparţin în mod

fundamental domeniului fizicii? Ştim că există

persoane cu puternice calităţi de medium, ca

Frances Farrelly de exemplu, care pot obţine

rezultate fără să recurgă absolut deloc la ajutorul

vreunui aparat. Şi, cu toate acestea, există alţii

care par a avea mult de câştigat de pe urma

instrumentelor radionice, chiar dacă sunt foarte

înzestraţi în direcţia parapsihologiei, cum stau

lucrurile cu soţii De La Warr."'

Intr-un articol, unic în felul său, publicat sub egida

Academiei de parapsihologic şi de medicină şi

intitulat „Radionică, radiestezie şi fizică”, profesorul

William A. Tiller, coordonatorul Departamentului de

ştiinţe materiale al Universităţii Stanford, care

petrecuse un an în Anglia şi studiase fenomenele

radionice în laboratoarele lui De La Warr, propune

un model care poate explica funcţionarea

procesului: „Ideea fundamentală în radionică este

aceea că fiecare individ, fiecare organism sau

fiecare bucată de materie emite şi absoarbe

energie printr-un câmp de unde unice, dotat cu

anumite caracteristici geometrice de frecvenţă

specifice radiaţiilor. Este vorba de un câmp de forţe

care se manifestă în jurul oricărei forme de

materie, însufleţită sau neînsufleţită. Se poate

stabili aici o comparaţie nu lipsită de interes cu

atomul fizic care emite în permanenţă energie

electromagnetică sub formă de unde, datorită

mişcării sale oscilatorii bipolare şi vibraţiilor sale

termice. Cu cât materialul în cauză este mai

complex, cu atât schema sa de unde va fi şi ea mai

complexă. Organismele vii, cum ar fi de exemplu

omul, emit un spectru de unde de o extraordinară

complexitate, din care anumite părţi se află în

legătură cu diferite organe şi sisteme ale corpului."

Tiller susţine că dacă cele câteva sute de mii sau

milioane de celule care iau zilnic naştere în corpul

nostru ar ajunge să se formeze într-un câmp

polarizat prin procedee radionice, atunci este

neîndoielnic că ele ar creşte într-o configuraţie mai

sănătoasă, care ar fi de natură să slăbească

puterile unui eventual câmp de o structură

anormală sau dăunătoare sănătăţii. Un tratament

continuu şi bine condus ajunge să influenţeze

structura organelor corpului omenesc şi astfel

condiţiile de instalare a bolii sunt eliminate.