OU (oul si fizica)

 Citate ce  contin  referiri  la  studiul  oului.(  La vie secret des plantes,
Peter Tompkins & Christopher Bird )
  ''Un incident surprinzător îl incită pe Backster să
întreprindă cercetări şi într-un domeniu absolut
diferit. Intr-o seară, în timp ce se pregătea să-şi
trateze câinele cu un ou crud, observă că una din
plantele conectate la poligraf reacţiona violent. în
seara următoare fenomenul se repetă, în aceleaşi
împrejurări. Curios să afle cam care ar putea fi
sentimentele oului, îl conecta la galvanometru şi
iată-1 pe expertul nostru cufundat până la gât în
noi cercetări, într-un domeniu la care nu s-ar fi
gândit niciodată.
Timp de nouă ore, Backster observă cu atenţie
oscilaţiile neîntrerupte ale acului care înregistra
reacţiile oului şi ajunse la concluzia că acestea
corespundeau ritmului cardiac al embrionului
puiului. Totuşi oul fusese cumpărat de la o băcănie
absolut respectabilă şi nu era fecundat. Mai târziu,
în timp ce diseca oul, fu surprins să constate
absenţa structurii circulare anatomice care ar fi
putut explica pulsaţiile înregistrate mai înainte.
Trase de aici concluzia că, după toate
probabilităţile, nimerise din întâmplare peste un
câmp de forţe care încă nu avea un loc cunoscut în
activitatea de cercetare ştiinţifică.
Backster duse mai departe această experienţă
  conectând un ou la electrocardiograf şi
observându-i reacţiile în timp ce, la celălalt capăt al
mesei, arunca alt ou într-un ibric cu apă fiartă. Oul
ţinut sub observaţie reacţiona violent la moartea
semenului său. Implicaţiile acestei ultimei
descoperiri s-ar putea să fie fundamentale pentru
studiul originii vieţii şi ar putea oferi suficient
material pentru o carte separată. In faţa imensului
câmp care i se deschidea acum înainte, Backster se
hotărî să renunţe pentru un timp la experienţele cu
plante....
       Citind romanul Bouvard şi Pecuchet al lui Gustave
Flaubert, tânărul Kervran reţinu o referire făcută în
aceste pagini de celebrul chimist frances Louis-Nicolas
Vauquelin, care „calculând cât calciu conţine orzul cu
care îşi hrăneşte găina, a descoperit că în coaja
oului se afla un surplus. Cu alte cuvinte, era vorba
aici de o naştere a unei materii, dar în ce fel anume
se năştea materia asta, aici nimeni nu putea da un
răspuns."
Oprindu-se îndelung la aceste rânduri, Kervran a decis să
repete si el experienţa lui Vauquelin şi a ajuns la
aceleaşi concluzii: calciul din coaja oului îl depăşea
cantitativ pe cel aflat în hrana găinii, ceea ce nu
putea fi explicat. Din moment ce o găină era în stare să
fabrice, intr-un fel sau altul, calciu în propriul ei
corp, asta însemna nici mai mult nici mai puţin că
tot ce cunoştea omenirea în materie de chimie
trebuia pus sub un uriaş şi zguduitor semn de
întrebare...... Cam pe vremea când Vauquelin, aflat la o vârstă mai
înaintată şi suferind, se hotărâse să se retragă din
activitatea ştiinţifică, un englez, J Prout, se apucase
de studierea sistematică a variaţiei cantităţilor de
calciu la ouă în timpul clocirii şi ajunsese la
concluzia că, la eclozionare, numai în corpurile
puilor se află de patru ori si jumătate mai mult
calciu decât se aflase iniţial în conţinutul ouălor şi
că procentajul calciului aflat în coajă era foarte
puţin diminuat.
Concluzia lui Prout era că se petrecea un proces de
constituire endogenă a calciului, pe baza altor
elemente chimice aflate în conţinutul oului, adică în
albuş şi în gălbenuş. Iar uluitoarele lui constatări
datau dintr-o vreme când oamenii de ştiinţă habar
n-aveau de atom, spune Kervran, iar transmutaţia
atomică era ceva pe care nici chiar cele mai
luminate minţi ale timpului n-ar fi putut-o înţelege
dacă s-ar fi găsit cineva care să se apuce să
le-o explice. 
Kervran atrage atenţia asupra unui lucru care s-ar
zice că este de multe ori trecut cu vederea: noi nu
ştim în realitate ce este materia. Nu ştim din ce e
făcut un proton sau un neutron şi tot ce se
sporovăieşte întruna pe tema aceasta are mai
curând rolul de a ne masca ignoranţa decât de a
spune ceva. După părerea lui, ar fi posibil ca-în
interiorul nucleului atomic să se afle forţe şi energii
în cantităţi fabuloase şi de naturi absolut
necunoscute nouă, drept care ar trebui, spune el,
să ne îndreptăm eforturile în direcţia faptelor care
produc transmutaţia în organismul vegetal şi în cel
animal, fie că e vorba de folosirea aici a unor
energii imense, fie că acest fenomen se realizează
pe baza unor forţe atât de mici încât nu pot fi
captate nici de cea mai fină aparatură.....
 Wilhelm Reich se afla pe drumul descoperirii secolului atunci
când declara că a observat la microscop băşicuţe
energetice sau „bioni", care erau „purtătoare de
energie biologică". Orice materie, inclusiv nisipul,
expusă la temperaturi suficient de ridicate şi având
posibilitatea de a se umfla, este supusă
fenomenului de dezintegrare veziculară, scrie
Reich, iar aceste infime vezicule se pot dezvolta
ulterior, transformându-se în bacterii.  ...
 In 1973, în publicaţia anuală a prestigiosului Institut
naţional de chimie industrială din Rouen, în
numărul consacrat în întregime temei „Alchimia -
vis sau realitate?", Kervran publică un studiu în
care arată că microorganismele sunt o concentrare
a enzimelor. Când acestea operează transmutaţia
elementelor, operaţiunea nu se efectuează printr-o
simplă legătură cu electronii periferici pentru
formarea de lanţuri, ca în chimia clasică, ci printr-o
alterare fundamentală a nucleelor elementelor.
S-a observat faptul că cel mai adesea transmutaţia
are loc asupra primelor douăzeci de elemente de
pe tabela lui Mendeleev. In afară de asta, se pare
că fenomenul este legat într-un fel sau în altul de
prezenţa hidrogenului. E lucru demonstrat că
transmutaţia potasiului în calciu se realizează prin
adăugarea unui proton de hidrogen şi se pare că
nici în alte cazuri lucrurile nu diferă prea mult....
Profesorul A.P. Dubrov de la Institutul de fizică a
pământului al Academiei de ştiinţe a URS S, un
distins savant care se remarcase în întreaga lume
prin câteva lucrări de înaltă ţinută privind
raporturile existente între sensibilitatea la
radioactivitate a animalelor şi câmpul geomagnetic,
îi trimise spre sfârşitul lui 1971 lui Kervran o
scrisoare în care presupunea eventualitatea unui
rol important pe care l-ar putea avea însuşi câmpul
magnetic al pământului în transmutaţiile biologice,
precum şi importanţa influenţei pe care formele de
viaţă o exercită asupra elementelor, în funcţie de
orientarea nord-sud sau alta decât aceasta.
In 1971 apare la Erevan o lucrare în limba rusă intitulata
„Problemele trasmutaţiei în natură” şi tipărită întrun
tiraj limitat, cu circuit închis. Editorul, V.B. Neiman,
semnează prefaţa intitula „Transmutaţia în natură -
starea actuală a problemei şi scopul cercetărilor
viitoare”, afirmând că problemele fundamentale a
entropiei şi ale multor ramuri ale fizicii trebuie
examinate din nou, in care aminteşte că pământul
dispune de o diversitate de elemente ce se datorează unor
transmutaţii nucleare, după procese analoge care
caracterizează fenomenele biologice.....
Contrar opiniei fizicienilor, Wilhelm Reich susţinea
că acumulatorii realizaţi de el însuşi pentru
înmagazinarea energiei căreia îi dăduse numele de
„orgon" înregistrau în permanenţă o creştere de
temperatură la partea lor superioară, ceea ce
constituie o dovadă a inexactităţii celei de-a doua
legi a termodinamicii. Deşi a demonstrat acest
fenomen chiar în faţa lui Einstein, în casa lui din
Princeton, şi deşi acesta din urmă a recunoscut
existenţa faptelor, fără a putea însă să le explice,
Reich era considerat, să nu uităm, drept nebun.
Ideea de la care porneşte el este aceea că materia
este creată pe baza unei energii pe care el a numito
orgon; că, în anumite condiţii specifice, ea se
degajă dintr-un orgon eliberat de masa lui, şi că
aceste condiţii anumite nu sunt nici rare nici
neobişnuite. Toate acestea duc cu gândul la
posibilitatea ca în materia vie, sub nivelul chimiei
moleculare clasice a lui Lavoisier, să existe un nivel
mai profund de chimie nucleară unde se asociază şi
se disociază nucleonii, cele două particule
constitutive ale nucleului atomului. La nivel
molecular, combinaţiile degajă căldură. La nivel
nuclear însă, se produce degajarea unei energii
mult mai puternice, cum ar fi cea a fisiunii sau a
fuziunii, ca pentru bombele A şi H. Numai că nu
găsim încă nici o explicaţie a faptului că aceste
energii prodigioase nu se degajă şi pe parcursul
transmutaţiilor biologice....
 Materia vie
este înconjurată de câmpuri
electromagnetice, probabil identice sau cel puţin
asemănătoare cu cele din domeniul fizicii
moleculare. Şi tocmai acesta este cuprinsul unei
teorii avansate cu multă îndrăzneală de doi oameni
de ştiinţă de la Universitatea din Yale, anume F.S.C.
Northrop, profesor de filozofie, şi Harold Saxton
Burr, medic şi anatomist, asemeni lui Galvani.
Prin afirmaţia lor că tocmai câmpurile electrice sunt
de fapt organizatorii şi diriguitorii organismelor vii,
Northrop şi Burr oferiră imediat chimiştilor o nouă
bază de cercetare, de la care puteau porni în
tentativa lor de a explica felul în care s-ar putea
asambla miile şi miile de elemente constitutive
descoperite până în acel moment. Cât despre
biologi, aceştia găsiră în noua teorie ideea că se
putea afla în sfârşit, privind lucrurile în această
lumină, care este „mecanismul de siguranţă"
datorită căruia toate celulele corpului omenesc
sunt înlocuite, într-o ordine riguroasă, de două ori
pe an.
In scopul de a demonstra această teorie, Burr şi
colegii săi de laborator realizară un voltmetru de o
nouă concepţie, insensibil la curenţii proveniţi de la
organismele vii aflate în studiu, ceea ce asigura
integritatea totalităţii câmpurilor prezente.
Douăzeci de ani de cercetări cu acest aparat şi cu
altele, mai perfecţionate încă, realizate ulterior, îi
conduseră pe Burr şi pe colaboratorii săi spre
aflarea unor lucruri surprinzătoare legate de lumea
vegetală şi de cea animală.......... Unul din studenţii lui Burr, tânărul Leonard J. Ravitz,
care se pregătea pentru specialitatea de medic
psihiatru, reuşi să folosească aparatura maestrului
său la măsurarea gradului de profunzime a stării de
hipnoză, performanţă realizată de el încă în anul
1948. El ajunse la surprinzătoarea concluzie că
fiinţa umană se află cel mai adesea în stare de
hipnoză, iar asta nu în somn, ci în stare de deplină
trezie.......  Ravitz, care a continuat opera lui Burr, susţine că
aceste câmpuri formate în jurul „corpurilor" a tot
ceea ce este viu anticipează evenimentele fizice
care se produc în ele şi sugerează faptul că spiritul
insuşi poate ca, aducând anumite variaţii în acest
câmp, să afecteze pozitiv sau negativ materia cu
care este asociat, ceea ce se înrudeşte cu ideile lui
Marcel Vogel,