Rezonanta

.....
.

Se povesteşte că zeul Krişna, a opta şi cea mai

importantă din toate reîncarnările sau avatarurile

lui Vişnu, părtaş, la un loc cu Siva şi Brahma, la

trinitatea sacră a hinduşilor, se slujea de muzică

spre a provoca creşterea peste măsură de bogată a

unei vegetaţii cu însuşiri magice în Kunjavan,

cetate din Vrindavan, celebră de mult timp pentru

muzicanţii ei sacri. Mult mai târziu a izvorât o altă

poveste, despre Mian Tan Sen, unul din înţelepţii de

la curtea celebrului împărat mongol Akbar. Acest

înţelept făcea adevărate minuni cu ajutorul

cântecelor sale: aducea ploaia, aprindea o lampă

cu ulei fără ca cineva să se apropie de ea, ba chiar

le cânta plantelor cântecele indicate care erau şi

cântece de dragoste şi rugăciuni în acelaşi timp,

ceea ce le făcea să înflorească înainte de venirea

primăverii. Această fermecătoare legendă pare a fi

confirmată de texte din literatura tamilă, unde

găsim referinţe la „ochii" (mugurii) trestiei de

zahăr, care cresc ca din apă ca răspuns la bâzâitul

drăgăstos al cărăbuşului pătat şi unde aflăm că

florile de aur ale plantei Cassia fistula produc mult

mai mult nectar dacă sunt răsfăţate în valurile dulci

ale unui cântec de leagăn.........Până astăzi, nici un cercetător, cu excepţia lui Hans

Kayser, germanul care a scris Harmonica

Plantarum, şi a câtorva lucrări de matematici

superioare consacrate relaţiei dintre intervalele

sunetelor şi creşterea plantelor, nici un cercetător,

spuneam, nu s-a aplecat asupra raportului dintre

forma plantei şi notele muzicale grupate în octavă.

Kayser a remarcat că, desenând proiecţia tuturor

tonurilor cuprinse într-o octavă, aşa cum

astronomul şi astrologul Johannes Kepler procedase în

lucrarea sa Harmonia Mundi pentru sistemul solar

universal, şi desenând unghiuri de o anumită

formă, se obţine prototipul formei unei frunze.

Octava, factorul primordial al oricărei muzici şi, de

fapt, al oricărei senzaţii, conţine prin urmare în sine

forma frunzei.

Această observaţie nu numai că dă o altă greutate,

de ordin de data aceasta moral, principiului

metamorfozei plantelor emis de Goethe, conform

căruia dezvoltarea are loc pornind de la frunză, dar

aruncă şi o lumină cu totul nouă asupra ingeniosului

sistem de clasificare introdus acum aproape trei secole de Carl

Linne. Dacă luăm în considerare, precizează

Kayser, faptul că o pasifloră este compusă din două

părţi, cinci optimi din plantă însemnând petalele şi

staminele, iar trei optimi pistilul, şi chiar dacă

refuzăm orice raţionament logic inteligent, tot

suntem siliţi să admitem că sufletele vegetalelor

poartă în ele anumite prototipuri formale - în cazul

pasiflorei optimi - care contribuie, ca şi în muzică,

la modelarea în această direcţie a florii. Tocmai din

punctul acesta de vedere, conchide Kayser,

sistemul lui Linne primeşte acum o binemeritată

reabilitare morală, deoarece clasificarea „sexuală"

stabilită de savantul suedez, oricât de susceptibilă

de corectări ulterioare, înseamnă de fapt atingerea

esenţei problemei.