Despre ''Erotica Reptiliana''

dThelema
2 Jul 2009, 19:05
Nu indraznesc sa le comentez ,acolo, sub fiecare imagine.
Simbolul fumului-----efemer----dar in ceea ce priveste contopirea----perfectiune (Tantra chiar)
Buzele frumoase ,rujate ,care rostesc......Stiu ce rostesc...dar voi folosi un alt cuvant; DESCOPERA-MA!
Si amantul rau care o leaga pe micuta balerina....O invalui in minciuna,ii rapeste libertatea.
Cine este amantul cel rau?

......
dThelema
2 Jul 2009, 19:08
Asta imi aduce aminte de Natan si David.
Voi cauta pasajul cu pricina
Da, iata-l:

1.Atunci a trimis Domnul pe Natan proorocul la David şi a venit acela la el şi i-a zis: "Erau într-o cetate doi oameni: unul bogat şi altul sărac.
2.Cel bogat avea foarte multe vite mari şi mărunte,
3.Iar cel sărac n-avea decât o singură oiţă, pe care el o cumpărase de mică şi o hrănise şi ea crescuse cu copiii lui. Din pâinea lui mâncase şi ea şi se adăpase din ulcica lui, la sânul lui dormise şi era pentru el ca o fiică.
4.Dar iată că a venit la bogat un călător, şi gazda nu s-a îndurat să ia din oile sale sau din vitele sale, ca să gătească cină pentru călătorul care venise la el, ci a luat oiţa săracului şi a gătit-o pe aceea pentru omul care venise la el".
5.Atunci s-a mâniat David cumplit asupra acelui om şi a zis către Natan: "Precum este adevărat că Domnul este viu, tot aşa este de adevărat că omul care a făcut aceasta este vrednic de moarte;
6.Pentru oaie el trebuie să întoarcă împătrit, pentru că a făcut una ca aceasta şi pentru că n-a avut milă".
7.Atunci Natan a zis către David: "Tu eşti omul care a făcut aceasta. Aşa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Eu te-am uns rege pentru Israel şi Eu te-am izbăvit din mâna lui Saul,
8.Ţi-am dat casa domnului tău şi femeile domnului tău la sânul tău; ţi-am dat ţie casa lui Israel şi a lui Iuda şi, dacă aceasta este puţin pentru tine, ţi-aş mai adăuga.
9.Pentru ce însă ai nesocotit tu cuvântul Domnului, făcând rău înaintea ochilor Lui? Pe Urie Heteul tu l-ai lovit cu sabia, pe femeia lui ţi-ai luat-o de soţie, iar pe el l-ai ucis cu sabia Amoniţilor.
10.Deci nu se va depărta sabia de deasupra casei tale în veac, pentru că tu M-ai nesocotit pe Mine şi ai luat pe femeia lui Urie Heteul, ca să-ţi fie nevastă.

...............

dThelema
2 Jul 2009, 19:15
De ce? ......Asa este !;Sufletul este inchis! Are putina libertate doar in vis.
Dar in vis nu poate sa lege pe cineva la ochi.

..............

dThelema
3 Jul 2009, 18:02
Multumesc inca o data! ,
M-ai ajutat sa-mi regasesc pofta de a scrie.Am compus in aceste doua sau trei saptamani ,inspirat de tine,cateva schite,pe care le voi inregistra audio,si le voi atasa ,aici pe Neogen.M-am gandit mult la amorurile de alta data,la balurile mascate,la Venetia,la damele voalate,ascunse sub lungi pelerine.....de iubirile ascunse de ochii bisericii catolice.
Imi plac timpurile acelea.
Sunt un nostalgic,complet inadaptat la societatea occidentala moderna.
M-am gandit si la celebrul Cyrano de Bergerac,......si la Roxane.....(Cyrano, un poet-filosof, dar si un neintrecut spadasin, se indragosteste de frumoasa Roxane, pe care nu indrazneste s-o curteze. In schimb ii trimite acesteia scrisori patimase, ca din partea lui Christian, un tanar frumos, dar mai putin inzestrat cu spirit. Roxane se indragosteste de cel care ii scrie, fara sa-i cunoasca adevarata identitate.)
Imi place acest ;Cyrano de Bergerac,pot sa ma identific cu el. dar nu am gasit-o pe Roxane. Imi trebuie o muza. O clipa am crezut ca.........dar ai dreptate ,toate astea sunt jocuri copilaresti.

...............

dThelema
3 Jul 2009, 18:25
In ceea ce priveste libertatea ,asta cotidiana,pot sa-ti spun ,asa ca o spovedanie---'eliberatoare' Insa trebuie sa deschid o alta 'fereastra de dialog',pentru a o sterge imediat din memoria calculatorului. Dar poate ca nu vrei sa auzi asta?


.................

dThelema
4 Jul 2009, 18:42
Iubirea are trei componente; M=Magica(carnala),M=Mistica(su fletesca-emotionala),si M=Metafizica(intelectuala).Toa te trei sunt importante,toate trei trebuie sa fie in proportii corespunzatoare.Iar fiecare perioada din viata este stapanita de una din cele trei forme ale iubirii.
Insa pentru a intelege armonia dintre cei trei M.M.M.,trebuie o INITIERE.
Iubirea Magica (carnala),rupta de ansamblul celor trei,este pasionala,spectaculoasa,lubric a,etc.,etc,...dar tine putin,aproximativ 2ani.Apoi urmeaza suferinta.----sevrajul---dispa re hormonul specific,iar mesajul feromonului uman ,al iubirii,se modifica.Toti oamenii experimenteaza aceasta.Pasul urmator este sa se integreze cele trei forme ale iubirii.Si din nefericire ,abia la batranete intelegem ce este de facut,si cum se face.
Toate iubirile sunt frumoase.Si sa stii ca asi fi incantat sa aflu ca ai iesit la 'agata' barbati.Esti femeie si ai posibilitatea sa alegi.Si asi fi mai impresionat sa aflu ca esti o ,adevarata,'devoratoare de barbati'.----Un dialog cu o astfel de femeie este teribil de arzator
Astazi dupa ce am iesit de la scarbici,am intrat intr-un anticariat,asa ,la intamplare. Si am cumparat o carte scrisa de Mircea Handoga ,despre 'Pagini regasite ale lui M.Eliade.
(f.F.,interesanta). Este acolo un lung extras despre Mandragora (Matraguna) si Arborele Cosmic. Mandragora este o planta din familia solanacee,sora cu patlagelele,cartoful,sau tutunul...si cu maselarita...etc.Aceasta are proprietati remarcabile,dar trebuie folosita cu mare prudenta fiindca este deosebit de toxica. Insa ,cine stie s-o foloseasca,are mari ,si multe beneficii.Spre exemplu este o planta ce induce un super erotism. Vrajitoarele din evul mediu foloseau un amestec din matraguna si maselarita---seva plantei---'potiunea verde',si untura ,cu care se ungeau pe tot corpul.In special in zona vaginala (tunica vaginala are o deosebita proprietate de absortie),si calare pe coada maturii (asa a fost inventat dansul la bara ),incepeau calatoria spre lumea de dincolo.Este un procedeu samanic!!! REAL.
Si barbatii aveau un rol ,in acest ritual de magie erotica.Erau pur si simplu 'storsi' de lichidele seminale.
Vrajitoarele aveau nevoie de testosteron,de foarte mult testosteron(acest hormon este esential in fabricarea celorlalti hormoni din corp,de fabricarea anticorpilor,etc....),din doua motive;1 pentru propria protectie,2 sa-l ofere ca jertfa demonilor din lumile paralele.
Fireste ca barbatii habar nu aveau despre ce este vorba,si dupa ce erau folositi,erau alungati de la fata locului.
Am descris aici un tip de iubire magica si un ritual samanic practicat de femei.
Despre iubirea metafizica am vorbit ,un pic,ieri.----(M-am gandit si la celebrul Cyrano de Bergerac,......si la Roxane.....)
Vorbeste-mi tu despre iubirea mistica(emotionala-sufleteasca ),te rog

................

Este un super instinct!!!!!!!

Ai scris;am sa te dezamagesc...nu sunt "devoratoare de barbati"...dar as fi putut sa fiu..."devorata" .Ce invitatie!!!!!!----Orice cavaler va gandi;'nu vreau sa devorez,dar vreau s-o gust..'
Asta noapte am adormit cu acest gand.Cum trebuie' gustata' o femeie(?)...de la exterior,la interior,in esenta ei.De la gustul ,sipmlu(simtul gustului),pana la gustul estetic(artistic-contemplativ) .
Mi-a venit in memorie o imagine idilica cu doi indragostiti,pe o pajiste,asezati,in iarba, el cu capul in poalele amantei,cu ochii ,inchisi,visand,iar ea mangaindu-i parul.Este un fel de a 'gusta',femeia,clipa,viata
Vorbesti frumos despre iubire!..'.eu cred ca iubim...iubirea.'...spuneai tu.Poate ca de aici trebuie sa plecam toti ,si apoi sa-i dam o forma si un nume

..................

dThelema
5 Jul 2009, 20:31
Buna seara!
In lumea aceasta nimic nu este intamplator,cuvantul coincidenta este aproape lipsit de sens(doar in;coincidentia oppositorum,este perfect valabil).Toate ce se petrec au un sens,uneori manifest ,alte ori(sau de cele mai multe ori),un sens ascuns.Inalnirea noastra inseamna ceva!.Dar ce anume,inca nu stiu.
De doua zile ma gandesc sa recitesc ,exceptionala,nuvelea a lui M. Eliade,---Sarpele---ieri la anticariat,am tinut catre in mana,am rasfoit-o,eram pe punctul de a o cumpara,si ceva ,nu stiu ce ,ma determinat sa aman achizitia.In una din zilele urmatoare voi reciti 'Sarpele".
Sunt,acolo, in povestire,doua personaje care se aseamana mult cu noi doi ;Dorina si Andronic(un magician ,un saman....un calator in vis,si in vise). Este vorba de o insula. Este vorba de mister,de erotism,de angoasa,de iluzie ,de nevroze(daca e sa gandim in termeni freudieni). Voi reciti cartea si apoi iti voi scrie iar.
Dar pana atunci voi copia ultima parte a nuvelei,poate o sa ai rabdare s-o citesti,poate ca o sa treci in viteza,si te vei opri,ca din intamolar ,exact la un anume pasaj revelator.
Poate ,poate.........
Sa vedem cat de puternica esti
.............
Ajuns pe mal, Andronic îşi scutură apa de pe trup şi porni agale
spre inima insulei. Paşii lui lăsară câteva urme moi pe deasupra
mâlului bătut cu nisip, apoi iarba îi înghiţi cu totul. Andronic înainta
încet, fără grabă, rotindu-şi privirile pe deasupra arborilor, încercând
parcă să ghicească după tremurul frunzelor apropierea zorilor. Bătea
uşor vântul aici, în mijlocul apei, dar tânărul părea că nu simte adierea
rece pe umerii lui goi. Paserile începeau să se deştepte prin tufişuri, şi
ciripitul lor singur însufleţea insula. Andronic călca vrăjit de
singurătate, de văzduhul turburat parcă în aşteptarea unui mare miracol.
Pătrunse adânc printre arbori, acolo unde tufele creşteau umede, cu
frunzele mari, nedespicate. Mirosea a muşchi şi a scoarţă putredă, în
inima insulei. Crengile erau acum mai grele şi parcă boabele de rouă
le îndemnau spre pământ. Andronic trecea printre ele nepăsător la
scuturarea rouăi, nesimţind mângâierile aspre ale frunzelor, înainta tot
mai adânc în pădure, căutând parcă ceva bine ascuns, pe care se trudea
să-l descopere răscolind cu ochii tufele şi arborii, întâlni o movilă, pe
care crescuse numai un salcâm pipernicit şi câţiva roşcovi sălbateci, şi
o sui grăbind pasul. Ajuns în vârf, privi spre lac nedumerit. Câteva
clipe rămase nemişcat, răsuflând adânc, rar, ca în somn, apoi coborî pe
cealaltă parte şi se îndreptă spre apă.
Fără grabă, cu luare-aminte, îşi căuta un loc în iarbă, unde să se
poată întinde în voie. Îl găsi la capătul unei vâlcele. Ierburile creşteau
aici înalte şi moi; apa se prelingea printre ele ca dintr-un izvor obidit,
ce sta să sece dintr-un ceas la altul. Andronic încercă uşor, cu talpa
piciorului, până unde se întinde umezeala, apoi se tolăni fericit pe
iarbă, cu capul pe braţe. Rămase câtăva vreme aşa, fără să-i fie nici
frig, nici somn, cu privirile odihnite pe cer.
Dorina se trezi de-abia când barca se înfundă în mâl, oprindu-se cu
o zvâcnitură domoală. Începu să tremure, văzându-se deodată în
mijlocul lacului, departe de ţărm, în întunericul acela străveziu. Dar
tremura mai mult de vânt şi de singurătate decât de frică. O linişte
ciudată i se coborî în suflet o dată cu deşteptarea hotărâtoare. Parcă se
pregătea de o mare prefacere şi tării necunoscute izvorau înlăuntrul
fiinţei, vestindu-i trecerea într-un alt tărâm. Dorina sări din barcă şi
începu să cerceteze malurile insulei. Trebuia să-l găsească undeva.
Andronic nu minte; vorbele lui se adeveresc întotdeauna, el trebuie să
fie undeva, pe aproape, aşteptând-o...
Fata porni hotărâtă să înconjoare insula. Nu simţea sub talpa ei
goală asprimea firelor de iarbă, nici umezeala pământului. Oboseala
vâslirii nepricepute şi îndelungi îi pierise ca prin farmec îndată ce
pusese piciorul pe insulă. Ochii i se obişnuiseră demult cu întunerecul
străveziu al sfârşitului de noapte. Când începu să calce apăsat pe
pământ, nu mai simţi nici adierea vântului. Nu simţea decât o stranie,
ameţitoare şi nelămurită bucurie, pe care nu încerca să o pătrundă;
parcă trecerea lină din vis într-o insulă aievea, copleşită de ierburi şi
de copaci necunoscuţi, îi deschidea dintr-o dată o cale nouă,
dumnezeiască, pe care o putea de acum bate cu piciorul ei de femeie.
Toate lucrurile acestea pot fi aievea... Trupul ei depărtat şi necunoscut
se poate desfăta pe iarba udă în acest sfârşit de noapte. Nici o durere,
nici o teamă, nici o sfială, ci numai o copleşitoare, amară bucurie a
fiinţei ei adânci; ca şi cum s-ar fi trezit cu un alt suflet, niciodată
bănuit, şi într-un alt trup, mai fericit, mai dumnezeiesc...
Cu fiecare pas pe care îl făcea în jurul insulei, parcă şi mai puternic
creştea în tainele fiinţei ei tăria aceea neştiută, care îi înflorea carnea
şi sângele, schimbându-i răsuflarea, ritmul, mintea. Totul se putea
întâmpla acum. Paseri de aur, măiestre, s-ar fi putut desprinde din
ramurile acelea adormite şi ar fi putut-o chema pe nume. Trunchiurile
de copaci în orice clipă s-ar fi putut însufleţi, prefăcându-se în uriaşi şi
zmei. Pe sub pământ umblă pitici cu bărbi albe şi lighioanele vorbesc
între ele... Nimic n-ar fi speriat-o: nici o întâlnire, nici un miracol.
Chiar întunerecul acela care sta să dispară în fiece clipă, înghiţit de
pământ şi de ape, i se părea miraculos; parcă o taină până atunci
neînţeleasa aducea de undeva lumina, şi schimbarea aceasta a lumii
întregi i se părea, acum, înmărmuritoare.
Prin faţa ei, foarte aproape, zbură o pasere, luându-şi drumul spre
lac. Dorina o urmări cu ochii, şi răsuflarea i se înfierbântă o clipă.
Paserea trecu lin deasupra lui Andronic; ochii fetei îl descoperiră
întreg, deodată, aşa cum rămăsese tolănit în iarbă, cu privirile pe cer.
Grăbi pasul, îndreptându-se spre el. Încântarea fiinţei sale creştea, lină,
bogată, fără hotare.
― Am venit, iubitule! şopti Dorina apropiindu-se.
Andronic întoarse capul şi o privi zâmbind, fără să tresară.
― Te-aştept de la miezul nopţii, îi spuse el. Te-am căutat prin
pădure, te-am strigat...
Dorina începu să râdă. Îl privi încă o dată în ochi, apoi privirile ei
alunecară încet, fără teamă, fără sfială, de-a lungul trupului. „Ce
frumos e iubitul meu"...
― Ce-ai făcut până acum? o întrebă Andronic, înălţând puţin fruntea.
― Cred că am visat, şopti Dorina, căutându-şi un loc lângă el.
― Aşa sunteţi voi, vorbi tărăgănat Andronic. Înţelegeţi greu...
Dorina se aşeză foarte aproape şi rămase în capul oaselor, încercând
să-şi aşeze părul.
― Aşadar, asta e insula, spuse ea fericită, privind împrejur.
― Nu e aşa că n-are pereche de frumoasă ce e? întrebă Andronic.
Fata clătină din cap, închizând ochii. Un zâmbet de nefirească
încântare îi lumină faţa.
― Şi tu eşti frumoasă, adăugă Andronic, după ce o privi adânc,
silindu-se parcă să-şi pătrundă tot ce era neştiut şi viu în fiinţa ei. De
ce nu zvârli trenţele astea?
Îi arătă cu mâna cămaşa. Dorina se privi mirată, ca şi cum atunci
ar fi înţeles că este încă pe jumătate îmbrăcată.
― Ai dreptate, uitasem! şopti ea zâmbind.
Se ridică deodată şi ieşi, scuturându-se, din cămaşă. Rămăsese acum
goală, dar nici o sfială nu-i turbură ochii, nici o bătaie de sânge nu-i
îmbujora obrajii. Se privi o clipă, apoi se apropie de apă. Pulpele îi
erau stropite de glod, de nisip murdar, încet, pipăind parcă fundul
lacului cu piciorul, fata înainta în apă până îi trecu de pântec. Apoi
şovăi şi întoarse capul spre Andronic, care rămăsese pe mal,
urmărind-o cu privirile şi zâmbind.
― Mi-e teamă să merg mai departe, strigă ea înălţând braţul.
Andronic se ridică brusc şi intră şi el în apă. Călca dur, stropind cu
Zgomot. Se apropie în câteva clipe de Dorina.
― Nu ştii să înoţi? o întrebă el.
Fata dădu din cap întristându-se copilăreşte.
― Nu e nimic, te învăţ eu, o linişti Andronic. Dar nu trebuie să-ţi fie
frică... Ţine-te de mine...
Îi luă mâna şi o purtă lin, până ce apa îi lovi sânii. Andronic îşi
dădu drumul pe piept, iar braţul fetei rămase rezemat de spinarea lui.
Dorina îşi lăsă capul în apă, după ce încercase să râdă. Apa îi năvălise
în gură, în urechi, în nas şi toată apăsarea aceasta necunoscută o
desfăta, amuţind-o.
― Ţi-e frică? o întrebă o dată Andronic.
Dorina nu auzise. Se simţea plutind, purtata de un braţ puternic,
apăsată de atâtea forţe, încât se abandonase cu desăvârşire. Nu simţea
decât o dulce alunecare pe suprafaţa apei acesteia calde şi nemărginite.
Se miră aproape când, încercând să-şi lase picioarele jos, nu mai
întâlni pământul sub ea. Dar mirarea i se schimbă repede într-un
încântător sentiment de libertate şi forţă.
― Cum te simţi? o mai întrebă o dată Andronic, fără să capete
răspuns.
O aduse atunci, tot atât de lin, de sigur, la mal. Amândoi ieşiră din
apă râzând. Dorina îl privi în ochi şi se apropie caldă de el.
― N-a fost greu, şopti ea.
― Am să te învăţ să te urci şi prin copaci, îi spuse Andronic. Dar
trebuie să le ceri voie întâi. Sunt unii din ei bătrâni şi bolnavi şi îi
doare... Te-azvârlă atunci la pământ...
― Dar tu cum îi cunoşti pe cei bolnavi? îl întrebă Dorina.
― Îi auzi cum se vaită sau îi vezi cum plâng... Săracii... Cu ei e mai
greu...
Se aşezară amândoi pe un dâmb, deasupra vâlcelei. Andronic îşi
rezemă capul de genunchii ei. Fata începu să-i mângâie părul în
neştire.
― ...Şi cu florile e greu, adăugă Andronic. Ele sunt veşnic
îndrăgostite... Să le vezi cum plâng!...
Începu să râdă. Ridică ochii spre faţa Dorinei şi o privi adânc.
― Cum te cheamă pe tine? o întrebă.
― Dorina.
Andronic rămase câteva clipe pierdut în gânduri. Se silea parcă să-şi
aducă aminte unde mai auzise o dată numele acesta.
― Dar pe tine cum te cheamă? întrebă şoptind Dorina, mângâindu-i
fruntea.
Andronic zâmbi trist şi iar privirile sale se pierdură în gol. Dorina
îl aşteptă, răbdătoare, să se întoarcă.
― Te
dThelema
5 Jul 2009, 20:35
............Andronic zâmbi trist şi iar privirile sale se pierdură în gol. Dorina
îl aşteptă, răbdătoare, să se întoarcă.
― Te cheamă Sergiu, nu e aşa? stărui.
― Dacă vrei tu, răspunse zâmbind Andronic, privind-o în ochi,
mirat.
― Sergiu e un nume frumos, spuse Dorina. Dacă aş fi fost băiat,
mi-ar fi plăcut să mă numesc Sergiu... Ca tine, adăugă ea.
― Nu te mai gândi la asta, o întrerupse Andronic apucându-i braţul
şi mângâind-o. Tu nu eşti băiat, tu eşti fată...
― E rău să fii fată, vorbi Dorina.
Andronic începu să râdă, hohotind, îi strânse tare braţul, îi trecu
mâna prin păr.
― Dar dacă ai fi fost un biet licurici? o întrebă el, necăjind-o.
Tăcu deodată şi îi căută iarăşi ochii, parcă ar fi voit să vorbească
de-a dreptul fiinţei ei adânci, adevărate.
― Tu nu ştii ce înseamnă să fii om, adăugă el îngândurat. E atât de
bine...
Întinse braţele amândouă, ca două aripi şi-şi dădu capul pe spate.
― ...Să nu mori niciodată, spuse el privind cerul. Să fii ca steaua
ceea, frumoasă şi nemuritoare...
Arătă cu braţul Luceafărul de Dimineaţă. Dorina se cutremură.
― De ce ţi-e frică? o întrebă mirat Andronic.
― De moarte, şopti Dorina.
― Sunt şi acolo oameni, zâmbi Andronic. Pretutindeni sunt oameni...
― Tu ştii totul, nu e aşa? îl întrebă liniştită Dorina. Tot ce spui tu
e adevărat...
Andronic nu-i răspunse. Rămăsese cu privirile pierdute pe Luceafăr,
începeau să se ivească zorii. Pieriseră toate celelalte stele şi cerul se
făcuse alburiu.
― Unde stai tu? îl întrebă Dorina, ca să-l trezească.
― Acolo, arătă Andronic pădurea de la marginea lacului. Dar tu
unde stai?
Dorina se gândi câteva clipe, încerca să-şi aducă bine aminte, să nu
spună vreun lucru nelămurit, din vis.
― La Bucureşti, răspunse ea corect.
― Şi ce faci acolo?
Andronic zâmbise întrebând-o. Faţa îi era toată luminată, parcă
anevoie îşi stăpânea râsul.
― Trăiesc, răspunse Dorina încurcată.
Andronic începu să râdă, zguduit de o bucurie sălbatecă. Se ridică
şi cuprinse fata în braţe. Părea că poartă o ramură, într-atât de uşoară
îi era povara.
Continua să râdă, înălţând trupul fetei pe braţe, ridicându-l cât mai
sus, ca şi cum ar fi voit să-l arate cerului, pădurii, luminii care începea
să izvorască din toate părţile. Dorina se lipi de pieptul lui. Andronic
o mai săltă de câteva ori în braţe, apoi începu să alerge cu ea spre
inima insulei. Sărea peste mărăcini, peste gropi, într-o goană smintită,
călcând pe deasupra crengilor uscate, lovindu-se de buruieni înalte şi
scorţoase, biruind tufele cu ghimpi, scămoase, aromitoare.
Dorina închise ochii, speriată şi fericită. Simţea câteodată o
zgârietură fierbinte pe trup, dar nici o durere nu se putea asemăna cu
răsuflarea nouă, delirantă pe care o cunoştea acum viaţa ei. Auzea
sângele lui Andronic zvâcnind în piept, bătăile acelea de inimă tari,
asurzitoare. De la o vreme, nu mai simţi nimic, decât o plutire pe
aripile vântului, în gol. Aproape că-şi pierdu amintirea; nu cuteza să
deschidă ochii, să privească unde se află...
Când se trezi de-a binelea, era întinsă pe plaja din cealaltă parte a
insulei. Se zărea barca cu care venise, rămasă cu vârful înţepenit în
mâl. Andronic, lângă ea, o privea cu ochii sticlind, îmbujorat.
Broboane mari, limpezi de sudoare i se scurgeau pe trup. Pieptul i se
bătea puternic. Părul îi alunecase pe frunte, umed.
― Se face ziuă, îi spuse el îndată ce fata deschise ochii.
― ...Ce obosită sunt, şopti Dorina. Cum ai avut atâta putere?...
― Haide să vedem cum răsare soarele, îi spuse Andronic, uitând să-i
răspundă.
O ajută să se ridice şi o luă de mână. Fata călca leneşă lângă el fără
să mai simtă pământul. Buclele îi atârnau, despletite de goană, pe
umeri. Un braţ îi era însângerat.
― Să ne suim pe colină, vorbi Andronic.
Aproape o purtă în braţe până sus, deşi nu era decât o scurtă
ridicătură de pământ, îi găsi un loc bun de aşezat, şi o culcă încet, cu
multă băgare de seamă.
― Mie mi-e somn, iubitule, şopti Dorina, privindu-l şi rugându-l din
ochi.
― Să vedem întâi cum răsare soarele...
Se aşeză şi el lângă fată şi îi mângâie părul zâmbind.
― Ce frumoasă eşti când ţi-e somn, adăugă Andronic,
― Tu mă faci frumoasă, vorbi Dorina simplu. Când m-ai ales tu, nu
eram aşa....
― Erai urâtă atunci, zâmbi Andronic.
Tăcu, îngândurat, cu ochii aţintiţi spre răsărit. Cerul fusese sângeriu
acolo, şi apoi păli, aşteptând.
― Tu ai fost vreodată în soare? întrebă Dorina somnoroasă.
― Nu, până acolo e greu, răspunse Andronic fără să se întoarcă.
Dorina închise fericită ochii, îşi aşezase capul pe un braţ, iar cu
celălalt înlănţuise mijlocul lui Andronic.
― Să nu adormi, îi şopti el. E păcat...
― Mai e mult? întrebă şi mai ostenită Dorina.
― Pentru cine îl iubeşte nu e niciodată mult, spuse Andronic.
Dorina îşi muşcă buzele, hotărâtă, şi deschise ochii. I se păru că
totul s-a schimbat în jurul ei. Arborii erau trandafirii, ierburile sclipeau,
lacul era ca o oglindă de aur.
― Acuma... şopti înflăcărat Andronic.
Parcă mii de paseri începuseră să ciripească deodată. Dorina amuţi.
De unde veneau sunetele acestea fermecate, nemaiauzite, ţipetele
acestea înalte din văzduh, şoaptele acestea dulci şi neînţelese din iarbă,
dintre tufişuri? Au început oare, deodată, cu toate, sau nu le auzise
decât foarte turbure până acum?...
― Priveşte!...
Andronic se ridicase în genunchi, mirat, fericit, şi rămase aşa câteva
clipe. Ochiul de sânge al soarelui se deschidea foarte aproape de ei, pe
deasupra câmpiei. Dorina îl privea buimăcită, ca şi când acum ar fi
văzut pentru întâia oară răsăritul soarelui. I se lumină deodată un
înţeles adânc, simplu, pe care îl purtase atâta vreme fără să-l cerceteze.
I se păru că se trezeşte într-o altă viaţă, şi bucuria era atât de mare,
încât ochii i se împăienjeniră şi pleoapele căzură grele de somn.
Când Andronic îşi luă ochii de pe soare, o găsi alături de el,
dormind, cu faţa luminată de un zâmbet copilăresc. Tânărul îi puse
mâna în păr şi o mângâie, încercând s-o trezească. Dorina de-abia
deschise ochii.
― Lasă-mă, iubitule! şopti ea.
I se păru că faţa lui Andronic e cu desăvârşire schimbată. Un om
abătut, îngândurat, trist.
Dar nu mai avu putere să se mire şi adormi din nou, fericită, cu
mâna încleştată pe braţul lui.
― Şi mie mi-e somn, îi şopti el, apropiindu-şi faţa. N-o să ne mai
vedem până după apusul soarelui... Şi atunci, cine ştie...
O privi cum doarme lângă el, goală şi vie, neînchipuit de frumoasă
în neştiuta ei sinceritate. Apoi, ca şi cum ar fi vrut să alunge o vrajă,
Andronic suflă deasupra frunţii fetei, zâmbi prelung şi se culcă alături,
cu obrazul odihnit pe sânul ei.
Soarele aluneca blând, fierbinte, începuseră să roiască albinele şi
fluturii coloraţi de dimineaţă pluteau stingheri în văzduh. Un cuc se
auzea la răstimpuri pe deasupra apelor, venit tocmai din pădure.
Când barca ajunse ţărmul insulei, d-l Solomon cu Vladimir şi cu
Manuilă săriră grăbiţi, împleticindu-se în mâl. Toţi aveau feţele palide
de nesomn şi grijă. Vladimir începu să strige:
― Dorinaa!...
Dar n-au avut mult de căutat, înaintând pe mal, turburaţi,
temându-se unul de altul să-şi mărturisească gândurile, zăriră deodată
pe cei doi tineri, dormind goi, strânşi unul într-altul. Vladimir roşi şi-şi
muşcă buzele. Manuilă rămase un pas în urmă. Singur d-l Solomon
avu curajul să înainteze, tremurând.
Când se apropie de Dorina, îşi dădu seama că fata doarme adânc,
cu amândouă braţele adunate spre mijlocul robust al lui Andronic.
[1937]


.................

dThelema
11 Jul 2009, 09:51
Buna ziua !
...La inceput un pic trist dar apoi vesel.Inteleg...si eu doresc sa prelungesc misterul...din acest motiv nu voi intra pe messenger.
Si deoarece vorbesc de mister ,vreu sa povestesc intr-o inregistrare audio un vis ( un vis lucid----o tehnica de iesire din corp,pe care o experimentez de multi ani),despre mine.....Se facea ca eram intr-un motel,intr-un loc necunoscut.Faceam dus. Cand a intrat ,pe neasteptate o femeie cu o palarie mare ,ce-i acoperea jumatate din fata ,ne lasand sa se vada ochii-----O femeie asemanatoare cu cea din fotografia postata de tine (pe neogen ,la profilul tau)..........n-o sa scriu mai departe.....este mister dar pot spune ca senzatiile traite in vis au fost fabuloase....si ca spre disperarea mea,nu am reusit sa-i vad ochii ....MISTER.
IMI PLACE ACEST MISTER
Ai dreptate cand spui;....'prea multe intrebari pt. moment...
sa lasam lucrurile sa se aseze de la sine... '
....

dThelema
15 Jul 2009, 20:44
Cu cateva clipe in urma am terminat de citit SARPELE ,nuvele lui Eliade.Fascinant!!!!!!!!!!!!!! !!!!!!
Am dorit sa fac o comparatie intre intamplarea din nuvela si visul meu lucid. Poate ca acum nu-mi dau bine seama,insa sunt cateva diferente semnificative. Voi transcrie visul ,il voi inregistra ,si il voi posta pe net.Sunt tare curios daca va atrage atentia cuiva



........


dThelema
16 Jul 2009, 20:22
....In special poza cu numarul 37...femeia cu palaria si cu buchetul de flori. In visul meu era ceva f.,f.,f., asemanator dar in loc de buchet erau petale de macies.
ESTE EXTREAORDINAR!!!!!!!!!!!!!!!!! !!!!!!!!!!!!!!! De unde ai stiut?!