De ce se teme Albini ? De magie ?...Sau ca povestea ''actorilor'',nu e fantastica ,ci TERIBIL de REALA.
Un exemplu;
.
Hieronymus a patentat o masina care opereaza atat in
lumea reala (naturala) cat si in
cea spirituala (mentala, supranaturala)
Dr. Thomas Galen
Hieronymus se distinge prin aceea ca
poseda singurul patent american al unei masini care opereaza prin intermediul
mentalului. La prima vedere, ceea ce el a inventat a fost o masina care sa
detecteze tipul si cantitatea oricarei substante materiale aflate sub
observatie (studiate, cercetate), analizand pana atunci necunoscuta forma de radiatie "eloptica" (de la
cuvintele electrica si optica), care parea sa emane din toate materialele.
Nimeni nu se gandise vreodata la o asemenea masina, iar stiinta (principalul curent stiintific) a
ramas perplexa in fata faptului ca instrumentul sau patentat functioneaza.
Ingredientul sau secret era acela ca cel care experimenta devenea o parte a
propriei sale masini, facand legatura (puntea) dintre lumea reala si cea
psihica (mentala).
Patentul cu numarul
2.482.773 a fost acordat in 1949, dupa trei ani de foarte atenta luare in
considerare de catre Oficiul de Patente al Statelor Unite. Sunt criterii
stricte care trebuie indeplinite (satisfacute) inainte ca un patent sa fie
acordat. Un "patent de utilitate" pentru o masina trebuie sa fie ceva
nou, neobisnuit si nu ceva evident. Aceste puncte sunt usor de satisfacut. In
plus, inventia trebuie sa fie folositoare pentru cel putin un lucru verosimil
(credibil) care nu a putut fi facut inainte. El nu trebuie sa explice Cum a
functionat, ci doar sa demonstreze Ca a functionat, suficient cat sa aiba un
merit incontestabil. In cazuri extraordinare, in care o inventie pare sa
sfideze preceptele de baza ale stiintei, o dovada in plus este ceruta de catre
Oficiul de Patente. Hieronymus si-a sustinut pretentiile cu experimente in direct cu plante si a
realizat modele functionale ale inventiei sale.
Traditional, masinile
cu functionare mentala cad sub incidenta domeniului Parapsihologic al
Psihotronicelor. Radionica este un subdomeniu al Psihotronicii, in care
masinile au componente
electronice care opereaza in aria undelor radio. Sunt doua tipuri principale
de instrumente Radionice: Receptorii si Transmitatorii. Masina patentata a lui
Hieronymus este un instrument Receptor, cunoscut si ca Detector. El amplifica
si detecteaza prezenta razelor eloptice care apar la diferite frecvente
vibrationale emanate in mod natural de catre elemente, cum ar fi semnalele
(frecventele) de canal ale unui aparat de radio. Hieronymus a realizat, de
asemeni, Transmitatori de radiatie Eloptica, supranumiti si Proiectoare de Raze
Eloptice sau Radiatoare Eloptice. Ele au proiectat frecvente specifice de
radiatie Eloptica in materiale si fiinte. Acesti transmitatori puteau fi facuti
sa stocheze radiatia in alcool sau alte materiale. Va vom prezenta cateva
dintre utilizarile instrumentelor sale Radionice mai tarziu, ceea ce va ilustra
cat de misterioasa poate fi aceasta masina.
Masina simbolica antreneaza propria ta constiinta si propriile abilitati
mentale
Ceea ce avem de la acest patent, este un model functional al unei masini
care opereaza prin intermediul mentalului. Din testele efectuate de Hieronymus
si alti cercetatori independenti, reiese ca masina va functiona pentru 80% din
populatie. Procentul este chiar mai mare daca ai vointa si dorinta de a avea o reusita
cu masina. Aceasta este o fenomenala rata de succes intr-un experiment psihic
(mental). Dar povestea nu se incheie aici. S-a descoperit ca, fiecare dintre
subsistemele masinii, poate fi incredibil de generic, inlocuit de reprezentari
simbolice, ori eliminat in totalitate. Ceea ce aceasta ar putea insemna este ca
masina este construita in asa fel incat sa contina mai putin parti componente
in lumea materiala, ele fiind inlocuite de componente psihice ale
experimentatorului, pe masura ce castiga experienta . Dar putini indivizi sunt
imediat capabili sa o opereze cu experienta (eficienta). Asadar, instrumentul
este o obiectiva unealta de invatare progresiva, care poate oferi un
fundamental punct de pornire pentru studii psihice (mentale) in radiastezie (sensibilitate
la vibratii), ocultism, clarviziune, vedere la distanta, comunicare
inter-dimensionala, vindecare etc."
Sa examinam, in secventa, partile componente ale Receptorului Hieronymus .
Porneste de la 1) Obiect si continua cu 2) Preluare (ridicare), 3) Acordor, 4)
Refractor, 5)Amplificator si se incheie cu 6) Suport de alipire. Vom mentiona
(arata) cum fiecare parte a subsistemului poate fi generalizata, facuta
simbolic sau eliminata.
1)Obiect - s-a constatat, de catre Hieronymus si altii, ca, in plus fata de
folosirea intregului obiect, cum ar fi un arbore sau o persoana, Detectia va
functiona si cu o frunza, o picatura de sange sau un singur fir de par. In
continuare, a fost descoperit faptul ca o fotografie a unei persoane va
functiona, de asemeni. In orice caz, subiectul poate fi la
1000 de mile departare. Tot ceea ce a fost nevoie era o focalizare
(concentrarea) mentala sau reprezentarea obiectului si o dorinta de a
participa, din partea subiectului.
2) Ridicare (preluare) - Patentul explica faptul ca ridicarea poate fi atat
de generica incat stiinta nu poate explica de ce si variatiunile vor functiona.
Ridicarea poate consta in conexiuni directe, placi, electrozi, bobine spirale
plate, bobine cilindrice, atingerea sau neatingerea obiectului. Din moment ce
patentului i se cere sa dezvaluie in totalitate metodologia de constructie,
pentru ca experimentatorii independenti sa poata reconstrui masina, aceste
generalizari sunt semnificative. Aceasta inseamna ca Hieronymus a testat toate
aceste metode, cu el insusi sau cu altii, si a ajuns la concluzia ca orice tip
de preluare va functiona. Presupun ca fiecare simbol echivalent functional cu
un "pick-up" va functiona si el."
Iata inca o portiune a traducerii :
"3) Acordor - Masina utilizeaza doua
scale, care doar (abia) intensifica si fac mai pronuntat efectul de
aderare (alipire), prin ajustarea Refractorului. Procedura din patent
stipuleaza faptul ca trebuie sa ajustezi
intai Refractorul, in linii mari (grosso-modo, rudimentar), pentru a
obtine o reactie de aderare la placa de alipire. Apoi ajustezi butoanele
acordorului, pentru o mai buna reactie de aderare, apoi reglezi din nou, cu
precizie, refractorul, pentru a obtine raspunsul final exact (de mare
acuratete). Fiecare buton are cate o scala arbitrara de la 0 la 100, cunoscute
sub denumirea de "Rata 1" si "Rata 2". Condensatorii nu au
avut nici macar nevoie de valori specifice, pentru ca nu a contat ! Altminteri
i s-ar fi cerut sa releveze (sa arate) valorile in patent. Inca o data, un
exemplu al faptului ca butoanele au fost simbolice. Ele nu sunt adaptate
(acordate, reglate) la o frecventa
electronica deloc !"
4) Refractorul - Acest montaj (ansamblu) contine o prisma, care indoaie
invizibilele raze Eloptice la diferite unghiuri, in functie de elementul care
le-a produs, in mod natural. A fost facut mai generic in patent, de catre o
forma (reprezentare concreta) separata , propusa pentru substituirea unei
lentile convexe. Cu toate ca patentul specifica o lentila de sticla, Hieronymus
a descoperit, mai tarziu, ca pana si un plastic subtire a blocat razele
Eloptice. Singurele indicii (sugestii) cantitative de constructie din patent se
refera la ansamblarea prismei. El sugereaza un grad de incidenta de 5.5 de la
perpendicular, pentru a conferi o imprastiere adecvata de 10 la 40 de grade in
afara prismei, masurate din fata. Trebuie sa fi fost importanta pentru ei, de a
fost mentionata in mod explicit.
Masinile contruite ulterior, proiectate de Hieronymus pentru diagnostice
medicale, experimente agricole si vedere la distanta, nu au necesitat nici
macar aceasta ansamblare a prismei, ca sa functioneze. Acest montaj a fost eliminat."
Iata si urmatorul paragraf :
"5) Amplificatorul - Amplificatorul electronic este constituit din 3
tuburi electronice. Semnalul se poate intercala intre faze (etape) prin
serpentine sau rezistente. El specifica, in patent, ca in anumite situatii
(circumstante), nu este nici macar necesar ca el (semnalul) sa fie prezent,
pentru ca masina sa opereze. John Campbell a descoperit ca masina poate lucra
chiar si fara energie sau, in mod miraculos, cu ajutorul unei diagrame sau a
unui amplificator desenat in tus (tush), pe hartie. Trebuia sa reincarci cu tus
bateriile, ca sa mentii amplificatorul in functiune. Acesta este unul dintre
cele mai solide cazuri pentru ipoteza in care intreaga masina ar fi, de fapt, o
reprezentare simbolica a unui proces care apare (ia nastere) in mintea
experimentatorului, subiect si lume."
..si ultimul element al masinii tale :
"6) Placa de aderenta - a fost definita, in
patent, ca fiind o placa sau o bobina spirala plata din sarma. Ea putea fi
direct conectata la amplificator, sau chiar in imediata vecinatate, daca se
utilizau bobine. Experimentatorii care au urmat au descoperit ca ei puteau sa
simta raspunsul placii aderente cu ajutorul pendulului, a unei maini trecute
peste placa (planand deasupra placii) etc. Adeptii au descoperit faptul ca
masina nu era necesara deloc pentru ca ei sa obtina aceleasi rezultate."
un
alt adept al lui Abrams, doctorul
George W.
Wiggelsworth din Chicago, încerca să
îmbunătăţească
prin mijloace originale „cutia"
maestrului,
solicitând pentru asta ajutorul fratelui
său, inginer
electronist de mare capacitate, care la
început
considerase că „osciloclastul" e o simplă
aiureală cu care
nişte oameni serioşi nu aveau nici
un motiv să-şi
bată capul. Numai că până la urmă
se lăsă şi el
convins de eficacitatea acestui aparat
şi încercă să
îmbunătăţească funcţionarea acestuia
înlocuindu-i
rezistenţele prin condensatori, ceea ce
însemna un mare
progres, deoarece acum se
puteau face
reglaje de mare fineţe. Wiggelsworth
numi aparatul
astfel îmbunătăţit „patoclast", adică
distrugător de
boli, iar medicii care recurseră la
folosirea lui,
destul de puţin numeroşi, se grupară
într-o mică
asociaţie patometrică.
Intre
timp, Hyeronymus se apucase intens de
studiul detaliat
al energiilor necunoscute emise nu
de ţesuturi
sănătoase sau bolnave, ci de metale.
Vrând să
aprofundeze acest studiu, el adună câteva
obiecte de
argint cum ar fi nişte linguri vechi şi
strâmbe, o
solniţă şi câteva mici bijuterii şterpelite
de la soţia lui,
pe care le duse şi le îngropa undeva
departe,
în mijlocul preeriei din Kansas.
Stabilind
riguros coordonatele punctului unde se
afla îngropat
acest material, Hyeronymus începu să
lucreze, cum
spunea el însuşi, „în sens invers",
adică încercând
să ajungă până la emanaţii. Numai
că avu alarmanta
surpriză de a constata că, din
când în când,
din argintul îngropat nu emana nici
un fel de
energie, astfel încât de fiecare dată se
întreba dacă nu
cumva peste mica lui comoară
dăduse vreun om
care nu se îndurase s-o lase
acolo. Numai că
fiecare din aceste pauze era
urmată de o
reluare a emisiei de energie, mai
puternică decât
înainte, ceea ce putea însemna
multe.
Inteligenţa
eclectică a lui Hyeronymus îl făcu să se
întrebe dacă
emisia de energie înceta cu adevărat,
sau era vorba
pur şi simplu de imposibilitatea
captării ei din
cauza unei schimbări de direcţie. Ar fi
fost posibil ca
radiaţiile să nu se mai îndrepte în
sus, unde le-ar
capta negreşit aparatele aflate
permanent în
funcţiune, ci spre centrul planetei,
adică exact în
direcţia opusă. Ca să se convingă
cum stau
lucrurile, luă o bară de oţel îmbrăcată în
cupru şi merse
cu ea în preerie, înfigând-o în
pământ în
poziţie înclinată, aşa fel încât să ajungă
până dedesubtul
micului depozit de obiecte de
argint, apoi
urmări ce se întâmplă. Când vârful
barei era la
acelaşi nivel cu argintul sau dedesubtul
acestuia,
aparatul conectat la capătul rămas afară
al barei indica
un plus de energie. Când însă trăgea
de bară în sus,
astfel încât capătul înfipt în pământ
să se afle la un
nivel superior nivelului argintului, nu
se
înregistra nici o schimbare.
Repetând această
operaţiune timp de săptămâni
întregi, ca să
fie sigur că orice posibilitate de
hazard era
eliminată, Hyeronymus îşi dădu seama
că energia emisă
de obiectele de argint părea să-şi
schimbe direcţia
timp de câteva ore, la anumite
intervale.
Făcând un grafic al acestor schimbări,
concluzia fu
aceea că intervalele erau de
aproximativ
şaizeci de ore, cu alte cuvinte fenomenul se
producea
cam la două zile şi jumătate. Incercând să
stabilească
fenomenele exterioare care ar fi putut
sta la baza
acestor fapte, inginerul nostru consultă
mai multe
lucrări printre care şi un almanah de
astronomie şi
ajunse la concluzia că acest interval
era în vizibilă
legătură cu anumite momente din
ciclul
schimbărilor fazelor lunii. Descoperirile lui
Pfeiffer în
legătură cu influenţa exercitată de fazele
lunii asupra
plantelor păreau acum să se aplice în
egală măsură şi
metalelor, deşi lucrurile se cereau
investigate mai
îndeaproape.
Cercetări
ulterioare asidue cu metale îngropate în
pământ îl
convinseră pe Hyeronymus că cele
constatate până
aici nu fuseseră pură întâmplare.
Aceste energii
necunoscute erau vizibil influenţate
ca şi cele descoperite
de Abrams, de atracţia
magnetică. Să ne
amintirn că alţi doi cercetători, un
medic ca Mesmer
şi un om de laborator ca
Reichenbach,
redescoperiseră legătura care uneşte
magnetismul
mineral de „magnetismul animal".
Hyeronymus
bănuia că energia necunoscută emisă
de metale ar fi,
într-un fel oarecare, dependentă de
lumina soarelui
sau mai bine-zis de radiaţiile
acestuia. Era
indiscutabil că se putea transmite prin
cablu,
conectarea barei de fier acoperit cu cupru la
aparate stătea
dovadă. Şi astfel se năştea
întrebarea dacă
această formă de energie era de
natură să
influenţeze creşterea plantelor.
Vrând să se
lămurească asupra acestei chestiuni,
Hyeronymus făcu
rost de câteva cutii căptuşite cu
aluminiu pe care
le aşeză în beciul casei sale din
Kansas City,
unde domnea un întuneric absolut.
Conecta câteva
din cutiile acestea la o sursă de
apă şi le branşă
pe fiecare, prin cabluri individuale
de cupru, la
plăci metalice aşezate afară în curte, în
bătaia soarelui.
Celelalte cutii rămaseră fără
legătură cu
exteriorul. Apoi puse în toate cutiile
grâu şi aşteptă
rezultatele. Iar acestea fură pe
măsura
aşteptărilor lui: în primele cutii firele
răsăriră robuste
şi de un verde sănătos, în timp ce
în celelalte
grâul a încolţit, e adevărat, dar firele
erau subţiri,
bolnăvicioase şi mai cu seamă fără nici
o umbră de verde.
Aceste lucruri
îl conduseră pe Hyeronymus la o
concluzie
revoluţionară, anume aceea că, indiferent
de natura
precisă a agentului care duce la formarea
clorofilei, nu
este vorba de lumina solară însăşi, ci
de ceva care
este asociat cu ea şi care, spre
deosebire de
lumină, se putea transmite prin cablu.
Acest ceva
rămânea deocamdată o enigmă,
întrucât nu se
putea şti absolut nimic despre
frecvenţa
lungimii de undă electromagnetică în
care se deplasa
şi nici măcar dacă între această
energie
misterioasă şi spectrul electromagnetic
există vreo
legătură.
Pe măsură ce
confecţiona noi instrumente medicale
şi le încerca,
Hyeronymus era din ce în ce mai
convins că
energia pe care o indicau mereu
aparatele sale
nu era un fenomen legat de
electromagnetism.
Iar certitudinea sa fu deplină
atunci când
descoperi că aparatul însuşi, lăsat în
lumina soarelui,
era blocat de scurtcircuite, aşa
cum se întâmplă,
de exemplu, cu un aparat de
radio cufundat
în apă.
Această
descoperire schimba cu totul datele
problemei,
astfel încât Hyeronymus realiză un
analizor
special, prevăzut iniţial cu lentile iar apoi
cu prisme, cu
ajutorul căruia reuşi identificarea a
numeroase
elemente de pe tabela lui Mendeleev,
datorită
radiaţiilor captate de analizor. Devenea
limpede faptul
că energia, traversând o prismă, se
comportă într-un
mod aproape identic cu lumina,
singura
deosebire constând în aceea că unghiurile
de refracţie ale
energiei sunt mult mai ascuţite.
Descoperirea cea
mai importantă fu însă alta,
anume faptul că
energia emanată din diferite
elemente chimice
dă unghiuri de refracţie care
diferă între
ele, iar clasificarea elementelor după
aceste unghiuri
de refracţie ducea la aceeaşi ordine
în care ele erau
aşezate în tabela lui Mendeleev,
după conţinutul
nucleului fiecăruia. Faptul că un
element putea fi
identificat după simpla frecvenţă a
radiaţiilor
emise de el îl convinse pe Hyeronymus
că bolile puteau
fi într-adevăr vindecate cu aparatul
lui Abrams şi cu
toate cele care îi urmaseră,
variante din ce
în ce mai perfecţionate ale aceluiaşi
model,
vindecarea producându-se „prin atacarea cu
radiaţii a
energiei de legătură care menţine grupate
structurile
moleculare".
Frecvenţa de
emanaţie, sau unghiul de refracţie,
păstrează o
proporţie riguroasă cu numărul de
particule
cuprinse în nucleul unui element, arată
Hyeronymus.
Amplitudinea frecvenţelor, sau a
unghiurilor de
refracţie ale substanţelor complexe,
ar putea duce
astfel la dezvăluirea conţinutului lor.
Cât despre
energia astfel emisă, aceasta, contrar
energiei
electromagnetice, nu se atenuează în mod
invers
proporţional cu pătratul distanţei dintre ea şi
sursă.
Radiaţiile ei nu se manifestă decât pe o
anumită distanţă
care depinde de obiectul care
constituie
sursa, de direcţia în care se manifestă şi
chiar de ora la
care se întreprind măsurătorile.
Există şi
anumiţi factori care provoacă variaţii ale
cantităţilor de
radiaţii emise, cum ar fi ceaţa, fumul
sau orice alt
factor de natură să ducă la modificări
în densitatea
aerului din atmosferă, aşa cum se
întâmplă cu
intensitatea luminii, care este şi ea
afectată de o
mulţime de factori.
Vrând să explice
această emisie de radiaţii,
Hyeronymus a
recurs la o formulă destul de puţin
limpede: „Este o
energie care ascultă de anumite
legi ale
electricităţii, dar nu de toate, şi de anumite
legi ale
opticii, dar nu de toate." Drept care, pentru
a evita
repetiţia şi frazele lungi, el a denumit-o
inventând
cuvântul „eloptică", o combinaţie între
cele două
denumiri ale domeniilor fizicii de care
părea să ţină
seama această nouă energie,
electricitatea
şi optica.
Energia
eloptică, conchide el, deşi absolut
independentă de
energia electromagnetică, are
totuşi, din
anumite puncte de vedere, o serie de
asemănări cu
aceasta. In baza diferenţelor nete
aflate de el, a
tras şi concluzia că spectrele lor de
frecvenţă sunt
în mod necesar legate. Se hotărî
deci să se
refere la energia eloptică, sub toate
lungimile de
undă, ca la un „mediu bun" care, cum
scrie
el, „ar putea fi unul si acelaşi cu cel pe care
electroniştii şi
fizicienii îl numesc „eter", dacă nu
cumva e vorba de
armonii mult mai înalte decât cele
atribuite
în mod obişnuit eterului".
Otto Rahn,
strălucitul bacteriolog a cărui carte
despre
radiaţiile emise de organismele vii stârnise
atâta
animozitate printre confraţii săi cu un deceniu
mai înainte,
examina amănunţit procedeele lui
Hyeronymus şi îi
repetă cu migală toate
experienţele,
scriindu-i apoi acestuia: „Din faptul că
radiaţiile
cuprind secretul vieţii trebuie să
înţelegem că şi
secretul morţii stă ascuns tot în ele.
In momentul de
faţă foarte puţini oameni iau în
serios această
chestiune şi sunt şi mai puţin
numeroşi cei ce
cunosc toate faptele legate de ea.
Tendinţa
generală căreia i se supun aceştia îmi pare
aceea ca
iniţiaţii să nu divulge tot ce ştiu şi să lase
să răsufle doar
ceva informaţii care ar putea fi
aplicabile
imediat, dar limitat, în combaterea
bolilor. Spre
deosebire de acest punct de vedere pe
care eu îl
consider îngust şi meschin, descoperirile
dumneavoastră
lasă să se întrevadă orizonturi
extrem de vaste,
poate cel puţin tot atât de vaste
ca cele deschise
de descoperirea energiei atomice.
Pentru că,
asemeni acesteia, descoperirea
dumneavoastră ar
putea fi folosită atât spre binele
omenirii, cât şi
la distrugerea ei."
In
anul 1949, Hyeronymus îşi văzu brevetată
invenţia sub nr.
4482773, brevetul fiind acordat
pentru
„detectarea emanaţiilor produse de
materiale şi
măsurarea cantităţii acestora". Urmă
brevetarea
aceleiaşi invenţii în Canada şi în Anglia.
Veni totuşi o
experienţă care constitui pentru el o
revelaţie
zguduitoare. Impreună cu unul din
membrii grupului
U.K.A.C.O., s-a dus la o fermă
unde a ales trei
fire de porumb afectate de câte un
vierme parazit.
Protejând cele trei fire în aşa fel
încât viermii să
nu poată fugi, Hyeronymus începu
să trateze
plantele cu ajutorul emiţătorului său
radionic, cu
emisii de câte zece minute pe oră, timp
de trei zile
fără întrerupere, douăzeci şi patru de
ore din douăzeci
şi patru. La sfârşitul experienţei,
doi din cei trei
viermi erau nu numai morţi, ci
transformaţi
într-un adevărat terci, în timp ce al
treilea încă mai
trăia, deşi era limpede că nici lui
nu-i mergea
deloc bine. Insistând asupra lui încă
douăzeci şi
patru de ore, vânjosul exemplar îşi
urmă semenii,
iar după încă două zile, din el nu mai
rămăsese decât o
uşoară urmă de umiditate pe
tulpina plantei.
Puterea
ucigătoare a radiaţiilor îl năuci de-a binelea
pe Hyeronymus,
care înţelegea acum că, vrând să
slujească
ştiinţa, realizase un mijloc de distrugere
pe lângă care
bomba atomică nu era decât o
jucărie
nevinovată. Ingrozit la gândul că în câteva
zile întreaga
omenire putea fi lichidată cu aparatura
lui, el hotărî
să nu dezvăluie niciodată şi nimănui
alcătuirea
aparatelor sale şi modul lor de
funcţionare,
decât, poate, în ziua când avea să
întâlnească
cercetători de înaltă ţinută ştiinţifică şi
mai cu seamă
morală, cărora să le ceara să
continue alături
de el cercetarea posibilităţilor
precise de
aplicare a descoperirii sale numai spre
John Campbell,
redactorul
publicaţiei Astounding Science Fiction,
devenită
ulterior Analog Science Fiction, constata
prin anii' 50 că
o diagramă a circuitului lui
Hyeronymus
executată în tuş negru funcţiona la fel
de bine ca
aparatul însuşi. „Circuitul
dumneavoastră
electronic - îi scria el lui
Hyeronymus -
reprezintă o schemă de relaţii.
Caracteristicile
ei electrice sunt accesorii şi pot fi cu
totul lăsate la
o parte."……………………. George De La Warr şi soţia lui mai constatară un
lucru demn de
atenţie, anume că o plantă este
aureolată de o
schemă de radiaţii care depinde
tocmai de
raportul poziţiei plantei faţă de câmpul
geomagnetic. In
interiorul acestei scheme, sau
reţele, pot fi
detectate anumite noduri, care se pot
localiza cu
ajutorul unui detector transportabil
prevăzut cu o
sondă şi cu o placă de frecare
asemănătoare
celor care intrau în componenţa
aparaturii
radionice.
In
Anglia, Farrelly constată că, doar cu ajutorul unui
simplu
pendul, putea să localizeze în schema
geometrică
în formă de dom din jurul unui arbore,
noduri de energie în stare să impresioneze un film
special,
de tipul celor folosite în
tehnica razelor X.
Acest câmp
energetic poate fi comparat, într-o
anumită măsură,
cu un câmp magnetic, întrucât
amândouă pot fi
detectate prin radiestezie……………………..Hyeronymus a mărturisit autorilor acestei
cărţi:
„Oare forţa şi
manipularea ei aparţin în mod
fundamental
domeniului fizicii? Ştim că există
persoane cu
puternice calităţi de medium, ca
Frances Farrelly
de exemplu, care pot obţine
rezultate fără
să recurgă absolut deloc la ajutorul
vreunui aparat.
Şi, cu toate acestea, există alţii
care par a avea
mult de câştigat de pe urma
instrumentelor
radionice, chiar dacă sunt foarte
înzestraţi în direcţia
parapsihologiei, cum stau
lucrurile cu
soţii De La Warr."'
Intr-un
articol, unic în felul său, publicat sub egida
Academiei de
parapsihologic şi de medicină şi
intitulat „Radionică, radiestezie şi fizică”, profesorul
William A.
Tiller, coordonatorul Departamentului de
ştiinţe
materiale al Universităţii Stanford, care
petrecuse un an
în Anglia şi studiase fenomenele
radionice în
laboratoarele lui De La Warr, propune
un model care
poate explica funcţionarea
procesului: „Ideea fundamentală în radionică este
aceea
că fiecare individ, fiecare organism sau
fiecare
bucată de materie emite şi absoarbe
energie
printr-un câmp de unde unice, dotat cu
anumite
caracteristici geometrice de frecvenţă
specifice
radiaţiilor. Este vorba de un câmp de forţe
care
se manifestă în jurul oricărei forme de
materie,
însufleţită sau neînsufleţită. Se poate
stabili aici o
comparaţie nu lipsită de interes cu
atomul fizic
care emite în permanenţă energie
electromagnetică
sub formă de unde, datorită
mişcării sale
oscilatorii bipolare şi vibraţiilor sale
termice. Cu cât
materialul în cauză este mai
complex, cu atât
schema sa de unde va fi şi ea mai
complexă.
Organismele vii, cum ar fi de exemplu
omul, emit un
spectru de unde de o extraordinară
complexitate,
din care anumite părţi se află în
legătură cu
diferite organe şi sisteme ale corpului."
Tiller susţine
că dacă cele câteva sute de
mii sau
milioane de celule care iau zilnic naştere în corpul
nostru ar ajunge să se formeze într-un câmp
polarizat prin procedee radionice, atunci este
neîndoielnic că ele ar creşte într-o configuraţie mai
sănătoasă, care ar fi de natură să slăbească
puterile unui eventual câmp de o structură
anormală sau dăunătoare sănătăţii.
Un tratament
continuu şi bine
condus ajunge să influenţeze
structura
organelor corpului omenesc şi astfel
condiţiile de
instalare a bolii sunt eliminate.
